37.

9.1K 353 25
                                    

Aș prefera să fac acest anunț ca să-l numesc așa inaintea inceperii capitolului.
Am fost imtrebată in privat cum de m-am apucat de scris.
Nu treceam prin cea mai bună perioadă a mea și am căutat o metoda prin care mi aș putea transpune sentimentele undeva iar spre fericirea mea am aflat că scrisul mă vindecă.
Un alt lucru ce m a ambiționat să continui să scriu și să mă dedic mai mult acestuia a fost faptul că există scriitori care iși abandonează lucrările.Dar ei nu și dau seama că în același timp abandonează și niște persoane.
Și nimeni nu merita abandonat

Lucy Pov

-Bucuroasă să mă revezi?
-Nu!
-O haide iubire.N-am făcut nimica rău.
-Ai omorât un om și m-ai  indepărtat de două persoane la care țineam enorm. Și nu imi mai zice așa!
Pune o frână bruscă astfel incât mai avea puțin și mă duceam cu corpul in parbriz. Se intoarce la mine și se uită la mine cu acei ochi reci ca in prima zi.
-Fi atentă aici imediat cum ajungem ști că te așteaptă o pedeapsă foarte rea.N-am chef de ifosele tale de târfă așa că ar fi mult mai bine dacă ai tăcea.
-Nu sunt o târfă!
-O da? Atunci uită-te in ochii mei și spune-mi că nu te-ai culcat cu el măcar o dată.
Las capul in jos.
-Știam eu. Ești la fel ca Delia.
-Ți-am transmis prin Elle că relația noastră s_a terminat.
-Cred că ți-ai uitat gradul.
-A deci in relația noastră era bazată și pe grade? Să ghicesc tu superior iar eu inferior.
-Nu, te_am iubit ca un prost dar stai calmă mi-a trecut.
-Perfect! Și mie!
Mă bosumflu și mă trântesc pe banchetă.Pornește mașina și se lasă o tăcere apăsătoare.
Ne intoarcem de unde am plecat.
~*~

Lucy Pov

Intru pe ușa conacului ca apoi să fiu intâmpinată de aceeași zarvă.
-In camera ta acum!
Urc scările și cu el in urma mea.
După ce intrăm in cameră acesta inchide ușa cu cheia.
-Să înceapă distracția! Dezbracă-te!
Ar fi degeaba dacă aș vrea să mă impotrivesc așa că îi execut ordinul.
In câteva secunde rămân goală in fața lui.
Incepe și el să se dezbrace ca apoi să mă trântească in pat.
-O să te fut așa de tare incât nu vei mai putea merge.
-Nu.
Dar era prea târziu. Iși pune un prezervativ ca apoi să intre puternic in mine
-Mă doare. Nu!
-Nu te mai durea când ți-o trăgea Derek.
Nu m-a sărutat nici măcar o dată pe buze și tânjesc după asta chiar foarte tare.
Nu pot să cred!
Mă mușcă agresiv de gât incât țip apoi coboară spre sâni.
Mă durea din ce in ce mai tare. Simțeam că mă descompun.
Imi bagă un deget in gură.
-Suge-l!
Așa și fac. Când și cánd il mai mușc ușor.
Chiar dacă doare, mai tare cred că mă afectează cea sufletească.Când am incheiat relația am crezut că nu mai am niciun sentiment față de el dar m-am înșelat.
Iși indepărtează degetul ca apoi să-și dea drumul.
Imi pun ambele picioare la piept și mă chemuiesc dar acesta mă trage spre el.
-N-am terminat nici pe departe.
Mă pune pe burtă pe genunchii lui ca apoi să-mi plescească una dintre fese.
-Ah!
-Deci..una pentru că ai fugit.
Mă mai lovește o dată.
-Alta pentru că te_ai despărțit de mine.
Icnesc
-Încă una pentru că ți-ai tras-o cu altu.
De data asta iși aproprie buzele de una dintre fese.
Am crezut că vrea să o sărute dar m-a mușcat. Și a durut a dracu de tare.
-Dylan oprește-te.
-O haide Lucy parcă îți plăcea sălbatic. Ah,ș tiu unde este problema. Cred că acel Derek era prea blând cu tine in comparație cu mine.
-Te rog să mă săruți.
-Nu.Eu nu sărut niște buze care au fost deja sărutate de un rival de al meu. Chiar dacă nu l-am cunoscut sunt sigur că prin vene ii curgea ura lui Pain. Ai noroc cu corpul. Incă nu m-am săturat de el dar imediat ce o fac te trimit la produs.
Las o lacrimă să-mi cadă pe obraj.
-Acum hai să facem o baie.
Mă ia de mână ca apoi să mă ducă in baie. Dă drumul la apă in cadă ca apoi să pună spumă.
Se așează el primul in cadă ca apoi să-mi facă semn să intru și eu.
Am vrut să mă pun la celălalt capăt dar mă trage la pieptul lui. Ajung lipită cu spatele de pieptul lui și cu respirația pe ceafa mea.
Mâna lui se duce incet sper feminitatea mea. Incerc să-mi strâng picioarele dar n-am mai avut timp.
Iși introduce un deget in mine.
Tresar puțin dar apoi incepe să_l miște.
-Recunoaște!
Cu vocea intretăiată il întreb.
-Ce?
Apoi iși introduce încă un deget in mine.
Urăsc să recunosc dar se pricepe.
-Nimeni nu poate să te satisfacă așa cum o fac eu.
-Da.
-Da ce?
Mișcările încep să fie mai ample astfel scap un geamăt.
-Ești daddy al meu și nimeni nu mă poate satisface ca tine.
-Vei mai pleca?
Se oprește dintr-o dată.
Iși bage joc de mine?
-Nu.
Mișcările revin ca apoi să-mi intoarcă capul in așa fel incât reușește să mă sărute.
Și ce mai sărut. Un amestec intre dor,furie, pervers și răzbunător.
Mă mușcă de buza inferioară atât de tare incât imi dă sângele. Se pune să-mi sugă locul vătămat.
Nu mai rezist și ajung și eu la orgasm.
-Hai să ne spălăm.
Ia un burete de pe marginea căzii și incepe să-l plimbe pe tot corpul meu dar la feminitate nu. Ia un săpun in mână, il freacă puțin ca apoi să-și ducă mâinile și să înceapă să mi-o maseze.
-De ce faci asta?
-Răzbunare. Știu că te chinui și imi place să te văd neputincioasă in mâinile mele

LicitațiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum