Suflete pereche

Capitolul 7

(Sau ceva... neobișnuit se întâmplă)

Lăsându-mi la o parte viața amoroasă, școala continuă, responsabilitățile mele de Prefect rămân aceleași. Pe lângă faptul că acum noi suntem responsabili pentru casele noastre, nu profesorii, nimic nu se schimbă: noi încă trebuie să patrulăm pe holuri până la anumite ore.

La început, pentru o lună sau cam așa, a fost bine: eram puși pe case și în sectoare familiare, prin urmare nopțile au fost doar ocazii să vorbesc cu Pansy. Dar apoi, după toată nebunia cu sufletele pereche, am fost repartizați în zone străine cu alți Prefecți; până acum am patrulat cu Justin Cord, Hannah Abbott și Hermione, de câteva ori.

În seara asta, totuși, trebuie să împart tura cu cea mai neplăcută persoană din viața mea: Harry Potter.

De data asta, suntem în sectorul Ochiilor-de-șoim, prin Turnurile de Vest. Eu ajung de obicei înaintea colegilor mei, dar acum îl găsesc pe Potter cu brațele încrucișate la piept, sprijinit de perete, lângă ușa clasei de Farmece. Mă strâmb discret și strâng din buze, dar ies din întunericul de pe coridor și vin lângă el.

– Potter.

Se uită la mine și la mâna pe care i-am întins-o drept salut; parcă se repetă istoria. Aproape că inspir sacadat când îmi ia mâna și o strânge înapoi, de parcă m-aș fi așteptat să se uite la mine, să refuze și să-l aleagă pe Weasley în locul meu.

– Draco, mă salută el cu un zâmbet ușor, dar nu e nimic prietenos în el; e mai mult o fațadă, dar e evident că ne urâm reciproc. Credeam că Hermione te obligă și pe tine să ne spui pe prenume.

– Iar eu credeam că Hermione nu-i aici, ci prin temnițe, cu Hannah Abbott.

Harry își îngustează ochii și îmi dă drumul, dar nu spune nimic. Se desprinde de zid și începe să meargă spre Camera de Zi a Ochilor-de-șoim; n-am de ales decât să-l urmez, cu bagheta luminându-ne calea, pentru că el e prea leneș ca s-o aprindă pe a lui.

– Deci, începe el uitându-se pe pereți, în podea, pe tavan; oriunde, numai la mine nu. Cum stați tu și Hermione?

– Nu-i treaba ta.

– E prietena mea, replică el aruncându-mi o privire de gheață. În plus, dacă e adevărat, atunci o să ajungeți împreună și noi doi o să ajungem să petrecem mai mult timp împreună.

Aici are un punct de vedere; dacă relația mea cu Hermione chiar o să evolueze în ceva mai mult decât prietenie, atunci voi ajunge să petrec mai mult timp cu Cercetași și cu familia Weasley, așa cum ea o să-mi cunoască, în mod civilizat, părinții și prietenii din afara școlii.

– Eu încă sper că nu e adevărat, răspund murmurat, aruncând o privire în clasa goală pe lângă care trecem.

– De ce? întreabă Harry. Hermione e super; e amuzantă, e deșteaptă, prietenoasă, frumoasă. Care e genul tău, de fapt?

– Cuplează-te tu cu ea dacă tot poți să-i găsești calități nenumărate! replic eu enervat și cred că sunt norocos că n-am țipat îndeajuns de tare cât să provoc un ecou. Eu și Hermione suntem doar prieteni. Ținem unul la celălalt, dar platonic.

Harry încuviințează, iar noi o luăm la dreapta pe coridor.

– Înțeleg. O pauză scurtă, care se simte ca Raiul, din moment ce e liniște; inima mea încă bate tare și simt că și obrajii mei sunt în flăcări de mai devreme. Și atunci, nu ești curios să afli cine e sufletul tău pereche?

– Nu chiar, răspund eu simplu. Nu sunt în căutarea unei relații acum, știi? Îmi văd de școală. În caz că n-ai remarcat, avem N.E.W.T.-urile anul ăsta.

Harry își dă ochii peste cap.

