Sacrificii

Capitolul 20

— În regulă. Presupun că ai și un nume. Sau chiar așa te cheamă? o întreb evident ironică și începe să râdă, ștergându-și lacrimile.

— Patricia Tyler. Tu cine ești?

— Cred că următoarea întrebare este pentru tine: ce cauți aici și ce vrei? merg încet până la Harry și îi prind mâna cu a mea.

— Ce vreau? începe să râdă isteric. Fetița asta mă întreabă ce vreau! Fascinant! Câți ani ani, drăguțo? Ai împlinit 18 ani? se apropie de mine cu pași rapizi. Nu am eu ieșiri nervoase prea des, dar acum i-aș da două palme peste fața ei roșie.

— Deci? insist. Harry îmi strânge mâna, uitându-se în jos. Îi strâng și eu mâna și mă privește încordat. Îi zâmbesc și își așază brațul pe umerii mei, îmbrățișându-mă.

— Chiar vrei să fii la mijloc? mă întreabă. Parcă văd cum îi ies flăcări pe nări.

— Să fiu în mijlocul a ce? Vin acasă, la soțul meu și te găsesc pe tine, foarte nervoasă, desfigurată la față, urlând în sufrageria mea. Deci, să fiu în mijlocul a ce?

— Ești nebună? întreabă urlând.

— Te rog să nu începi cu jignirile la adresa noastră.

— Iubito, îți explic acum. intervine Harry așezându-se pe canapea, trăgându-mă lângă el. Patricia este fostă iubită cu care am terminat orice legatură în urmă cu cinci ani. Am fost împreună trei luni, cred eu, iar acum vine acasă la noi și îmi spune că are un copil de 5 ani, iar că acest copil este al meu. Lucru pe care eu nu îl cred.

— Harry! Am făcut testul de paternitate! îi aruncă în față o hârtie.

— De unde ai luat probe de ADN la mine? o întreabă, luând hârtia în mâini.

Mi se înmoaie picioarele și simt nevoie să mă așez le canapea. Închid ochii și îmi repet că e doar o glumă foarte dusă la extrem.

— Nu contează. Este al tău. Și ADN-ul și copilul!

— Ba contează! intervin. Harry, vom face alt test, bineînțeles. Nu pot avea încrede într-o necunoscută.

— În regulă. Zi-mi o zi în care poți să mergi la spital cu noi.

— Pot chiar acum.

— Și copilul? o întreb.

— Este cu mama mea, mă pot duce să îl iau.

— Dar n-ai cum! Nu poți să vii după atâția ani și să îmi spui asta, Patricia! Din câte îmi amintesc eu, nu a fost nimic serios între noi și nici nu ai dreptul să faci asta acum! îi explică Harry.

— Am luat toți bărbații cu care am fost prin eliminare și ai rămas doar tu. îi spune zâmbind. Harry, poate pentru tine nu a fost nimic serios atunci, dar pentru mine a fost. se apropie de el, dar Harry se dă în spate. Harry, te rog! Avem un copil! Trebuie să îl creștem împreună! începe să plângă și simt un țiuit în urechi. Încep deja să nu mai aud ce spune și mă ridic.

— Patricia, eu cred că trebuie să îi lași timp de gândire. îi spun și mă așez între ea și Harry.

— Iubito, despre ce timp de gândire vorbești? Eu nu am niciun copil cu nicio femeie! Mai ales cu ea cu care m-am culcat de câteva ori și atunci a fost protejat! Nu există așa ceva! Patricia, te rog să ieși din casa noastră și să nu te mai întorci!

— Poftim? Harry, e al tău! Nu mai ai niciun sentiment față de mine?

— Evident că nu! Relația aia a fost o greșeală și așa o să rămână pentru mine. merge cu pași rapizi și îi deschide ușa.

— Am crezut că vei accepta calea ușoară, dar nu îmi dai de ales. Mai bine ți-ai suna avocatul. spune nervoasă și pleacă. Tresar când Harry trântește cu putere ușa. Își pune mâinile în cap și oftează.

— E adevărat? îl întreb foarte încet din cauza șocului.

— Nu știu... Nu știu! răspunde la fel de încet.

Merg în bucătărie, iau două pahare și torn whisky. Iau băuturile și merg către el.

— Vino să vorbim afară.

— Nu vreau să vorbesc.

— Vino să stăm afară. oftez și eu și merg către terasa din spate. Mă așez pe un scaun și iau o gură din paharul meu. Harry se așază în fața mea, își scoate o țigară din pachet și o aprinde. Mă întind și iau pachetul de pe masă. Scot și eu o țigară și o aprind.

— Nu îmi place când fumezi. ochii lui sunt fixați pe ai mei și simt că e nervos.

— Nici mie. trag din țigară și expir fumul. Ce se întâmplă? îl întreb.

— Pur și simplu, nu cred. Nu, nu cred. scutură din cap și dă tot paharul pe gât.

— Trebuie să faci testul de paternitate ca să te liniștești și să scapi de orice îndoială.

— Și dacă e copilul meu? Dacă e adevărat ce spune femeia aia? Dacă dintre toți proștii cu care s-a culcat, eu sunt cel mai mare? Sophie, nu pot să accept! Nu cu ea! Nu acum! se agită și mă așez pe picioarele lui, îmbrățișându-l strâns. Nu pot să îmi pierd viața din cauza unei femei care nu a avut bunul simț să îmi spună atunci că e însărcinată! Nu pot să accept după cinci ani și să îi fiu tată copilului ei!

— Iubitule! Normal că poți!

— Sophie, nu vreau să te pierd! Nu vreau să te văd plecând din cauza unei prostii din trecut. își ridică privirea la mine și îmi strânge mâinile cu ale sale.

— Nu mă vei pierde deloc! Trecem împreună prin asta, bine?

— Nu te pot obliga să accepți.

— Și n-o s-o faci pentru că nu o să trebuiască. Eu rămân aici, nu plec nicăieri de lângă tine.

— Asta spui acum. Încă nu s-au complicat lucrurile.

— Mai mult de atât nu se pot complica niciodată. îmi apăs buzele pe fruntea lui și îl strâng tare în brațe. Își lasă capul pe pieptul meu și îl simt tremurând. Am simțit cum ni s-au rupt inimile.