Capitolul 8

298 24 0
                                    

Am rămas la Harry azi-noapte. Astăzi începem cursul la ora 12:00. Este ceasul 9, iar eu sunt trează de o oră. Am adormit în brațele lui Harry și m-am trezit în același loc. Mi-a sărutat pielea toată noaptea, iar eu am inspirat fiecare atingere a lui.

Ies din bucătărie luându-mi cana de cafea pe care abia am făcut-o, intru în camera lui și îl văd dormind, așa cum l-am lăsat. Suflarea lui e grea și expresia lui este foarte relaxată. Rămân surprinsă când mă uit în oglinda imensă de pe șifonier și mă văd zâmbind cu gura până la urechi. Scutur din cap și ies pe balconul din camera lui. Este cald astăzi, iar eu trebuie să ajung acasă să îmi fac duș și să mă schimb pentru cursuri.

— Bună dimineața! îi aud vocea și mă întorc. Și-a pus perna în cealaltă parte a patului și mă privește zâmbind. Pășesc încet spre pat, iar el dă plapuma ca să mă pot așeza.

— Aseară a fost ceva ce n-am avut niciodată... Cum putem să continuăm fără să suferim?

— Ai avut mereu dreptate. îmi spune și se ridică, sprijinindu-se de spătarul patului. Nu este în regulă ce facem. Nimănui nu îi pasă de viețile noastre personale, atâta timp cât ne facem treaba cum trebuie, însă dacă se află de noi, tu vei fi exmatriculată, iar eu voi fi dat afară.

— Știu, sunt conștientă de asta.

— Ești tânără, ești foarte frumoasă, Sophie... nu are rost să îți strici tinerețea pentru mine. continuă să vorbească și simt un gol imens în stomac. Ce mi-a făcut bărbatul ăsta?

— Eu plec, dacă nu te superi... îi spun și mă ridic.

— Te duc eu acasă. se oferă.

— Nu, nu e nevoie. Ajung repede pe jos sau poate vine Daiana să mă ia.

— Ești sigură? mă întreabă și mă simt abandonată.

— Da.

— O să fii nervoasă și o să regreți. îmi spune în timp ce îi scriu Daianei.

— Eu? De ce? Ai dreptate, Harry! îi zâmbesc și se încruntă.

— Iartă-mă, Sophie... se apropie de mine și fac un pas în spate. Nu e normal ce mi se întâmplă cu tine. Nu am fost niciodată atras de o fată atât de tânără și nu știu cum să mă comport în așa fel încât să nu îți rănesc inima.

— Trebuia să îți faci griji înainte să mă inviți la tine acasă.

— Crezi că sunt egoist și chiar am fost pentru că de câte ori te văd, simt ceva în inimă, ceva ce tresare...

— Te rog să încetezi. Ai spus destule.

Din perspectiva lui Harry.
— Nu mai vreau să te ascult. îmi spune și se îmbracă încet, ștergându-și lacrimile de pe obraji.

Mă simt ca un nimic ce stă în fața ei fără nicio putere de decizie. Am fost egoist, m-am gândit numai la mine și am făcut-o să sufere.

— Soph... îi prind mâinile când o văd că încearcă să își închidă rochia. Se uită în ochii mei și simt cum îmi pătrunde iar în suflet. Iartă-mă! vin în fața ei și oftează.

— Nu am ce să iert. răspunde rece și se încalță.

— Nu vreau să-

— A ajuns Daiana. Pe curând! se uită la telefon și iese pe ușă, închizând-o cu grijă în urma ei.

Rămân uitându-mă la ușa casei mele. Rămân uitându-mă după ea.

Din perspectiva Sophiei.

Totul a fost perfect. Până când am dat față în față cu realitatea. Mă doare inima pentru că știam că greșesc și totuși m-am aruncat fără vestă de salvare în lacul cu speranță și m-am înecat prea devreme. Harry are dreptate și i-am spus asta înainte ca el să realizeze ce putem pierde. Nu îmi pot sacrifica viitorul pentru un bărbat. Asta pentru mine e literă de lege.

Și totuși nu pot ascunde durerea pe care o am, golul ce s-a format în pieptul meu și nici inima care mă doare atât de tare. De ce sufăr? Pentru ce sufăr? Mi-am sacrificat zile ce puteau fi pline de iubire și de fericire doar ca să ajung unde sunt. Acum că am ajuns, nu pot să dau cu piciorul muncii mele pentru iubire. Aleg să sacrific iubirea și mă doare pieptul cum nu m-a durut niciodată. Lacrimi mari îmi curg din ochi și nu le pot opri.

Ajung în camera mea și nu vreau să îmi fac prezența la facultate. Vreau să plâng și să zac, dar nu îmi permit. Am un vis de urmat și e drum lung și greu până la el. Mă ridic din pat și mă îmbrac pentru facultate.

Daiana se plimbă de când am ajuns pe la ușa camerei mele și nu îndrăznește să intre și să mă întrebe ce s-a întâmplat. I-am povestit în mare, în mașină, dar știu că e curioasă și mai știu și că sigur va face vreo scenă pentru că e supărată din cauza mea.

— Ți-am spus să mă lași! Du-te! Eu nu vin! o aud țipând pe hol.

— Ok, rămâi aici atunci. îi aud vocea lui Adrian și mă cutremur.

Se ceartă din cauza mea. Deschid ușa și o văd crispată în fața dormitorului meu. Adrian oftează.

— Ți-am spus că nu stă acasă! îi reproșează Daianei, dar ea nu își schimbă privirea de pe mine.

— Sunt gata în zece minute! le spun și trec pe lângă ei, ducându-mă la baie.

Îmi fac duș, mă spăl bine pe față și pe dinți, apoi încep să mă machiez cu grijă. Sunt îmbrăcată cu o rochiță neagră în cloș și am niște pantofi negri, puțin mai înalți ca de obicei. Îmi fac un machiaj natural și ies din baie complet transformată. Îi văd pe cei doi așteptându-mă și îmi cer iertare pentru că m-au așteptat.

Ajungem repede la facultate. Curtea din spate este plină de studenți. Ora începe în 15 minute, deci am timp să fumez o țigară cu Adrian. Colegi de-ai mei mă salută și le fac cu mâna. Mă uit în jur, dar nu e urmă de el. Sting țigara în scrumieră, îi îmbrățișez pe Daiana și Adrian și mă îndrept către clasa de la etajul 4.

Primele două lifturi sunt ocupate, dar al treilea este liber, așa că intru în el. Mă studiez puțin în oglinda din lift. Ușile se închid, dar o mână le deschide iar. Rămân nemișcată.

— Pot? mă întreabă Harry făcând ochii mari.

Sacrificii Where stories live. Discover now