Shadow // j.jk

7 // logodnica

- Tu? întreb surprinsă, frecându-mă la ochi.

Ce fel de coșmar ciudat e acesta? Ce caută sora mea nenorocită aici? Cine a chemat-o să respire aerul din preajma mea?

Chanyeol i-a făcut semn cu mâna, salutând-o, la care ea a încuviințat, apoi bărbatul a închis ușa, așa cum îi spusesem eu mai devreme să o facă. Are sens că acum ascultă, exact când apare o problemă mai mare.

- Da, eu, râde Yoonah, dându-și părul lung pe spate, astfel lăsându-și la vedere decolteul adânc al rochiei ei albe mulate.

Mă face să mă compar cu ea din nou, numai prin existența ei stupidă: e mai înaltă decât mine, are mai multe forme, și, cel mai important, se îmbracă exagerat, pentru a atrage atenția bărbaților. Eu, care am doar blugi ieftini, adidași vechi și aceleași tricouri largi n-aș putea să mă compar cu fetele ca ea niciodată. Nu sunt ca ele, și nici nu voi fi vreodată, oricât de mult am încercat. Eu sunt diferită: am un râs zgomotos, nu sunt slabă ca un băț, și îmi place să stau acasă, să lenevesc toată ziua, îndopându-mă cu pizza și burgeri și obsedând pe Netflix cu filmele de gen thriller psihologic. Amuzant cum toată documentarea mea nu mă ajută deloc într-o astfel de situație reală, pentru că aparent ucigașii în serie, adevărații interlopi, nu fac decât să și-o tragă toată noaptea.

Bine, nu toți, un adevărat bărbat ca Jungkook respectă femeile, el nu s-ar putea compara cu idioți ca Baekhyun sau Chanyeol, care nu știu altceva decât sex să facă.

Din camera lui Baekhyun încă se aud gemete, făcându-mă să-mi dau ochii peste cap de nervi, dar de la Chanyeol măcar s-a oprit zgomotul. Îi mai aud cum râd din când în când, dar în mare e liniște. Sincer, am ajuns la nivelul de disperare și de durere în care mă bucură și atât.

- Nu-ți plac desenele mele? mă întreabă Yoonah, determinându-mă să scrâșnesc din dinți. E artă abstractă, mi se pare că a ieșit destul de bine, nu crezi?

-Te urăsc, mormăi eu, la care Yoonah îmi zâmbește dulce.

Știu că e un zâmbet fals, dar Jungkook nu o cunoaște cum o cunosc eu și râde. El nu a trebuit să locuiască în aceeași casă cu ea și chiar să împartă camera cu ea, eventual să o audă la telefon cu iubitul ei, vorbind despre lucruri murdare. Sora mea este o curvă nenorocită, nu aș putea să o descriu mai frumos nici dacă aș încerca.

- Yoonah, spune Jungkook apropiindu-se de sora mea și punându-și mâna peste umerii ei, șocându-mă, nu e foarte drăguț din partea ta ce i-ai făcut surorii tale.

- Doar glumeam, am vrut să-i fac un cadou de bun venit în casa noastră, se bosumflă ea, dându-i un pupic pe obraz, la care el râde.

Ce puii mei se întâmplă?

- Ce e asta? gesticulez eu cu degetul către cei doi.

- Hayoon, îmi zâmbește nenorocita, deși e extrem de nefericit modul în care a trebuit să îți spun, în sfârșit, sunt logodită!

- Ce ești? urlu eu.

Țipătul meu a determinat, din păcate, reluarea râsetelor copioase din camera lui Chanyeol. Oftez, bulversată și panicată. Nimic nu mai are sens pentru mine din acest punct, și deși încerc să înțeleg prin a cere mai multe explicații, gura mea se deschide fără a produce vreun sunet.

Din fericire, sau mai degrabă din nefericire, sora mea îmi citește panica din ochi și continuă să vorbească:

- Spre deosebire de tine, eu am știut dintotdeauna de adevăratele afaceri ale părinților noștri, chiar de mică. Bine, am aflat din greșeală, râde ea, dar asta nu contează, pentru că au acceptat să-i ajut cu ele, și așa l-am cunoscut și pe Jungkook.