Luna, își arată fața doar când apare întunericul. Cel mai vulnerabil moment al omului este noaptea, atunci când se deschide ca prin magie, de frica, de durere, de plăcere.
Un moment uitat de mulți, un obicei mai bine spus, este de a contempla Frumusețea ta. Când totul se mișca cu peste 100km/h, când ne mai putem lua un moment sa visam, sa ne detașăm, sa uitam... nu mai știm. Adu-ți aminte de clipa-n care te-ai oprit efectiv din tot ce făceai și te-ai uitat la cer gândindu-te la tine, atât și nimic mai mult. La clipa in care te-ai născut. La geneza, la cum a început totul, la rolul tău in lumea asta. Ziua exista doar ca sa despartă nopțile exact ca și cum exista parcursul vieții pentru a deosebi incipitul de final, și sa alergam după materie, Semiobscuritatea este veșnica pentru toți, doar atunci se poate desluși misterul cel mai profund. Spune-i acum te iubesc, vorbește acum, fii întuneric, fii magie . Nu, nu acel întuneric malefic ci cel magic. Totul e ca un proces, gândește-te ca plantezi o floare. Nu profiți de momentul de creștere, de dezvoltare, trecem peste clipe importante... important este și rezultatul final, floarea crescută la maturitate, dar și procesul de creștere care pana la urma adună toată Frumusețea finalului, iar Frumusețea este oglindită de parcurs. Oprește-te acum și uita-te in oglinda, ce vezi? Nu fizic, lăsam asta acum, in acest moment te gândești la tine ca om. Fizicul se poate modela cu ușurintă, sufeltul și inima ba.
Profita de fiecare zi, de procesul tău, și nu uita sa te oprești și sa te apreciezi!
