Sacrificii

Capitolul 18

— Te-a certat pentru relația noastră, nu? mă întreabă, așezându-și brațul în jurul taliei mele. Stăm întinși pe pat, spatele meu este lipit de abdomenul lui și îi simt respirația caldă în părul meu.

— Nu m-a certat... nu a crezut.

— Și unchiul meu la fel...

— Unchiul tău? îl întreb și mă întorc cu fața la el.

— Mda...Thomson.

— Ce? mă încrunt când aud numele decanului și fac repede o legatură între Harry și reacția urâtă pe care a avut-o decanul în cancelarie.

— Nu ți-am spus până acum pentru că nu am vrut să crezi că de aia sunt profesor aici.

— Și nu de aia ești?

— Soph? Chiar mă întrebi asta?

— Nu! Normal că nu! Iartă-mă, dar nu mă așteptam la asta...

— Nu avem susținerea lui, dar nici nu vrea să îmi facă rău. E de acord cu tine, nu e de acord cu titlul tău de studentă...

— Și ce vrei să fac? Eu ți-am spus că nu renunț la Harvard.

— Iubito, de ce ești atât de supărată pe mine?

— Pentru că ți-am spus că o să avem probleme!

— Și o să trecem peste ele împreună! își așază palmele pe obrajii mei.

— Nu! Nimeni nu e de acord! Tata nici nu m-a crezut, decanul nu ne vrea împreună și asta e clar, toți se uită urât la noi, toată lumea a aflat despre noi! Cum vin mâine la cursul tău și răspund de parcă nu s-a întâmplat nimic?

— Te transferi la seria II.

— Cine îmi face mie transferul la jumătatea semestrului? mă ridic din pat și îmi pun mâinile în cap.

— E făcut deja. Thomson s-a asigurat că nimeni nu întreabă și că nimeni nu bănuiește nimic. Însă acum e totul în regulă. Noi doi nu mai avem niciun fel de legătură profesională. îmi prinde mâinile, dar nu pot să reacționez.

— De ce nu m-ai anunțat? De ce nu ai vorbit cu mine? Harry! Ai făcut de capul tău totul? M-ai trecut la alt profesor și la alt colectiv pentru că așa "s-a asigurat" decanul?

— Sophie, nu te înțeleg! Nu o să fiu concediat, nu o să fii exmatriculată. De ce ești supărată?

— Pentru că într-un cuplu, deciziile se iau împreună.

— Sunt de acord cu tine, dar în situația noastră nu era obligatoriu să facem o ședință pentru a hotărî acest lucru, nu?

— Nu. îmi iau geanta, îmi iau sacoul și ies din camera lui Harry.

— Unde pleci?

— Acasă.

— Te las să pleci doar pentru că știu că îți vei da seama că am procedat corect.

— Nu, Harry! Corect procedez eu acum! îi trântesc ușa în față și plec pe aleea care simt că nu se mai termină.

Sun un taxi și îl aștept în fața porților lui Harry. Îmi vine să plâng, dar aștept să ajung în apartamentul meu în care sunt mobilate doar bucătăria și dormitorul meu. Ajung destul de repede. Mă uit la ceas și văd că e 01:30 noaptea. Îi plătesc bărbatului și cobor în fața unui magazin non-stop. Îmi iau o sticlă de gin și iau și trei lămâi. Iau o ciocolată cu caramel și plec după ce plătesc.

Urc repede la etajul 6 cu liftul. Mă dezbrac de haine, rămân în sutien și chiloți și dau drumul la muzică, dar nu foarte tare. Deschid sticla de gin, îmi torn un pahar plin, fără să mă gândesc și iau o gură mare din alcool. Mă înțeapă pe limbă, dar mănânc o feliuță de lămâie și îmi trece. Îmi sună telefonul și închid. Harry. Sună iar și răspund.

— Unde ești?

— Departe.

— Sophie, vin la tine acum!

Îi închid telefonul și beau din paharul amar de parcă ar fi apă. Îmi pun altul și mă învârt prin casă cu paharul în mână. Încep să cânt și să dansez. Deschid balconul și iau o țigară din geantă. O aprind și mă aplec peste balustrada de lemn. Simt că mă ia amețeala și mă așez în genunchi. Trag din țigară și suflu fumul din plămâni. Încep să râd. Mă reazem de perete și închid ochii. Beau ultima gură de gin și fug să îmi pun alt pahar. Încep să tremur când aud soneria.

*
Din perspectiva lui Harry.
— Daiana, a ajuns?

— Nu, Harry. Nu a venit aici.

— A zis că pleacă acasă.

Sunt foarte panicat pentru că nu dau de ea de o oră. Nu răspunde la telefon. De fapt, mi-a răspuns și acum îl are închis.

— Harry! E la apartamentul ei! Mai mult ca sigur!

— Unde e? Trimite-mi adresa!

— Acum! Harry, vino să iei cheia pentru că sigur nu va răspunde la interfon.

Închid, mă urc în mașină și plec spre apartamentul Daianei. Iau cheia și urmez GPS-ul până ce ajung la un bloc nou, de 10 etaje. La etajul 6 este lumină în tot apartamentul. O văd pe balcon cum fumează, stând pe jos. Intru în bloc, urc cu liftul și ciocăn. Nu răspunde. Bag cheia în ușă și învârt de ea. Ușa se deschide și tresar când simt ceva ud pe mine. Deschid repede ochii și o văd pe Sophie cu mâinile la gură.

— Probabil că am meritat asta. îi spun vorbind despre paharul cu gin pe care mi l-a turnat în cap.

— Logic! pleacă de lângă mine și merge în bucătărie.

O urmez. Mai scoate un pahar pe care îl umple cu gin și mi-l întinde mie. Îi iau și dăm noroc.

— Pentru relația noastră fără sens, pentru mine care sufăr și pentru tine căruia nu-ți pasă de inima mea! ciocnește tare paharul și îl dă pe gât de parcă ar bea apă.

— Te iubesc din tot sufletul și îți țin inima într-o cutie de aur ca să nu ajungă nimeni la ea și să o rănească, nici măcar eu, iubito.

Se uită fermecată la mine. Își lasă paharul pe masă și sare în brațele mele. O strâng tare, dar cu grijă să nu o rănesc. Îi sărut fruntea. Își întinde buzele spre mine și i le strivesc cu putere cu ale mele.

— Trecem peste asta. spune rezemându-și fruntea de a mea.

— Împreună. îi spun.

Îmi așez palmele pe obrajii ei și îi apăs ușor buzele de ale ei. I le frământ încet și ușor.

— Iartă-mă! spune privindu-mă în ochi.

— Ți-am iertat tot dinainte să te cunosc!