Sărutul de sub vâsc

Atenție! Se joacă!

Fara sa ma lase sa ma zbat si sa ma razgandesc, ne-am dus in pod. Ca de obicei, praful te imbratisa strans, lasandu-ti o scurta pauza in care poti respira linistit. Am facut cateva miscari de karate inainte sa ne avantam in incaperea intunecata, pipaind negura cu degetele, bajbaind pe intuneric, pana m-am dus instinctiv la lantul ce atarna din tavan pentru a aprinde lumina care a imbracat indecent camera.

-Mai bine acum, se hlizetste el la mine, venind cu pasi inceti, dar siguri, catre mine.

-Ma sperie chestia asta, ii zic, cu ochii mari. Seamana cu o scena dintr-un film horror.

-Poate chiar asta e, zice el serios, apoi pufneste in ras.

-Ce facem aici? il intreb, schimband subiectul imediat.

-Luam astea! se uita la mine ca si cum as fi pus cea mai ilogica intrebare.

S-a aplecat deasupra unor cutii acoperite de un strat de praf de cateva degete. Mama nu glumea cand mi-a spus ca trebuie sa fac curat aici... A tusit ca un tuberculos, obtinand un chicot neastamparat din partea mea, si a inceput sa framante praful ce imbraca fiecare centimetru patrat al fiecarui lucru. S-a chinuit cateva minute bune sa nu inhaleze acel aer pudrat efectiv cu colbul timpului, insa cand ajunsese pe fundul cutiei si nu gasise ce-si doreste, se incruntase, apoi isi ridicase privirea la mine.

-Aici nu sunt jucarii, ma anunta, privindu-ma cu o expresie jalnica.

-Stiu, ii spun normal, dand din umeri relaxata, insa fata lui se inroseste, iar o vena ii pompeaza din ce in ce mai mult sange la creier.

-Cum adica "stiu"?!

-E podul meu, stiu in care cutie se afla tot ceea ce ai nevoie.

-Si nu ai spus nimic?! se enerveaza el atat de tare, dar pentru mine situatia e doar comica.

-Pai pareai atat de pasionat de rascolitul lucrurilor..., ii zambesc eu dulce. Plus ca pe cutie scria mare-...

-...-"Amintiri '90", ma completeaza el, ridicand cutia intr-o mana. De ce nu mi-am dat seama?! Discul cu Bonnie Tyler trebuia sa imi dea de gandit..., spune el resemnat de esecul sau, pe cand eu doar rad abundent.

-Aici sunt jucariile mele, ii dezvalui cutia in fata careia stateam, miscata de tristetea sa cand isi rotise privirea prin camera si ceea ce il interesa nu ii sarise in ochi.

Un zambet larg ii luminase fata si imediat se aplecase sa ia cutia de carton si se grabise cu ea la parter.

-Acum ce ai in plan? il intreb si nici nu imi raspunse verbal, doar mimic, ivindu-se un ranjet imens pe fata sa. Nu imi place cum arata asta..., zic serioasa la expresia sa.

-Uite, ia astea si aseaza-te langa mine, imi indica un loc langa el, si dupa cele cateva maimutoaie din coltul cutiei.

-O-kay...? ii raspund eu cerintei chiar originale.

Am cuprins talia rotunjita a plusurilor, si am inceput sa le flutur prin aer, plictisita.

-Tu chiaaar nu te distrezi deloc, asa-i? intreaba el, usor dezamagit.

-Se putea si mai bine..., ii raspund sincera.

-Haide, macar incearca! ma roaga el, privirea sa jalnica amestecata cu rugaminti profunde, facandu-ma sa ma gandesc ca poate merita sa uit si eu de responsabilitati.

Ce era asa gresit in a fi copilaroasa, macar o data? Ce era asa gresit in a ma distra cu un strain? Ce era asa gresit daca... ma indragosteam de acel strain? Ce era asa gresit?... Totul!

Scuturandu-mi capul de gandurile care mi-au rascolit atentia, am revenit la realitate, unde el isi flutura mana in fata mea sa ma trezesc din visare. Surasul sau parea ca ma ademeneste la joaca, numai aparandu-i pe chip, lasand la o parte restul.

-Ce ziceti, bem un ceai mai intai, domnisoara? ma intreaba el pe un ton pitigaiat.

-Ma invitati la un ceai, bunule domn? ii raspund la intrebare tot cu una si ma las delicat ridicata de el, deja in picioare.

-Bineinteles! face el o plecaciune de curtoazie, iar eu chicotesc si imi asum un gest asemanator.

