O singură privire(Jikook)

Capitolul 22

#perspectiva lui Jungkook#

- Te rog...Am nevoie de asta...

Stiu ca ceea ce fac nu e corect dar chiar aveam nevoie sa îi simt atingerea din nou, nu puteam sa îi dau drumul atât de ușor, nu acum cand e atât de aproape de mine. Ceva in inima mea ma face sa cred ca ceea ce s-a întâmplat acum nu a fost întâmplător si ca faptul că noi ne-am reîntâlnit acum înseamnă mult mai mult de cat o pură întâmplare. Poate ca el nu isi mai aduce aminte de mine dar eu imi aduc aminte fiecare clipa petrecută cu el si nu pot sa uit atât de ușor. Deși am încercat sa o fac, inima mea nu vrea sa coopereze cu mine.

- Hei...esti bine?
M-am desprins din îmbrățișare, privind în jos, nu voiam să îl privesc în ochii, ma doare sa vad ca nu mai pot citi nimic in ei. Nimic din ce a fost, nu mai pote fi vazut în ochii lui.
- Multumesc...pt îmbrățișare. Aveam nevoie, raspund eu, fără să îmi ridic privirea din pământ.
- Nu ai pt ce, mi-a facut placere dar, pot sa te intreb ce s-a întâmplat?
- mi-ar plăcea, cred ca m-ar face sa ma simt mai bine...
- Ok.
- Vrei sa stam aici sau mergem in alta parte?
- Vreau sa rămânem aici, imi place locul asta si mi se pare foarte special. Faptul că există un singur felinar aprins, ma duce cu gândul la o iubire care nu vrea sa se stingă.

Îl priveam si ma simteam atât de bine să aud cuvintele astea din nou. Poate ca nu isi mai aduce aminte de mine, dar Jimin pe care îl stiu si il iubesc e încă aici cu sau fara amintiri.

- scuze..Poate crezi ca sunt un ciudat.
- Nu, chiar mi-a plăcut ce ai spus.
- Oh, ma bucur atunci. Nu vreau sa crezi ca sunt un ciudat pt ca in sfarsit am si eu  ocazia sa imi fac prietni noi.
- Cum adică?
- O sa-ti spun, dar tu esti primul.
- Păi, acum un an si jumătate m-am mutat din Busan, aici in Seul. Au fost niște probleme de familie, nu prea vreau sa spun lucrurile astea pt ca nu sunt importante, iar aici trebuia sa locuiesc cu varul meu si soțul lui, si in prima mea zi de școală la noul liceu, m-am intalnit cu un băiat, adică pur si simplu am dat peste el. Ma simteam atat de prost ca exact din prima zi trebuia sa fac ceva sa atrag atentia. L-am ajutat sa se ridice si in mometul in care l-am privit in ochi pentru  prima dată am simțit cum totul în jur s-a oprit si ca nimeni si nimic nu putea sa întrerupă momentul ala. Peste scurt timp de la acel incident, am început să ne întâlnim si intr-un final am ajuns sa fim impreuna. Am trecut prin multe momente oribile, nu ai nici cea mai mică idee cat de  groaznic a fost să-l văd suferind, si atunci cand il vedeam plângând ceva se rupea din mine. La un moment dat după ce am crezut ca totul s-a terminat am facut cea mai mare greșeală din viata mea si nu o sa ma iert niciodată pentru asta. Lucrul pe care eu l-am facut a fost cauza unui accident, iar după accidentul ala, l-am pierdut...
- Vrei sa spui ce el nu mai este în viață??
- Nu nu...Doar că după acel accident el si-a pierdut memoria, mai exact a pierdut toate amintirile legate de mine. Doctorul a spus că întreg corpul sau a vrut să scape de lucrul ce ia facut cel mai mult rau, si se pare ca acela am fost eu...

- Oh imi pare atât de rau...Dar de ce nu te duci sa il cauti? Poate daca te vede o să-și aducă aminte si sunt sigur ca el te mai iubeste. Dacă v-ați iubit atât de mult cum spui, nu se poate ca iubirea aia sa dispară asa dintr-o dată.
- Crede-ma ca se poate...Si motivul pentru care am înceatat sa il mai caut este ca nu vreau sa îi mai fac rau, imi e de ajuns, nu aș suporta sa vad ca mai suferă din cauza mea.
- Cum poti sa spui asta?
- sa spunem ca o sa ma vada si ca o sa-si aduca aminte tot ce s-a întâmplat, toate zilele alea oribile, toată durerea, fiecare lacrimă, cum crezi ca o sa se uite la mine?

Jimin s-a apropiat de Jungkook, punându-si ambele mâini pe obrajii  acestuia, facndu-l sa isi ridice privirea și să se uite unul în ochii celuilalt.
- O să se uite la tine, la fel cum o făcea si înainte, nu o sa vezi nimic altceva decât iubire. Sunt sigur ca te iubeste, si ceea ce s-a întâmplat a fost doar un accident și nimic mai mult.
Jungkook il privirea pe Jimin, si nu îi venea să credea că ochii acestuia deveneau din nou albaștri. Acest lucru făcea ca pe fața lui sa apara un zâmbet.
- Ochii tai sunt albaștri din nou
- Despre ce vorbesti, ochii mei sunt negri, si cum adică din nou?
- Nu , nu ma baga in seama, eu o sa plec...
Raspunde Jungkook ridicându-se de pe trotuar.
- Stai, ce s-a întâmplat? De ce vrei sa pleci asa?
- Imi pare rau a fost o idee proasta de la început, uita ca ne-am intalnit...te rog...asa e cel mai bine.