Sărutul de sub vâsc

Confesiuni pe canapea- partea I

-Chiar vrei să ştii? vocea sa rupe magia filmului de care mă lăsasem vrăjită fățarnic.

-Ce? întreb eu, surprinsă de întrebarea lui bruscă.

-Chiar vrei să ştii de ce am fost surprins când ai zis că te simți bine în preajma mea? repetă el, şi ochii mi se măresc.

-Da! spun eu nerăbdătoare. Doar dacă vrei să-mi spui! mă grăbesc eu să adaug, oferindu-mi-se în schimb un râset scurt, ca mai apoi să fie strangulat de seriozitatea lui.

-Pe scurt... Foarte pe scurt... Mama mea a murit, si de atunci, tata s-a îngropat în muncă şi hârțoage, uitând că mai are un fiu care avea nevoie de suportul şi sprijinul său. În fiecare noapte îl văd cufundat în fotoliul mare, de piele, din biroul său, învârtind paharul mic şi pătrățos pe suport, pe măsuța cu picioare lungi, şi apoi bea câte o gură din whisky sau ce-şi propune el să bea în seara respectivă. Mama făcea asta, completează el cu un zâmbet şters, după câteva momente de tăcere.

Stomacul mi se întorsese pe dos. Nu zisesem nimic în pauza lungă de zeci de secunde, eram pietrificată în poziția ghemuită în care fusesem prinsă pe nepusă masă.

-Îmi e dor de ea... Era singura persoană care mă cunoscuse, şi mi-o numisem prietenă. Vorbeam cu ea despre tot ce mă enerva sau mă deranja. Chiar şi despre ce mă pasiona pe atunci, printre care şi fetele, chicoteşte el, aşa cum l-am urmat şi eu. Ea ne unea şi ne ținea uniți, ne făcea să fim o familie..., a urmat el, ochii împânzindu-se de lacrimi, mutându-şi privirea în orice alt loc, dar numai nu în ai mei.

Îi căutasem peste tot o mişcare ce i-ar fi trădat cele spuse. Poate mă mințea, dar nu aveam dreptate. Mă simțeam vinovată că avusesem măcar dubii. După clipe de linişte, şi-a ridicat capul, blocându-şi uitătura rănita cu a mea, compătimitoare. Vedeam cum îşi ținea forțat fiecare strop de slăbiciune, să nu cadă.

-Şi nu am mai avut pe nimeni de atunci. Am fost singur. Nu mai avea cine să mă asculte... De atunci, am fost doar eu, eu şi pânzele şi foile. Atât..., încheie el, trecându-şi dosul palmei sub nările nasului său roşu.

Îl văzusem cum încerca să pară dur şi neafectat de cele confesate. Cum îşi impunea să nu plângă în fața mea. Cum jena îi acaparase mişcările reci. Fără să fiu conştientă că o fac, m-am ridicat în genunchi, şi m-am lungit, brațele mele căutând gâtul său. Şi l-au găsit.

-E ok, îi şoptesc, cu bărbia sprijinită de umăr, simțind imediat cum scobitura gâtului se udă.

Un suspin m-a făcut, din instinct, să-l strâng mai tare în brațe, apoi el şi-a mutat palmele pe spatele meu, înconjurându-mi-l. M-a tras mai aproape de el, până m-a pus în poala sa, stând comodă pe coapsele sale. Mă simțeam ciudat... Eram în brațele unui băiat pe care de-abia îl cunoscusem, şi stăteam într-o poziție... indecentă pentru cineva care nu era iubita lui. Dar la naiba! Îmi plăcea, simțeam că trăiesc o emoție, în sfârşit!

-Mulțumesc, murmură el, cu buzele încă lipite de clavicula mea.

M-am desprins uşor din îmbrățişare, uitându-mă preț de o secundă în ochii săi roşii. Dar doar o secundă mi-a fost permisă, ca mai apoi el să mă lipească la loc, cufundându-şi chipul în pieptul meu. Inima-mi începuse să bată extrem de tare. Părea că fiecare secundă o provoca să penduleze pe lateral, mai tare.

Îi simțisem zâmbetul formându-se sub mâinile mele ce erau încleştate în părul său moale. Atunci mă simțisem slabă... Auzea accelerările acute ale inimii mele, îşi dăduse seama că-l plăceam?!

Am vrut să mă desprind şi să țip la el că mă lua peste picior, că îndrăznise să mă țină aşa, dar nu părea corect. De aceea, mi-am sprijinit bărbia, apoi buzele, de creştetul lui. Dar imediat m-am depărtat, încercând să revin la poziția inițială, dar mâinile sale încolăcite în jurul taliei mele, mă opriseră în toiul mişcării.

-Putem să mai stăm aşa? mă întreabă, făcând ochii mari şi rugători.

Nu răspunsesem nimic, eram fără cuvinte. Şi gura îmi rămăsese uşor între-deschisă. Îmi luase tăcerea ca răspuns afirmativ. Şi nu mă supăr. Îşi mişcase uşor capul, afundându-l parcă mai tare în brațele mele, în pieptul meu, după care, cu un zâmbet uşor, şi ochii închişi, a continuat:

-Îmi place aici...