PREDESTINARE

- 10 -

Starea cu care s-a trezit Anastasia, nu se asemăna cu nimic din ce se confruntase până acum. Tensiunea pe care o simțea în cap îi dădea impresia că va exploda în orice moment. Era încă amețită, dar nu de alcool, ci de confuzie. Încerca să își dea seama ce i s-a întâmplat și cum a ajuns în pat. S-a ridicat în fund și cu mare greutate și-a deschis ochii. Panică intensă s-a instalat în ea când a observat că locul în care dormise nu era patul ei. După o scurtă investigație vizuală, a constatat că e singură în cameră iar patul nu părea ca și cum ceva nepotrivit s-ar fi întâmplat în el. Faptul că era îmbrăcată a fost cel mai bun semn pentru ea în acel moment.

S-a ridicat ușor dezorientată și s-a îndreptat spre fereastră. Acolo a fost locul din care a reușit să rezolve o parte din puzzle-ul zilei precedente. Era la Grand Price. Și-a amintit cum venise acolo, cum a trecut de securitatea de la intrare și a comandat câteva cocktailuri la bar. Și-a amintit chiar și de barman, cu care schimbase câteva vorbe, dar ce a urmat apoi, era un adevărat mister pentru ea.

A intrat în baia din cameră pentru a-și împrospăta aspectul, și după ce s-a încălțat cu pantofii de lângă pat, a plecat în recunoaștere. Mare i-a fost mirarea atunci când a deschis ușa camerei și în loc de un hol specific de hotel, a întâmpinat-o un living spațios cu o bucătărie open space. Nu era imaginea la care se aștepta. Simțea să iasă de acolo și să găsească niște răspunsuri de la cineva, poate chiar de la Jason dacă era acolo. Evitând să deschidă celelalte uși, neștiind ce sau cine se află în spatele lor, s-a dus direct la liftul integrat în apartament. A intrat în el și scanând consola de control și-a dat seama că se afla într-un penthouse la ultimul etaj. A apăsat butonul pentru recepție și se chinuia să reproducă toate evenimentele pe care și le putea aminti.

Parterul era plin de oameni. Ceasul de deasupra recepției, arăta ora 8:43 dimineața, iar peste tot erau poziționate semne ce indicau drumul spre sala pentru micul dejun. Ar fi vrut să iasă direct pe ușă, să se urce în mașină și să meargă acasă, la siguranța căminului ei, dar nu își putea aminti deloc unde era geanta ei, jacheta, telefonul și cheile de la mașină.

Recepționera a sesizat-o blocată în apropierea biroului ei și s-a apropiat de ea.

— Bună dimineața. Pot să vă ajut cu ceva?

— Bună dimineața. Îl caut pe domnul Jason Price. Este cumva aici?

— Da, domnul Price este în sala de mese. Doriți să vă alăturați dumnealui?

— Nu! îl voi aștepta aici, mulțumesc. s-a așezat pe canapeaua din zona de așteptare a recepției și se ruga la toți sfinții să nu fi făcut ceva seara trecută de care să îi fie rușine.

Jason lua micul dejun alături de Blake, discutând despre cum a decurs situația aseară în lipsa lui, când pe ecranul telefonului a apărut un nou apel de la recepție.

— Alo!

— Bună dimineața domnule Price, mă scuzați că vă deranjez. Este aici o doamnă ușor dezorientată care a întrebat de dumneavoastră. M-am gândit că ați vrea să știți.

— Da, mulțumesc, a răspuns scurt și a închis apelul.

Gândul i s-a dus imediat către Anastasia și la ce trebuie să fie acum în mintea ei. S-a ridicat de la masă fără să îi spună nimic lui Blake și a pornit în căutarea ei. Inima i s-a încălzit când i-a văzut trupul așezat pe canapeaua din fața lui și la cum își ținea gânditoare capul între mâini. Își imagina ce durere simte acum și îi părea rău că trebuie să se confrunte cu efectele mahmurelii.

— Anastasia? capul i s-a ridicat instant la auzul vocii lui.

— Jas... ăh, domnule Price. Jason și-a ridicat sprâncenele uimit de abordarea ei.