Pentru a înțelege această carte, vă rog citiți prima dată "Text me mr. F". Pentru că acesta este volumul II.
Din volumul anterior:
După ce Kentin răbufnește și într-o criză de nervi distruge Pământul și încâ câteva tărâmuri, Relict și Fedeon înc...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Relict mă privi preț de câteva secunde, ca mai apoi să îmi dea drumul, se încruntă parcă gândindu-se la ceva anume, iar privirea i se schimbă.
—Unde ai auzit despre asta? Întrebă ridicându-și o sprânceană.
Se încruntă șoptind ceva, o frază auzită doar de el însuși.
—Într-o carte, unde scria despre toate rasele. Am citit despre Juvelini și Rodinia...
—Nu a fost văzută de nimeni, pentru că nu există Kentin, spuse oftând.
—Atunci de ce scrie despre ea? Dacă Juvelinii încă există? Dacă nu sunt singurul?
Am insistat privindu-l, voiam să știu, iar faptul că îmi ascundea ceva, era al dracului de frustrant.
—Juvelinii sunt dispăruți de milioane de ani, dacă te ajută cu ceva, nici măcar eu nu existam pe acea vreme. Deci încetează cu prostiile astea, e doar o legendă scrisă de un idiot!
—De ce reacționezi așa? Voiam doar să știu! Am spus privindu-l, o urmă de neliniște era destul de vizibilă în vocea sa, îmi ascundea ceva, iar eu îmi doream din tot sufletul să aflu mai multe despre acel tărâm.
—Nu te cred, am spus simplu încrucișându-mi brațele la piept.
—Atunci du-te și caută Rodinia, oricum nu o vei găsi niciodată! Spuse tăios trecând pe lângă mine.
—De ce crezi asta?
Am insistat apropiindu-mă de el, voiam să știu mai multe, și știam că el știe ceva, trebuia să știe.
—E doar o legendă Kentin, nu fii copil, las-o baltă! Spuse printre dinți.
Părăsi încăperea lăsându-mă singur, cu multe alte întrebări pe lângă cele inițiale. De ce reacționase așa, voiam doar să știu o simplă informație, de ce se temea de fapt? Oftasem, voiam să se întoarcă, abia ajunsese voiam să mă ia în brațe și să îmi spună că îi pare rău că strigase la mine, nu îmi plăcea când ridica tonul, nu greșisem cu nimic, voiam doar să aflu mai multe. M-am îndreptat încet spre dormitor, trecând pe lângă ușa dormitorului lui Kevin, îl văzusem, stătea cu genunchii la piept, nu părea în regulă, iar el era mai important decât problemele mele. Intrasem încet, fără a face prea mult zgomot, iar acesta își ridică privirea încruntându-se.
—Credeam că e Satir, mă pregăteam să îi spun vreo două. Spuse el schițând un mic zâmbet.
—Ce e între tine și Satir? L-am întrebat așezându-mă pe marginea patului.