Prinzandu-i palma pe lateralul degetelor, el m-a purtat cu pasi usori in jurul masutei de cafea, unde a incropit un festin cu cateva firimituri de fursecuri si chips-uri de ciocolata, si a insirat un alai de cateva cesti de plastic ce imita un portelan scump.

-Un cub sau doua de zahar? ma intreaba, folosindu-si aceeasi voce schimbata, spre deliciul meu.

-Niciunul, incerc sa ma las de... sclipici..., ii raspund, iar el rade, apoi continua serios.

-Eu tind sa cred ca e datorita faptului ca sunteti dumneavoastra prea dulce si nu mai aveti nevoie de alti indulcitori... artificiali, ma complimenteaza el, si de-aici s-a infiripat o conversatie lunga, bazata pe replici pompoase, culese din discutiile purtate in inalta societate.

Dupa ce ne-am plictisit sa ne jucam de-a doamna Green si domnul Blue, am ales ceva mai... sportiv. Ne-am jucat de-a v-ati ascunselea, si cum eu stiam casa ca dosul palmei, am castigat. Am facut chiar si un concurs de cine rezista cel mai mult la sarit coarda... Mda, si-a luat revansa...!

-Lasa-ma sa te aranjez..., ma trezesc eu vorbind, dupa ce l-am analizat, el fiind pierdut in dialogul marionetelor ce le manevra.

-Uhm... Okay, ce vrei sa imi faci? accepta el senin cererea mea brusca, iar eu il privesc cu gura cascata.

-Adica... Esti de acord?! intreb eu, uimita de cat de usor a fost.

-Dap, ranjeste el si paraseste bucatile crosetate de material, asezandu-se in ambii genunchi in fata mea.

Ii iau parul in maini si i-l ridic, punandu-i cateva moate care sa i-l tina asa. O frizura funky parea ca il prinde cel mai bine!

-Stii, daca voiai doar sa te joci in parul meu, imi puteai cere simplu asta, imi face el cu ochiul, iar eu ma rusinez si dupa ce raman blocata cu mainile in acea pozitie, ma retrag imediat. N-am zis ca nu-mi place, scoate el limba la mine.

-Oh... Sa inteleg ca vrei si un piercing? il intreb, iar el rade, si se grabeste sa adauge ca nu.

Ii luasem fard, si i-l aplicasem pe pleoapele intinse, luciu, cu care dadusem sclipire buzelor si cu o perie stufoasa i-am intins pe obraji o pudra alba. Incetul cu incetul, fata lui s-a transformat intr-una a unei gheise. Cu rabdare, ii pictasem si unghiile cu cea mai mare atentie, fiindu-mi focusata pana la si cel mai mic detaliu migalos.

-Mai ai mult? imi intrerupe el concentrarea si ma infurii.

-Nu ma intrerupe! urlu eu la el, si el deschide instantaneu ochii.

-Asta a fost... inspaimantator, casca el si gura si eu chicotesc. Exact! Cum cineva asa dulce care scoate chicote adorabile e capabil sa tipe asa?! intreaba el retoric.

Mi-am dat ochii peste cap, si mi-am revazut de treaba, desi eu radeam in interiorul meu. In scurt timp, aproximativ o jumatate de ora, a fost gata.

-Ei, cum arat? ma intreaba el plin de speranta, si kimono-ul purpuriu i se asorteaza cu tenul.

-De milioane! Daca as fi japonez, te-as invita in oras, ii fac eu cu ochiul, iar el ranjeste.

-Si ce zici daca tu ai fi tu, iar eu, eu, si am iesi in oras candva? ma intreaba el, si nu stiu cum sa raspund, asa ca iau primul obiect ce-mi cade la mana, si arunc inspre el.

-Nu ma nimeresti! ma eschivez eu de la raspuns si o minge il loveste direct in frunte, facandu-l sa se dezechilibreze si sa alunece.

Eu ma fac nevazuta, iar el imediat scapa de hainele care i le adaugasem recent, si ma loveste in spate, facandu-ma sa mi-l arcuiesc puternic.

-Wow, ai grija! Te-ai putea rani!

Enervata de batjocura din glasul lui, ma intorc cu fata catre el, pe jos. Si fara sa fie atent, in ridicarea mea, trag de o margine a covorului cu toata forta, facandu-l sa cada puternic. Cu un ranjet malefic si aceeasi gratie actoriceasca il ironizez inainte sa sar peste corpul sau si alerg mai departe.

-Oops... Atentie! Se joaca!