Suflete pereche

Capitolul 12

(Sau anumite lucruri sunt spuse sub influența alcoolului)

Istoria se repetă. Doar că nu mai e vorba de Hermione, ci de Harry.

În tot timpul ăsta, de când am îngropat securea în miezul nopții, am încercat să ne apropiem; și am reușit, într-un fel. Hermione m-a ajutat destul de mult povestindu-mi cum a copilărit Harry – pentru că habar nu aveam cât de groaznici au fost unchiul și mătușa lui –, la fel și Ron, cu care încerc să minimalizez contactul, spunându-mi în mare despre verile petrecute la Vizuină.

Harry mi-a povestit cam tot ce am întrebat; pentru mine, pe de altă parte, a fost mai greu să vorbesc despre orice, în general. Jumătate din viață mi-am petrecut-o gândind ce pot spune și ce nu, despre prieteni, familie sau orice altceva.

Cu Pansy și Blaise, totul s-a schimbat, dar... Harry nu seamănă cu ei. Cu el am un trecut mai complicat, plin de altercații și lupte; o trecere ca asta, chiar și ușoară, e dificilă.

Dar presupun că, după aproape o lună, totul e mai bine.

În altă ordine de idei, prietenii mei continuă să spună că eu și Harry suntem sortiți să ajungem împreună. Hermione și Pansy ne aruncă priviri și chicotesc; mă întreb, sincer, dacă Pansy încă mai crede c-o să-mi sărut sufletul pereche până la sfârșitul anului. Suntem deja în aprilie și nici nu am încercat măcar să găsesc persoana respectivă; nu știu câți ar vrea să se cupleze cu mine cât timp sunt legat de Harry.

Poate doar Hermione, dar până și Pansy spune că o să ajungă cu Ron, având în vedere cum se poartă unul pe lângă altul – amândoi roșesc, zâmbesc, râd la glume stupide și au privirea aceea când celălalt povestește ceva.

Mă întreb dacă Pansy e măcar puțin dezamăgită. S-a uitat sceptică la ei la început – poate sperând să fie ea în locul lui Ron –, dar asta până a început să petreacă tot mai mult timp cu alte Viperine, probabil ca să compenseze pierderea lui Hermione; sunt aproape sigur că Tracey Davis e interesul ei romantic.

Dar presupun că lucruri de genul ăsta se află sau se clarifică în seri cu prietenii și cu băutura, adică ce va fi diseară în Camera de Zi. Planificăm o seară ca asta de o lună înainte de examene, ca o ultimă beție împreună; n-ar fi cine știe ce, pentru că oricum petrecerea de final va fi ultima dată cu prietenii în școală, dar asta va fi mai restrânsă: doar câțiva Viperini din grupul lărgit de prieteni și trei Cercetași.

Pansy își aduce iubita-care-nu-este-încă-iubita-ei (adică Tracey), Blaise a invitat-o pe Daphne pentru că ea are cele mai bune idei de provocări, ea l-a chemat pe Theo, cu care aparent încearcă să se combine, iar eu îi aduc pe Harry (nici nu se putea altfel), Hermione și Ron (poate reușesc să le fac lipeala așa, deși mă îndoiesc).

Când în sfârșit ajungem, toți sunt deja prezenți, două sticle de Whisky-Foc pe masă. Pansy și Tracey stau sprijinite de canapea, cu mâinile abia atingându-se; aproape că-mi vine să țip cât de evident e că se plac. Ron și Hermione stau pe canapea, arătând cumva nelalocul lor printre Viperini; și nici că-i pot învinui. Blaise s-a instalat pe fotoliu, iar Theo și Daphne pe podea, lângă Tracey.

Eu și Harry ne așezăm pe podea, eu lângă Pansy. Îi dau un ghiont ușor și rânjesc, numai ca s-o văd roșind și scoțând limba la mine; interacțiunile de felul ăsta dintre noi – asta mi-a lipsit în ultimul timp.

