Sărutul de sub vâsc

Cat tupeu! Si cata timiditate...

-Oh, ce natarau sunt! se trezeste el vorbind, ridicandu-se ca ars.

Imi aplecasem capul pe o parte, incercand sa vad unde voia sa ajunga cu asta.

-Te rog, stai tu aici! imi indica el locul, in timp ce el statea drept in picioare, privindu-ma serios.

-Nu, imi place aici, zambesc eu, usor timida.

-Si eu sunt Mos Craciun!

-Pai, asa se presupunea, ii fac eu cu ochiul, si el se plesneste peste frunte, in timp ce eu incepusem sa rad, cazand pe spate.

-Uita ce am zis ultima oara...

-Ai zis ceva?! fac eu pe nestiutoarea, si el imi zambeste recunoscator, asezandu-se langa mine, simtind materialul fin al costumului rosu pe pielea mea.

Dupa ce amandoi deciseseram sa nu ne mai lasam pacaliti de vraja cuvintelor, am tacut. Si ce tacere... Dulce, adolescentina, fara grija sau jenanta. Era pura, si nimic nu parea sa ne strice dispozitia buna ce ni se acumulase in oase, si ne curgea prin sange.

Am strans la piept genunchii, gandindu-ma la cea mai buna replica ce i-o puteam spune, sa inceapa si el sa ma placa, asa cum eu incepusem sa o fac. Barbia imi sustinea greutatea capului, de genunchii ososi, pierzandu-mi atentia in dansul flacarilor. Un fosnit neimportant -cel putin, asa crezusem la inceput- imi atrasese usor curiozitatea.

Mi-am intors capul, privind cu ochii mari si plini de intrebari copilaroase, am vazut cum blondul se trasese mai aproape de mine. Centimetrul ce crezuse ca nu-l voi remarca pierdut in stanga sa, imi sarise in lipsa imediat la inventarul mutual ce il incropisem in minte.

Un zambet pe sub mustati a trecut pe nevazute, dar nu chiar.

-Te incomodez? ma intreaba, si el la fel de pierdut in emotii, dupa care ochii sai albastrii ii intimideaza pe ai mei.

-Uhm... Nu! ma trezesc eu dupa cateva sferturi de minut in care ma refugiasem in privirea sa; ma simteam in siguranta langa el.

A ras amuzat de situatie, lasandu-se pe spate, si dupa cateva clipe, in care il urmarisem atenta, s-a ridicat, asigurandu-se ca mai elimina putin din departarea ce se micsora pe fiecare secunda: si eu ma inclinam catre el, mutandu-mi subtil corpul langa al lui.

-Dar acum? ma intreaba inca o data, seriozitatea tremurandu-i nesigura in glasul ce se voia soptit si fermecator.

Se apleca deasupra mea, motul caciulitei sale rosii alunecandu-i usor catre obraz. Misterul oceanului parea ca se pierde in ceata odata cu venirea lui asupra mea. Ma saruta?!

-Esti comoda in preajma mea? ma intreaba usor, simtindu-i cuvintele fierbinti ce fusesera scoase prin cateva suflari de foc, cum imi incalzeau buzele ce tanjeau dupa gustul alor lui.

-D-da..., incerc eu sa soptesc.

Desi iesise ca o minciuna, credeam ce zisesem. Eram mai dura in preajma lui, intr-adevar, dar fusese la inceput. Si spre mirarea mea incepusem sa ma deschid fragil ca un mugur al unui pom zgribulit primavara, in fata lui. Imi placea ce eram langa el, si mi se parea atat de fara sens raceala cu care tratasem persoanele inaintea lui.

-De ce? vocea lui se rupsese in bucati, oprindu-se exact in pozitia unde era: la cativa centimetri in fata mea.

-Ma simt mai bine cand sunt langa tine..., rosesc eu, iar el zambeste magulit la vorbele mele.

-Esti atat de mica, bombane el pe sub barba, vrand sa nu-l aud, dar misiunea sa isi ratase scopul.

Dar am tacut. M-am lasat condusa de tupeu, si mi-am odihnit obrazul de umarul sau, ce il aplecase special sa ajung eu mai usor la el, si sa nu stau cu capul prea ridicat, potizia fiind incomoda. Bratul sau imi traversase spatele, agatandu-se de mana mea, ce o tineam in poala. Ma strangea mai tare, desi eram lipita de corpul sau, insa, din nou, ma simteam protejata in bratele lui.

-Pot sa te intreb ceva? imi las eu gandurile sa prinda viata in aer.

-Orice, zambeste el, si ii returnez elegant gestul.