Sacrificii

Capitolul 4

Din perspectiva Sophiei
Deja au trecut 15 minte și nu îl văd pe drăguțul meu profesor. Poate că a vrut să mă testeze, nu știu... Mă simt atât de ciudat. E un sentiment foarte nou pentru mine, fiindcă simt că fac ceva ce nu e bine.

— Bună, Sophie! tresar când îi aud vocea și mă întorc ușor cu fața la el. Nu spun nimic. Zâmbesc. Mergem? îmi face semn să merg înaintea lui.

Intrăm într-o cafenea foarte mică pentru Broadway. Sunt numai oameni bătrâni aici care își beau cafeaua liniștiti și citesc câte o carte.

— Aici o să veniți la bătrânețe? îl întreb și el râde, dar nu răspunde.

Ne așezăm la cea mai îndepărtată masă. Se uită la mine cu o figură serioasă și nu zice nimic. Mă sperie puțin acest fapt pentru că nu am încredere în el. Cel puțin, nu acum.

— Sophie, o să fiu sincer cu tine. spune într-un final. Nu am venit ca să vorbim lucruri despre facultate. Nici nu vreau să deschid acest subiect acum, cu tine aici. Ideea este că nu m-am simțit atras niciodată de vreo studentă de-ale mele. Nu știu ce s-a întâmplat acum, poate m-ai vrăjit, pentru că toată vara nu am făcut altceva decât să mi te imaginez în toate locurile prin care am fost.

— Așa ceva eu nu pot să cred. E prea ciudat să spuneți asta. Vă gândiți la faptul că sunteți destul de înaintat în vârstă? În comparație cu mine, bineînțeles. Am 19 ani, iar dumnevoastră...

— 27. Te rog să încetezi cu "dumneavoastră" măcar când suntem singuri.

— Deci? Care e scopul pentru care m-ai chemat aici? îl întreb direct pentru că am obosit să stau cu teamă.

— Ce s-a întâmplat acum trei luni? mă întreabă. Mă uit puțin confuză la el. Atunci a fost ceva. continuă. Ceva ce m-a făcut să mă gândesc mereu la tine.

— Și nu m-ai căutat pe internet? Adică, am tot profilul acolo. zâmbesc. Suntem întrerupți de ospătarul care ne ia comanda.

— Mi-a fost frică să te caut. Dar tu?

— Eu ce? Și eu m-am gândit la tine. Și e ciudat pentru că vorbesc cu băieți, bineînțeles, am avut relații, îmi place să comunic, dar tu... mă opresc puțin pentru că nu știu cum să explic acel gol în stomac pe care l-am avut de când ne-am întâlnit.

— Eu...

— Hai să închidem subiectul ăsta. oftez puțin enervată.

— Nu putem. Nu când sunt atâtea de spus.

— În regulă, uite cum a fost. Am ieșit din întâmplare afară cu prietena mea și te-am văzut cu Anna, blonda aceea pe care tu mi-ai prezentat-o drept colega ta.

— Ăsta e adevărul. confirmă.

— Bine. Și am rămas uitându-mă la tine pentru că mi-ai plăcut atunci. Și apoi m-ai sărutat pe obraz și asta a fost. Îți dai seama ce senzație am avut când am întors capul astăzi și te-am văzut la caterdă. Dar tu? De ce ai ieșit în seara aia afară și de ce m-ai băgat în seamă?

— Pentru că mi-ai plăcut. Nu ai avut timiditatea aia neauferită pe care a avut-o orice fată cu care am vorbit. Tu ai fost directă. Am crezut și sperat că ești mai mare... mă gândeam că ești pe undeva la masterat pentru că te-ai jucat prea bine cu privirile tale și eu am intrat în jocul tău.

— Harry, uite, nu vreau să ne complicăm viața aiurea. îi explic și este ciudat faptul că nu mă cred ce spun. A fost atracția fizică și cam atât, cred.

— A fost? ridică o sprânceană și simt cum îmi apar niște fluturași în stomac.

— Mă rog... este.

— Sophie, eu cred că viața noastră s-a complicat în momentul în care te-am privit și mi-ai susținut privirea.

— Deci e vina mea pentru că am cu 5% mai mult curaj decât celelalte fete care probabil că îți cad la picioare oricând vrei. îi spun pe un ton superior și începe să râdă.

Tânărul băiat ne lasă cafelele pe masă și pleacă. Iau o gură de cafea, iar Harry se uită la mine într-un mod în care nu am fost privită de ceva vreme. Are un zâmbet clar, simplu, ochii lui sunt albaștri, dar cu nuanțe de verde.

— Nu e vina ta. De fapt, ba este vina ta pentru că ești frumoasă, ești inteligentă și văd că nu îți e frică să discuți liber. Ai ceva al tău... ai ceva frumos care mie îmi place.

— Și ce facem în situația asta? Eu nu renunț la Harvard pentru că ăsta a fost visul meu încă de când eram micuță și presupun că nici tu nu renunți la locul tău de muncă. Plus de asta, e ilegal să ieși cu o studentă! pun accentul pe ultima frază și îmi pun mâinile în cap.

— Nu știu ce trebuie să facem. Trebuie să păstrăm relația profesor-student. Asta e sigur! ia o decizie care mie îmi convine pentru că are dreptate.

— Nu trebuie să ne mai vedem în afara facultății. îi continui variantele. M-ai pus și șefă de serie la Literatură...

— Și mă bucur că am făcut asta.

— Nu mesaje, nu telefoane. îi spun și mă incrunt puțin.

— Deci ne despărțim. îmi spune cu tristețe în voce și încep să râd.

— Nu poți să te desparți de cineva cu care nici nu ai fost împreună. spun mai mult pentru mine în timp ce îmi scutur capul.

— Ne vedem mâine la facultate...

Nu mă lasă să îmi plătesc cafeaua, deși am insistat că nu are niciun motiv să o facă, mi-a răspuns că el m-a invitat și nu are cum să mă lase pe mine. Of, Harry! Îmi e frică de cum vor decurge lucrurile, dar sunt aproape sigură că mă pot preface în ceea ce privește relația cu el... care nici măcar nu a existat. Aproape că râd singură pe drumul către casă.