Sărutul de sub vâsc

Te ajut eu!

Am dat aprobator din cap, si mi-am vazut de ceea ce il intrebasem. Am trecut din cativa pasi pe langa el, bratul sau lovindu-se fragil de cotul meu.

Am vrut sa iau o punga din dulapul de deasupra mea, si spre ghinionul meu -sau norocul- era pe ultimul raft. Intotdeauna fusesem mai scunda pentru varsta mea, iar acum, chiar nu era momentul sa nu ajung.

Ma incruntasem la lipsa de scaune sau obiecte de care sa ma sprijin ca sa iau punga cu floricele. Imi muscasem buza, gandindu-ma la o solutie. Si am ajuns la cea mai simpla si neinspirata: sa ma ridic pe varfuri.

Stangacia isi facuse efectul imediat, din cauza arsurilor ce erau provocate de uitaturile ce mi le arunca blondul, care statea rezemat de tocul usii, cu mainile incrucisate la piept.

Doborasem o punga de faina, exact in crestetul capului meu. Un val de rasete imi inrosisera obrajii de rusine. Strangeam pumnii pe langa corp, incercand sa ma abtin sa nu tip: Toate imi merg atat de prost! Sunt o neindemanatica...

-Hei, gata, a fost doar o greseala, imi zambeste el, abtinandu-se sa nu chicoteasca.

M-am uitat la el stiind cat de mult voia sa se scufunde in valul de ras de mai devreme. Dar a ramas serios, mi-a prins cu palmele sale umerii, tragandu-ma usor catre el, suflandu-mi de pe varful nasului cele cateva urme de faina ce formasera un vraf. Mi-am retras capul, inchizand ochii strans, si strambandu-ma. Am inceput sa rad cand am dat de zambetul lui tamp.

Mi-am dat ochii peste cap, amuzata, si am luat un prosop, incercand sa ma sterg de praful alb.

-Uite, te ajut eu, imi zice serios, mai curand desprinzandu-se un zambet larg.

Imi luase delicat prosopul impaturit in patru, ca apoi sa imi ciufuleasca parul, si scuturandu-mi hainele. Eu doar stateam acolo, urmarindu-i uimita si nestiutoare fiecare miscare. Ma simteam atat de mica pe langa el...

-Esti ca noua, ranjeste el, masurandu-ma din cap pana in picioare.

-Nu te mai holba. Nu e frumos, zic eu, tachinandu-l, apoi el rade amuzat.

Nu a comentat nimic, si m-a lasat sa castig. Asta e nou pentru mine... De obicei, mi se da mereu cate o replica care se vrea sa imi inchida gura, pacat ca nu-i las niciodata sa ma invinga la asta.

Ma uitam lung la raftul de sus, unde erau cele cateva pungi cu floricele, toate cu arome diferite. Imi dadusem capul pe spate, numai ca sa pot vedea bine, incercand sa gasesc o solutie pentru a ajunge la ele. Un chicot firav ma scoate din planurile mele complicate mai ceva ca ale lui Phineas si Ferb. Poate are dreptate, chiar sunt un copil...

-Ti-am zis ca esti scunda, rade el, si eu accept, dand amuzata din cap.

Incetase, de cateva secunde, urmarindu-mi reactiile inexistente. Facusem schimb pe schimb: ma lasase sa castig, acum era randul meu sa-i inapoiez gestul.

-N-ai nimic de zis in legatura cu asta? intraba el nesigur, iar eu ma musc de buza sa nu-i dau replica. Da-i drumul, rade el, sprijinindu-se de blatul din spatele sau.

-Esti tu prea inalt, asta e problema!

-Asa te vreau, ii scapa lui cuvintele, si incepem amandoi sa radem.

Ma vrea?! Asta reiese din ce a zis... Ma port ca un copil!... Esti un copil! ma loveste constiinta peste frunte.

Ochii mei urcasera catre floricele, si iar ma gandeam cum sa le iau de acolo... Imi observase nesiguranta din miscari si de pe chip, de aceea nu mai cazuse pe ganduri, si se pusese in spatele meu, lipindu-si pieptul de mine, ridicandu-si bratul direct spre directia pungilor.

-Te ajut eu, a zis, printr-o rasuflare obosita.

A ales-o pe cea cu unt. O prinsese intre degete, apoi simtind-o bine prinsa in mana, revenise cu ea la nivelul abdomenului, tinand-o catre mine.

Chipul meu inca avea umbre de roseata in susul lor, adica pe pometi. Intreg timpul ii auzisem rasuflarea agitata, ii simtisem bataile repetitive ale inimii, si caldura ce o emanase si prin haine. Facusem ochii mari odata ce-i simtisem prezenta atat de apropiata de mine, dar nici nu ripostasem in legatura cu invadarea spatiului personal...

-Multumesc...

-Oricand, rosiatico, imi zambeste el, ciufulindu-mi parul.