Vin pe furiș în primăvara vieții tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare și splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăție...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deție.
Dumnezeul iubirii veșnice este lumina conștiinței noastre,
Că să Îl conștientizați trebuie să vă uitați în sufletele voastre.
Visele albastre și senine îs blânde ca de vară,
Culoare nestemată de opal, tot sufletul îl spală.
Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopțile albastre,
Pe toata lumea aș vrea s-o fac ferice,
Oamenii pururi moralul să-și ridice.
Femeia-i dulce de-ți vine să-i dai Luna,
S-o cucerești e imperativ să îi arați și să-i explici natura și scriptura.
Frenetic zboară fluturi colorați și albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o șteargă.
Acasă nu înseamnă o clădire,
Familia călduroasă este întreaga omenire.
Nu contează cât de mare este casa ta,
Ci câte suflete fericite vei găsi în ea.
Seninătatea chipului unui copil e sacră,
Ea radiază atâta lumină și inocență,
Ce știe el despre această lume vicioasă?
Și a omului eternă indiferență ...?
Iubire, pace și scântei divine,
Să contopească toate sufletele din familia voastră.
Și să trăiți etern în pură armonie,
Alături de comoara voastră sufletească.
Suntem ființe divine de lumină,
Ce aspiră la înțelepciune sacră,
Asta e singura menire minunată,
A omului pe această lume adevărată.
Eu mă hrănesc direct din viul soare,
Cu energia lui vibrantă si vividă,
Eu contemplu la geometrie sacră și Scriptură,
În drumul care duce către înțelepciune.
Fotosinteza nu e numai pentru plante,
Noi ne putem hrăni cu a Lui Dumnezeu Lumină,
Privind cu ochii drept în Soare,
La răsărit sau când declină.
Cultura noastră ancestrală-i Zamolxiană,
Frumoasă, pură, dulce ca o simplă Ană,
Culmea sofisticării este numai simplitatea,
Nimeni nu-i conștient a-i înțelege-n veac complexitatea.
Viața-i sublimă, unică, explozie de culoare,
Precum refluxul pe o calmă mare.
Vă scriu această poezie-n dialect,
Ca să conștientizați, românul simplu e înțelept.
Iubirea nu se caută, se face,
Odat-aprinsă, nimeni n-o desface.
Iubesc zâmbind cam toată viața asta,
Conștientizează că lumea întreagă este a ta.
Muzica-mi conturează subtil viața,
Sunet vibrant ce-mi colorează viața.
Vă scriu cu gândul pierdut printre stele,
Fiindcă toți suntem și provenim din ele.
Einstein se inspira din opera lui Eminescu,
Tot nu-l rivaliza, că nu era terestru.
Eminescu stă pe un înalt piedestal,
Toți suntem conștienți că în unicitate nu există egal.
Floare de omagiu eroilor căzuți,
În ochii noștrii, nu sunt decăzuți,
Îmi apăr țara fiindcă pot și fiindcă Îmi pasă,
În veac să nu cadă la trădători în plasă.
Iubesc o dulce, simplă, armonie,
Iubirea, credința și natura în ochii noștrii învie.
Codrul și bradul e frate cu românul, verde-n veac neveștejit,
Reget nespus că unii nu te-au prețuit.
Mulți te-au tăiat și și-au bătut joc de tine,
Cei ce au făcut asta, vor avea suspine.
Privesc prin recunoștință toată societatea,
În care se dezvoltă treptat și absolut sinceritatea.
Aș vrea să spulber răutatea-n oameni,
Și în patru galaxii să-i port cenușa.
Pentru că a distrus iubita mea natură,
Eu le-am privit din sătucul meu Măgești a lor ură.