Pansy se apleacă spre mine și șoptește:

– Să-ți amintesc de...

Și face semn cu mâna spre Harry, care vorbește cu Ron și Hermione. Nu-mi place s-o recunosc, dar și obrajii mei se fac roșii, doar că la mine e mai evident decât la ea; blestemată fie pielea mea palidă.

În curând, Blaise face liniște și ne împarte băutura, iar jocul începe.

*

Din dreapta mea, două persoane mai încolo, Daphne zâmbește răutăcios și mai ia o gură de Whisky-Foc.

– Harry, spune ea. Provocarea ta...

O face intenționat. Știe că orice face el, eu voi fi acolo de asemenea, făcând lucrul la rândul meu; nu suntem în cele mai bune relații, ce pot să spun? Am refuzat-o când m-a întrebat dacă voiam să mergem împreună la Balul de Crăciun – nu voiam să merg cu nimeni, Pansy a fost acolo doar ca eu să nu fiu singur, din moment ce Blaise găsise pe cineva – și de atunci pare că nu mă prea suportă.

– Este să-ți mărturisești iubirea față de persoana din dreapta ta.

Și ăla aș fi eu. Poate că Daphne vrea doar să mă facă să mă simt jenat, dar cine spune că trebuie să-i fac jocul? O fi Harry acceptând provocarea, dar e, cum am zis, doar o provocare – nimic real, doar cuvinte spuse la beție care, în orice context, nu înseamnă nimic.

Harry inspiră adânc și se întoarce spre mine; pot să văd în ochii lui că a băut, poate, puțin mai mult decât i-ar fi trebuit, dar până acum s-a comportat normal. Rămâne de văzut, totuși.

– Draco.

Bun început.

– Când ne-am întâlnit în magazinul de robe, nu mi-am zis decât că ai fi un coleg, un alt vrăjitor de la Hogwarts; nu mi-am imaginat niciodată că am putea ajunge prieteni, mai ales ținând cont de istoria noastră.

Trebuie să-mi pun mâna peste gură ca să-mi acopăr zâmbetul; Pansy vede gestul ăsta și mă înghiontește în braț, rânjind. Eu doar îi fac semn cu capul spre Tracey, care stă cu capul pe umărul ei, zâmbindu-mi de asemenea.

– Și acum... Merlin, cred că vreau să fim mai mult decât prieteni, continuă el. La o adică, cineva s-ar îndrăgosti de tine cât ai pocni din degete! Ești inteligent, amuzant, viclean și amabil, când chiar vrei să fii.

Îmi acopăr fața cu palmele, încercând să ascund obrajii în flăcări; cine ar fi crezut, planul lui Daphne chiar a mers. N-aș fi crezut că Harry poate fi așa de... așa un flirt când e beat. Sau aproape beat – rămâne de văzut.

– Și pe deasupra, mai ești și frumos! Adică, nu spun asta doar pentru că suntem prieteni sau din cauza provocării ăsteia – e un adevăr. Eu doar afirm un adevăr. Merlin, nici nu știu când am început să te plac – poate a fost când am ajuns blocați unul cu altul –, dar știu că acum chiar te plac.

Da, clar beat.

Eu încă îmi ascund fața în palme, iar restul râd. Când îmi ridic privirea, Tracey îi zâmbește lui Pansy, în același timp mângâind-o ușor pe braț, iar Daphne rânjește de la o ureche la alta. În spatele meu, Hermione se oprește, în sfârșit, din chicotit și se ridică, la fel și Ron.

– Păi, urăsc să fiu eu prima care pleacă, dar eu și Ron ar trebui să ne întoarcem în turnul nostru.

Cu un oftat, mă ridic și eu, trăgându-l pe Harry după mine.

– Și noi la fel, adaug eu. Noapte bună!

Ceilalți ne salută în timp ce ieșim și ultimul lucru pe care îl văd e Pansy rânjindu-i înapoi lui Tracey.