Sacrificii

Capitolul 10

— Sophie... vocea lui e plină de nesiguranță. Îmi întorc privirea către el și îi întâlnesc ochii. Stau pe covorul din camera lui și mănânc o prăjitură cu bezea, în timp ce Harry stă în pat și caută un film la televizor.

— Nu îmi place! L-am văzut de două ori și tot urât mi se pare.

— Tare pretențioasă mai ești! oftează și râd, dar râd doar pentru mine. The
— L-am văzut de trei ori. îi spun sinceră, dar îi văd fața de nesuferit. S-a plictisit la cât a căutat. Dar pot să îl văd și a patra oară. continui.

– Ok, pentru că eu îl văd pentru a doua oară. îmi face cu ochiul și se așază lângă mine. Pornește filmul. Îmi las capul pe umărul lui și îmi prinde talia cu brațul lui puternic.

— Ești foarte romantic, nu?

— Asta trebuie să descoperi tu. șoptește și mă ridic în genunchi, așezându-mă în fața lui.

Mă apropi ușor de buzele lui și i le strivesc cu ale mele. Îmi așez mâinile pe umerii lui și mă trage încet peste el, fără să dea drumul buzelor mele. Mă retrag și îl văd zâmbind, uitându-se în ochii mei.

— Sophie, ce îmi faci? întreabă atât de senin.

— Ce îmi faci tu mie?

— Te gândeai vreodată că o să te îndrăgostești de profesorul tău?

— Dar tu de vreo studentă?

— Niciodată!

— Nici eu.

— Dar tu... tu nu ești o oarecare fată care îmi iese în cale. Nu îți pot explica deloc ce simt pentru tine. Și știu că nu sunt șanse ca noi doi să fim liniștiți în acești trei ani.

— Nu. Refuz să aud așa ceva.

— Nu vreau să știu că te pot pierde într-o zi...

— Harry, nu o să mă pierzi-

— Ba da! Sunt opt ani între noi. Tu îți poți găsi pe cineva mai tânăr, care să îți promită lucruri și care să le poată îndeplini.

— Nu o să îmi găsesc pe nimeni. îmi așez palmele pe obrajii lui. Sunt doar trei ani în care noi nu trebuie să greșim. Sunt trei ani care vor trece imediat.

— În trei ani ce facem? Ești de acord că trebuie să ne gândim la viitor într-un mod separat, nu?

— Nu.

— Soph, îți garantez că vei găsi pe altcineva.

— Nu-i adevărat! îmi las palmele și vreau să plec, dar mă trage înapoi.

— Ascultă-mă o secundă! Ai 19 ani și acum e momentul să cunoști, să experimentezi alte lucruri și altă viață, pe care și eu am experimentat-o... însă cu mine, nu vei putea face asta. Vom sta ascunși, ca să nu afle nimeni nimic. Pentru mine nu e o problemă, dar tu? Când se vor uita la tine băieții ceilalți, eu cum voi reacționa? Tu cum te vei simți? Dacă vei vrea să cunoști și alți băieți sau bărbați? Eu nu îți pot lua acest drept.

— N-o vei face pentru că nu vei avea de ce.

— Ești frumoasă. Pentru mine, ești perfectă!

— Și tu pentru mine la fel! Înțelege! Am început să țin la tine și nu vreau să mă opresc acum.

— Sophie... ne cunoaștem de câteva zile doar-

— Dar ești în mintea mea de mult mai multe zile.

— Ești atât de frumoasă... îmi dă o șuviță de păr de pe frunte și îmi mângâie obrazul. Închid ochii și îmi unesc fruntea cu a lui. Cum pot eu să te țin lângă mine dacă noi nu ne putem fi aproape? Cum pot să-ți stric planurile pe care ți le-ai făcut până acum?

— Harry... te rog să nu îmi iei asta...

— Te rog să nu îmi ceri asta, pentru că trebuie să ne despărțim. spune și simt un gol atât de mare în capul pieptului.

— Nu am simțit niciodată ce simt acum pentru un bărbat... Harry, ești exact așa cum mi te-am imaginat! Nu vreau să îmi zdrobești așteptările!

— Ai avut așteptări din partea mea... închide ochii și își pune mâna pe spatele meu. Cum pot să ți le zdrobesc?

— Poți foarte ușor.

— Nu pot deloc.

— Rămâi al meu... îl implor. Mă uit adânc în ochii lui și știu că nu vrea să ne despărțim.

— O să fiu al tău mereu, dar nu acum.

— Harry... mă dau jos de el și îmi simt obrajii umezi.

— Iartă-mă, Sophie, nu îți pot strica viața... Poți să nu mă urăști pentru asta?

— Nu te voi putea urî niciodată! îi spun privindu-l.

Ochii lui sunt atât de calzi, lacrimile îi curg ușor pe obraji și îi simt privirea blândă. Se întinde spre mine, își așază palma pe obrazul meu și mă sărută. Lacrimile mele curg șiroaie și nu le pot opri, la fel și ale lui. Sufletul mi se topește în acest sărut amar. Durerea mă sfâșie pe interior, dar tot ce fac e să îl sărut apăsat și să îl strâng cât pot de tare la piept. Buzele ni se desprind și îl îmbrățișez atât de strâns, încât îi simt inima cum bate.

— Iartă-mă, Sophie... șoptește printre lacrimi.

— Iartă-mă, Harry... îi spun și eu.

Mă ridic de lângă el, cobor în holul mare al casei lui, mă încalț și ies din casă. Îl văd venind în urma mea, dar se oprește la ușă.

— Da, dragă! aud vocea Daianei în telefon.

— Vino să mă iei! îi spun continuând să merg departe de casa lui. Mă întorc și nu îl mai văd.

Intru la un non-stop, iau o sticlă de vin roze, un pachet de Sobranie, un tirbușon și ies. Mă așez pe o bancă, desfac sticla de vin și îmi aprind o țigară.

Mă doare sufletul!