Iubirea nu e de mine. Sau e? (FINALIZATĂ)

Mama si tata

Kate POV:
   Ma trezesc binedispusa gandindu-ma ca este weekend si nu imi voi vedea dragii colegi 2 zile.
   La micul dejun servesc un mar rosu si o felie de paine prajita. Nu sunt pretentioasa in general, in privinta mea este totul simplu si ușor.
   In bucatarie intra mama cu unicul ei halat din matase fina de culoare roz pal. Pentru varsta ei, pentru o mama, arata chiar bine si are un corp de invidiat.
   Cand merg cu ea pe strada observ cum unele femei se uita la ea cu o urma de gelozie in ochi.
M-Buna dimineata, scumpo!
K-Buna dimineata si tie!
M-Ce planuri ai pentru acest weekend?
K-Deocamdata nu m-am gandit la nimic. De ce?
M-Sper ca nu ai uitat ca ai de citit cartea pe care ti-am cumparat-o. Ai ce invata din ea, Kate!
K-Da mamă, stai linistita, sigur o sa o citesc.
   Monica Morgan. Mama mea. Deși este o mama buna, are câteva defecte pe care încerc sa i le suport cu greu.
   De când eram mică a avut grija sa nu îmi lipsească ceva, sa primesc o educație buna și sa fiu un copil ascultător. Dar cu cât creșteam, începeam sa duc lipsa de anumite lucruri. Nu materiale, îmi pot permite orice parintii mei fiind bogați. Îmi lipsea prezenta ei, cuvintele ei dulci, îmbrățișările, săruturile, micul dejun gătit de ea. Începea sa îmi lipsească chiar ea. Știa numai sa îmi spună ce sa fac și sa îmi tina predici despre viata. Asta face și acum.  
   Îmi este și frica sa discut anumite subiecte cu ea, ea dorindu-și sa fiu fata perfecta. Un copil cuminte, cu rezultate bune și fără viata socială.
   Tatăl meu? Antonio Morgan este la fel ca ea. Nu, nu la fel. Mama mi-a oferit caldura și chiar și in prezent, deși este mai drastică, tonul ei este cald și ochii ei îmi inspira afecțiune. Tata este serios. Este rece. Nu prea vorbesc cu el, conversațiile noastre rezumându-se la un "buna" și "cum mai ești la liceu cu notele". As vrea sa vad și alta perspectiva a vietii. Dar asta nu o sa se întâmple.
   Ei vor sa învăț, ca sa ajung undeva sus și probabil sa devin judecătoare, medic sau sa conduc vreo firma. Vor sa am bani și o viata de"regina", cum zic ei. Pur și simplu vor sa devin ca ei. Dar eu nu vreau.
   Nu vreau sa fiu ca ei. As deveni o persoana interesată doar de statut. Le pasa ce cred persoanele din jurul lor și mereu sunt cu capul sus. Vor sa poarte mereu un titlu și sa domnească. Vor sa aibă din ce in ce mai mulți bani și copilul lor sa nu fie o dezamagire. Dar cum rămâne cu sufletul?
   Deși sunt închisă in mine, nesociabila, pustnica și o tocilara, nu vreau ca sufletul meu sa devină stins. Așa simt ca este al lor. As vrea sa fie afectuoși, sa fie prezenți, sa luam mese impreuna, sa ma alinte, sa fie mândrii de fata lor. De aceea fac ce fac. Nu pentru mine in mod special. Nu stiu dacă îmi doresc asta, o viata cuprinsă de carti și numai note de 10. O fac pentru ei. Ca sa îi fac mândrii. Eu îi iubesc mult chiar dacă sunt diferiți de restul părinților.
   Dar cât o sa o mai tin așa? Nu vreau sa conduc, nu vreau un castel, nu vreau sa fiu deasupra tuturor, nu îmi pasa de părerea celorlalți, nu vreau sa fac parte dintr-o lume de oameni superficiali și aroganți.
Dar nu am tupeul sa le spun ce simt. Sunt fără putere in fata părinților mei. Așa sunt in fata tuturor. O persoana slaba.
   Voi putea schimba asta vreodată? Nu cred! Voi rămâne mereu cățelul părinților care susține vise fabricate de altii, o fata singura și intr-o lume gri.
   M-am obisnuit cu viata mea. Dar am momente când as vrea ca totul sa se schimbe. Viata mea sa prindă puțin rosu. Ca o pasare Phoenix. Din ceva mic, sa ma înalt și sa strălucesc.
   Pe cine păcălesc? Sunt Kate Morgan! Doar o simpla tocilara. Asta nu o sa se întâmple vreodată.