Sacrificii

Capitolul 5

Ajung acasă și începe să se întunece. Îi mulțumesc Daianei pentru că nu m-a sunat și nu s-a panicat că am întârziat. I-am povestit tot ce s-a întâmplat cu Harry. Este șocată și tristă pentru că "e păcat de voi", după cum spune ea. E păcat, dar asta este! Nu putem risca nimic. Nu are rost.

— Mâine tot cu el ai curs? mă întreabă și îi văd o lumină în privire pe care o asemăn cu speranța și curiozitatea.

— Da, Diz... el e profesorul îndrumător și toată săptămâna voi avea cursuri cu el. Ce mă fac? îmi pun mâinile în cap și mă așez pe canapeaua din sufragerie. Trag păturica peste mine și mă înfășor toată.

— Off! Ce să facem? Îți pare rău, așa-i? mă îmbrățișează.

— Da... chiar îmi pare rău pentru că e un om pe care l-am îndrăgit din prima clipă. Și încă o fac.

— Soph, o să-ți fie foarte greu să fii în preajma lui și să-l vezi mereu.

— Știu, dar ce pot să fac?

— Să te odihnești și vedem ce se întâmplă mâine, ok?

— Altă variantă nu am?

— Ba da. Să îl suni și să îi spui că nu poți rezista în preajma lui! Dar nu cred că îți dorești asta, deci...

— Aoleu! îmi pun toată pătura în cap.

Din perspectiva lui Harry.
— De ce ești așa gânditor? mă trezește vocea bunicii din vise. Toată noaptea m-am gândit numai la ea. Visez la ea. Nu îmi pot controla emtoțiile și mă doare faptul că realizez că nu o să fie ceva mai mult.

— Nu sunt. îi răspund sec și se uită cu atâta teatru la mine. Bunico... am întâlnit o fată. încep să povestesc. Îi văd ochii bunicii cum se luminează și deja știu că se bucură.

— Și? întreabă curioasă.

— Și... îmi este studentă în anul întâi.

— Și?

— Și e ilegal să am o relație cu o studentă! Doamne, bunico, credeam că știi!

– Harold! Până acum ai urmat ce a fost aici. vine lângă mine și își apasă palma pe fruntea mea. Eu cred că este timpul să asculți și ce e aici. își mută palma pe locul unde mi se află inima.

— Deja e prea târziu. Am convenit că nu o să depășim relația student-profesor și nu e cazul să riscăm.

— Să îți riști cariera, nu?

— Da... și nici pe a ei nu vreau să o risc. Are gânduri serioase, are un viitor strălucit pentru că muncește ca să ajungă undeva departe. Este foarte pasioantă de tot ce înseamnă literatură...

— Deci ți se aseamănă. decide bunica și zâmbește.

— Oarecum.

Mă uit la ceas și în 15 minute trebuie să fiu la facultate. Am primul curs cu seria ei. O îmbrățișez pe bunica și plec. Ajung în 5 minute și cred că am timp să fumez o țigară.

Ies în curtea interioară a universității și o văd stând cu fundul pe o masă de lemn. Oftează când mă vede și râd de reacția ei. Nu e un oftat de plictiseală, e un oftat de regret. Ridic din umeri și zâmbește trist. Of, Sophie! Știu că nu e bine, dar merg înspre ea și prietenii ei. O văd cum dă din cap în stânga și în dreapta în semn de "nu", dar e prea târziu. Creierul a cedat în fața inimii mele.

— Bună dimineața! îi salut pe toți.

— Bună dimineața! îmi răspunde blonda cu care e la masă și cu care era și în seara aia la restaurant.