Notă autor

352 13 0
                                    

Numele meu este Anastasia, și sunt soție. M-am dedicat mult timp acestui titlu, mai mult decât oricărui alt titlu care m-ar putea descrie. Mai mult decât sinelui meu. Am vrut să fiu bună, potrivită, perfectă. Am vrut să fiu totul pentru el, deși, niciodată nu am simțit că am fost... totul. Viața de cuplu nu e așa cum visam eu că este. A venit cu multă durere și disconfort la pachet, iar el, este maestru în a-mi dovedi de fiecare dată că disconfortul nu are limite. Cu toate acestea, nu e mai multă durere decât mi-a oferit ultimul titlu, și asta îmi dă un fel de consolare că viața a fost mai bună cu mine.

Dar ce să cred atunci când tot viața îmi demonstrează că titlurile se pot edita? Când mă uit în jurul meu, observ noi fonturi și culori, descopăr linii și forme atractive. Și mă întreb de ce nu le-am văzut până acum. Aș vrea să le ating, să le descopăr, să le experimentez. Și cel mai mult aș vrea să dispară durerea. Dar cel care îmi promite o experiență nedureroasă nu este tocmai soțul al cărui nume îl port. În ce s-ar transforma titlul meu dacă aș accepta? Iar atunci când acest bărbat ale cărui culori mă fascinează, se dovedește a fi omul pe care soțul meu se străduie să îl arunce după gratii, ce spune asta despre mine? Câte titluri poate suporta sinele meu în numele iubirii?

#sotie #aventura #amanti #iubire #dragoste #tradare #mister

🔞Această poveste conține descrieri grafice de violență, sexualitate și conținut matur.🔞


Copyright MARIA IVANHOV © NOIEMBRIE 2019

TOATE DREPTURILE REZERVATE

Numele, personajele, locațiile și incidentele descrise în această povestire sunt produse ale imaginației autorului sau sunt folosite fictiv. Nici o parte din această poveste nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub nici o formă sau prin orice mijloace electronice sau mecanice, inclusiv dar fără a se limita, la imprimare, înregistrare, partajarea de fișiere și e-mail, fără permisiunea prealabilă a autorului.

PREDESTINAREOnde histórias criam vida. Descubra agora