Călătoarea

Capitolul 6

- Haide , Antea ! De ce te-ai suparat ? intreaba Camber exasperat.

Nu ii raspund , privind insistenta usa biroului lui Ethan , asteptand ca el sa iasa. Ieri , dupa ce Camber a spus ca eu nu sunt atat de dura precum incerc sa par , m-am enervat atat de tare incat i-am dat afara din casa. Acum , am venit la Ethan sa vad daca are vreo misiune pentru mine , insa e ocupat si mi-a spus sa astept cateva minute. Si , ca de obicei , Camber sta cu Leon in living si se holbeaza la mine. Nici macar nu le acord putina atentie. Credeau ca nu sunt dura. O sa le arat ca au gresit.

- E din cauza ca am spus ca nu esti dura , asa-i ? intreaba Camber.

Ma intorc cu spatele la ei , dandu-mi ochii peste cap. Inca nu si-a dat seama ca vorbeste degeaba ? Nu o sa ii raspund !

- Antea... ofteaza el , apropiindu-se de mine.

Chiar in acel moment , usa biroului lui Ethan se deschide. Intru in birou , trantind usa in urma mea. Il aud pe Camber mormaind niste injuraturi la adresa mea. Zambesc in coltul gurii.

- S-a intamplat ceva ? intreaba Ethan , asezandu-se pe un scaun.

- Nu. Vreo misiune ? intreb eu.

- Chiar nu am nevoie de nimic , Antea. ofteaza Ethan. Eu si Leon lucram la niste aparate. Laptopul pe care l-ai adus data trecuta se dovedeste a fi foarte folositor. Cred ca o sa ai toata saptamana libera. Mereu lucrezi din greu. Odihneste-te.

- Si eu care voiam sa imi folosesc pistolul. mormai dezamagita.

- Ce pistol ? intreaba Ethan.

Ranjesc si imi scot noua arma din pelerina , miscand-o prin aer.

- Ah , deci tu esti castigatoarea acelei misiuni. zice Ethan zambind.

- Da. spun eu mandra.

- Nu te-am mai vazut atat de fericita de mult timp. zice el.

- Nu m-ai vazut fericita niciodata. il corectez eu.

Zambesc amuzata si ies din birou. In fata imi apare din nou Camber , insa il ocolesc si ies din casa. Observ ca afara a inceput sa ploaie incet , asa ca imi trag gluga pe cap si incep sa merg mai repede. Oamenii alearga in toate partile , vrand sa se ascunda. Dau din umeri si continui sa merg. Putina apa nu face rau nimanui.

In scurt timp ajung acasa , fiind toata uda. Ma rog , sper ca nu o sa racesc. Nu imi place sa fiu bolnava. Urc cele cateva trepte si intru inauntru , oftand usurata cand simt caldura casei. Ma indrept spre camera mea , insa niste batai in usa ma intrerup. Ma incrunt si deschid usa. Camber imi zambeste larg , avand fire de par lipite de frunte.

- Ce vrei de la mine ? marai eu.

- Chiar o sa ma lasi sa stau in ploaie ? intreaba el , clipind des.

Ii arunc o privire seaca , el ranjind. Oftez si ma departez de usa , lasandu-l sa intre in casa. Camber zambeste din nou si inchide usa dupa el.

- Este o baie la capatul holului daca vrei sa faci dus. mormai eu. Insa nu am haine de schimb , decat daca vrei sa porti haine de fata.

- Nu-i nimic , am eu alte haine. zice Camber , aratand spre ghiozdanul lui.

Ma intorc pe calcaie , plecand in camera mea , avand grija sa incui usa. Imi agat pelerina intr-un cuier , apoi imi iau din dulap niste haine si plec in baie. Fac un dus scurt , apoi imbrac colantii si puloverul alb si lung. Imi prind parul intr-un coc si ies din baie. Nu vreau sa imi fac "musafirul" sa astepte. Pufnesc si ies din camera , plecand in living. Nici urma de Camber. Merg in bucatarie si il vad acolo , pregatind ceva de mancare.

- Ce faci ? intreb eu curioasa.

- Cea mai gustoasa pizza din toata viata ta. spune el.

