Suflete pereche

Capitolul 5

(Sau da, chiar am o prietenă)

Stați, ea chiar a spus „da"?

Clipesc de câteva ori confuz.

– Stai, tu... tu tocmai ai spus „da"?

– Da, repetă ea. Da, vreau să fiu prietena ta. M-am gândit la asta înainte, dar tu și cu mine...

– Da... Dau din cap – m-am gândit și eu la asta; am fost dușmani și ce fel de Cercetaș s-ar împrieteni cu un Viperin? Mai ales când vorbim despre Hermione Granger.

Hm, mă întreb cum vor reacționa prietenii ei. De asemenea, notă către sine: fii gata să creezi un Protego.

– Dar sper că nu te aștepți să fiu îndrăgostită de tine acum, spune Hermione.

– Nici măcar eu nu sunt îndrăgostit de tine, răspund eu. O trecere de la ură la iubire ca asta imposibilă.

– Păi bine, fiindcă vreau s-o iau de la început. Se ridică și se așază lângă mine, genunchii noștri atingându-se într-un singur punct. Mai întâi prieteni, apoi–

– Apoi o să vedem, o întrerup eu. Hai să nu ne gândim așa departe – încă suntem Hermione Granger și Draco Malfoy.

Surâde.

– Apreciez faptul că ai pus numele mai întâi. De asemenea, nu mă întrerupe.

Dau din cap; probabil că asta nu e singura „chestie" pe care o are. O să am nevoie de ajutorul lui Potter și Weasel aici?

– Și eu apreciez faptul că nu m-ai blestemat încă. Și da, nici tu nu mă întrerupe.

Râdem amândoi și sunt surprins de cât de bine se simte – de parcă n-am mai râs așa de sincer de foarte, foarte mult timp, ceea ce e ciudat și incorect, din moment ce râd cu sau de Pansy și Blaise aproape în fiecare zi. Dar presupun că niciun moment cu ei nu se compară cu aceste minute pe care le-am petrecut cu Hermione în clasa-de-făcut-sex, vorbind. Trebuie ca ea să se fi așteptat, măcar pentru o secundă, ca eu să flirtez cu ea sau chiar să încerc s-o sărut, riscând un alt pumn.

De parcă aș fi atât de prost.

– Ce-or să spună prietenii tăi despre asta? întreb după ce ne oprim din râs. Hermione îmi atinge mâna, dar nu într-un mod romantic, cum ar face o iubită – și asta mă liniștește.

– Nu știu. Îmi doresc să nu trebuiască să le spun, dar nu pot!

– Putem să le spunem împreună, sugerez eu.

– Credeam că erai deștept, Draco, răspunde ea. O să le spun săptămâna asta, sper. Apoi putem începe să petrecem timpul împreună, cum fac de obicei prietenii.

– Adică să învățăm pentru un test în Camera de Zi a Cercetașilor?

Hermione mă lovește jucăuș în braț.

– Nu doar asta, bastardule.

Surâd.

– Nu cred că prietenii își spun unii altora „bastarzi".

– Păi tu ce faci cu prietenii tăi?

– Bine zis.

Zâmbește și nu pot decât să-i răspund la fel – suntem în clasa asta de vreo cinci minute și deja simt că mă îndrăgostesc de timpul petrecut cu ea.