Sărutul de sub vâsc

Prezentarile... in sfarsit!

-Acum ma ignori?! imi zice in urma mea, si imi dau ochii peste cap.

L-am auzit sufland enervat si sunt fortata sa ma opresc in loc. Imi cobor privirea si imi vad incheietura mainii prinsa, incatusata de palma lui, cauza pentru care eram incremenita intr-o pozitie.

-Ce faci?

Vocea sa suna asa induiosata si blanda acum, parca imi mangaia rusinea si o facea sa se dizolve...

Mi-am ridicat privirea si m-am pierdut pentru a o suta oara in irisii sai conturati in albastru... Il simteam cotrobaind prin mintea mea, dar imi placea sa il stiu acolo.

-De ce fugi? ma intreaba, iar ochii mi se maresc ca unui copil mic care aude ceva pentru prima oara, iar el zambeste miscat de reactia mea. De ce nu ma asculti cand iti spun ca... te plac?

-Pentru ca nu ma cunosti..., inghit eu in sec, auzind cele doua cuvinte.

-Nu e adevarat. Suntem total opusi, dar atat de diferiti, incat ne asemanam. Si ma stiu pe mine, deci te cunosc si pe tine. Iar intr-un punct comun, imi explica el, ridicand un deget spre tocul usii, ni se intalnesc personalitatile... Sub un vasc.

Zice, si eu imi ridic privirea vazand buchetelul care atarna de tocul usii.

-Eu am fost Mos Craciun. Vrei sa fii tu Craciunita? ma intreaba, si pe cap imi aseaza, aparuta ca de nicaieri, caciula de Mos.

Am zambit si el m-a urmat. Imi daduse drumul la incheietura, pentru a ma putea prinde de talie, si a ma trage mai aproape de el. O palma, totusi, pastrata libera, o pusese pe obrazul meu, trasandu-i conturul atat de delicat incat ma simteam frumoasa... El stiuse sa ma faca sa ma simt asa, stiuse sa imi deseneze trasaturile mult mai atent si mai talentat, in mintea mea.

-Pot sa te intreb ceva? sparge el din nou tacerea.

-Banuiesc ca da...

-Cum te cheama?

-Hailey, ii raspund chicotind, iar el zambeste admirator.

-Ashton... Ti se potriveste numele tau. ...Hailey..., sopteste ca pentru el prenumele meu.

Dupa o scurta pauza de tacere, continuase cu o ultima intrebare, in timp ce eu ii comparam toate trasaturile ce mi se intiparisera in minte cu adunarea de litere ce ii formau numele.

-Stii de ce am intrebat?

Am dat negativ din cap, iar el a continuat sa imi zambeasca intelegator si bland.

-Pentru ca voiam sa stiu cum o cheama pe fata care o voi saruta in noaptea de Craciun.

Imi raspunde si fara timp de ragaz ca sa realizez ceea ce zisese, tot ce imi amintesc sunt buzele sale zdrobindu-se de ale mele. Nu mai stiam ce sa fac, eram paralizata. Prea multe valuri de ganduri se spargeau de mintea mea deformata in stanci acum. Initial, ochii mei fusesera larg deschisi, mainile mele tinandu-i umerii si totodata corpul, la distanta de mine, dar cand simtisem placerea ce imi infunda ratiunea, ma facusem moale in bratele sale, imbratisandu-i gatul, inchizand impacata ochii. Isi daduse seama ca devenisem obisnuita cu amalgamul de fluturi din stomac care se zbateau si voiau sa fie eliberati, apoi a zambit in sarut.

Cateva secunde de aer si de inteles din priviri, dupa care m-a sarutat iar si iar si iar.

-Vrei sa fii prietena mea? ranjeste Ash la mine si eu dau aprobator din cap, iar el se apropie iarasi de mine.

Si ma mai saruta o data, de data aceasta lung si mai profund. Ma bucuram de unul dintre primele mele saruturi. De sarutul de sub vasc...