Am fost prea ocupat... Mereu prins între proiecte, prieteni și persoane dragi sau mai puțin. Mereu atent la alții, ignorându-mă pe mine, ignorându-mi sufletul. Am trăit problemele altora ca și cum ar fi fost problemele mele, am iubit mai mult unele persoane decât m-am iubit pe mine.
M-am îndepărtat de sufletul meu, de nevoile lui, de nemulțumirile lui.
Am trăit fericirea altora în loc să o trăiesc pe a mea. Mi-am oferit timpul, pentru înțelegerea oamenilor trecători, care nu îmi meritau timpul.
Mereu am amânat subiectul "eu" și emoțiile sufletului meu. Până când mi-am dat seama că acestea sunt pe primul loc. Ca să pot ajuta pe cineva, trebe mai întâi să mă ajut pe mine. Ca să pot înțelege pe altcineva mai întâi trebe să mă înțeleg pe mine. Doar atunci când strigătul către mine eșuează trebe să apelez la factorii externi.
Un suflet căzut nu poate ajuta pe nimeni, dar un suflet care a fost căzut, dar acum este ridicat și vindecat, nu mai poate fi doborât.
Îmi cer scuze. Ție, suflet drag, pentru fiecare absență pe care am făcut-o. Pentru fiecare dată când mi-am focusat atenția în altă parte ci nu spre tine. Sper să pot recompesa timpul pierdut căutând nimicuri cu cel pe care am să ți-l ofer de acum înainte. Am să te imbrățișez mereu când vei avea nevoie și nu ai să mai simți deloc lipsa mea. Umbra pe care ti-am dat-o până acum a dispărut. Iar în locul ei va lumina etern soarele, chiar daca vor mai fi ploi, o să fie trecătoare, iar eu o sa fiu cel permanent care nu va mai pleca niciodată!