- Stii sa gatesti ? intreb eu , asezandu-ma pe un scaun.

- Am invatat singur cum sa supravietuiesc in salbaticie. zice Camber.

- Si tu faci pizza in salbaticie ? intreb amuzata.

- Nu. zice el dezamagit. De fapt , tata e mereu ocupat , asa ca am invatat singur cum sa gatesc. Tu traiesti singura ?

- Da. spun eu rece , sperand ca va intelege ca nu vreau sa vorbesc despre asta.

Camber pune pizza in cuptor , apoi se aseaza langa mine , privindu-ma atent.

- Iarta-ma. Nu am vrut sa te supar ieri. spune el.

- De ce iti ceri iertare ? De ce vrei sa stai cu mine ? intreb eu brusc , ignorand ce a spus el. Majoritatea oamenilor ma cred o ciudata pentru ca sunt rece si nu vorbesc mult.

- Nu esti ciudata. Pur si simplu nu vrei sa iti arati adevaratele sentimente din cauza a ceva ce ti s-a intamplat. Am trecut si eu prin asta in urma cu cativa ani. zice Camber. Eram mult mai indiferent decat tine si nu imi pasa de nimic. Asta pana cand l-am intalnit pe Leon. El m-a ajutat sa trec peste... moartea mamei.

Il privesc , vazand cat de trist a devenit cand mi-a povestit o parte din trecutul sau. Ma ridic in picioare , apoi ma aplec si il imbratisez strans. Au fost o multime de momente cand aveam si eu nevoie de o imbratisare , insa nu am primit-o. Camber se ridica si el ca sa nu fiu nevoita sa ma aplec si isi pune mainile in jurul meu. Sunetul cuptorului sparge linistea care a acoperit camera. Ma departez de Camber , rosind usor. Razboinicul ia tava din cuptor , apoi pune feliile de pizza pe o farfurie. Plecam in living , trantindu-ne pe canapea si incepand sa mancam. Camber se opreste brusc din mancat si se incrunta.

- Ai auzit asta ? intreaba el.

- Ce sa aud ? intreb confuza.

Camber se ridica in picioare , plecand spre geam. Razboinicul isi mareste ochii speriat. Aud pe cineva tipand.

- Oamenii pierduti ataca ! striga el.

Camber isi ia repede un pistol din ghiozdan si iese din casa. Ma ridic si eu in picioare , fugind in camera mea si luandu-mi pelerina unde sunt ascunse armele mele. Merg spre usa , vrand sa ies afara , insa aud niste zgomote din spatele casei. In spatele casei mele e padurea , unde traiesc oamenii pierduti. Ma intorc pe calcaie si ies afara prin usa din spate. Analizez precauta padurea , tinandu-mi pumnii stransi. Observ o silueta printre copaci. Imi scot pumnalul , privind incruntata persoana. Un baiat putin mai mare decat mine se apropie. Are parul castaniu si ochii verzi , ambele atat de cunoscute mie. Recunosc baiatul ca fiind Mike , fratele meu.

- Inca un pas si esti ca si mort. marai eu , strangand pumnalul in mana.

Mike trebuia sa fie fratele mai mare , protector si puternic. Insa cand copiii mai mari isi bateau joc de mine si ma bateau pana aproape ramaneam inconstienta , el trecea indiferent pe langa noi.

- A-Antea ? intreaba el socat.

Il privesc dezgustata. Au trecut zece ani de cand nu l-am mai vazut. In acesti zece ani m-am schimbat mult. Nu mai sunt copilul neajutorat si ingrozit. Sunt puternica si stiu sa ma apar. La cat de mult m-a ranit Mike , as putea sa il omor chiar acum si nu mi-ar pasa. Insa eu nu sunt atat de rea , cum sunt ei.

- Unde ai fost tot timpul asta ? intreaba el , facand cativa pasi spre mine.

- Inapoi , jigodie ! strig eu.

Imi scot pistolul din pelerina si imi ridic mana , apropiindu-ma amenintator de el. Mike isi mareste ochii speriat.

- Antea , sunt fratele tau !

- Esti un nimic.