– Școală, examene, N.E.W.T.-uri, spune el cu zeflemea. Semeni atât de mult cu Hermione! Dacă nu ajungi cu ea, atunci clar sunteți gemeni.

Oftez și mă uit în dreapta, la tablourile adormite de pe pereți.

– Să știi, se aude Harry din stânga mea, că dacă îi frângi inima doar pentru că tu o iubești platonic, eu și Ron o să te blestemăm până o să ne exmatriculeze McGonagall. Atât de mult ținem la Hermione.

Asta îmi dă oarecum de gândim; Pansy și Blaise ar face asta pentru mine? S-ar risca într-atât doar ca să-i blesteme pe Harry și Ron pentru că ei mi-au făcut-o mie? Îmi place să cred că da, dar Viperinii au un mod diferit de a se ocupa de probleme: mai discret, mai viclean, mai sigur de reușită. Noi nu ne aruncăm cu capul înainte ca Cercetașii, sau cel puțin noi trei nu o facem.

– Își dai seama că, iubind-o, n-o să-i frâng inima? replic printre dinți. Urăsc să fiu eu cel care o spune, dar suntem de aceeași parte acum.

Harry se oprește și mă privește lung, apoi se uită cu ură la mine. Stă aproape de o fereastră, dar nu pot să-i disting decât câteva trăsături: părul negru, dezordonat, ramele ochelarilor și ținuta dreaptă, încordată – ca a unui leu gata să atace.

Ar trebui să mă simt intimidat? Pentru că tot ce văd e un elev de aceeași vârstă ca mine care încearcă doar să-și protejeze prietena de mine. Înțeleg motivele, dar nu simt frica.

– Nu suntem de aceeași parte, zice Harry rar. N-am fost, nu suntem și nici n-o să fim.

Îi întorc privirea.

– Foarte bine! scuip eu. Dar nu mai e niciun război, nu ar mai trebui să fie părți și nu ar mai trebui ca Viperinii să fie excluși.

– Ați fugit și v-ați ascuns în război! Ce vreți, medalii pentru bravură?

– Am fost închiși în război!

Sau cel puțin prietenii mei au fost.

– De Filch! Sunt sigur că un Non ca el e un paznic excelent împotriva celor mai pricepuți vrăjitori la blesteme din Hogwarts.

Apoi înaintează și trece de mine, lovindu-mă peste umăr în trecere. Eu respir adânc pe nas, încercând să mă controlez; Potter reușește să mă calce pe toți nervii și e de ajuns numai să-și deschidă gura și să vorbească nonsensuri ca să mă enerveze. Acum, în schimb, am început să ne certăm; probabil că am să-mi vărs furia pe prietenii mei, dar măcar ei înțeleg, nu ca el.

– Sunt sigur că Viperinii pe care i-a închis Filch au avut motive întemeiate să nu evadeze din temnițe, spun eu după câteva minute de tăcere și încă un coridor verificat.

– Vrei să spui prietenii tăi? răspunde Harry. Ce-ar fi să-i întrebi?

Mă uit cu ură la el, dar el nici nu se obosește să se întoarcă spre mine.

– Nu mă face să-mi folosesc bagheta pentru un blestem, Potter!

Se întoarce pe călcâie spre mine, cu brațele încrucișate.

– Ai trecut la amenințări? Nu știu cât i-ar plăcea asta lui Hermione.

Mă apropii un pas de el și îl privesc direct în ochi, dar Harry nici nu se clintește și îmi întoarce privirea.

– Nimic din relația mea cu Hermione nu te privește, ai înțeles?

– Pare că ai uitat, dar Hermione e prietena mea. Sora mea. Tot ce faceți voi ne privește, atât de mine, cât și pe Ron, atâta timp cât ea ne spune ce faceți la așa-zisele voastre întâlniri.

Asta presupun că a fost ultima picătură. Îmi încleștez pumnul și sunt pe cale să-i dizloc maxilarul lui Potter, dar el ridică mâna și amândoi ne oprim. Încerc să mă dau un pas în spate, dar nu fac decât să-l trag după mine; mâinile noastre, încheieturile noastre sunt lipite, lumina contopindu-se și formând, cum s-ar zice, o pereche de cătușe aurii.