Shadow // j.jk

8 // sfatul

Se spune că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Se spune că trebuie apreciată, pentru că din acest început de zi ne hrănim și la propriu și la figurat. Tot ce se întâmplă are un sens, și este un rezultat al lucrurilor ce au pornit de dimineață.

Cel puțin aceasta e părerea mea; nu știu cât mai face, având în vedere că sunt ignorată complet de cei din jurul meu.

- Hei, îi spun eu lui Baekhyun, îmi dai și mie sarea te rog?

Surprinzător, nu mă comentează deloc și îmi întinde sarea. Ridic din sprânceană, mulțumindu-i.

Jungkook și Yoonah nu au venit la masă. Oftez, înțepându-mi pâinea prăjită cu furculița, tristă. M-am mai calmat puțin de la evenimentul precedent, dar tot sunt supărată. Tot sunt confuză, și încă mă simt trădată profund. Cum a putut Jungkook să-mi facă așa ceva? Pretinde că e bărbatul perfect, și de fapt e logodit, bătându-și joc de mine... Sunt enervată cel mai mult și dezamăgită de propria persoană, culmea, având în vedere că nu am reușit să gândesc pentru mine o dată în viață, și m-am lăsat luată de valul puternic care este Jeon Jungkook... Se pare că trebuie să sufăr consecințele, fie că îmi place sau nu. Dacă am greșit, trebuie să mi-o asum și să trăiesc cu asta. Dacă am fost păcălită în așa fel încât să mă îndrăgostesc de un nenorocit...

Ridic capul din farfurie, odată ce realizez că cineva mă striga de câteva minute. Era chiar dobitocul de Baekhyun, și molfăia la mine ca un adevărat idiot care este.

- Ce vrei? oftez eu, sâcâită de zgomotele lui.

- Sarea înapoi, îmi spune el tot printre molfăituri, disperându-mă la alt nivel.

- Dar să înghiți nu știi? Pe bune, nu te-a învățat nimeni că după ce mănânci, mai și înghiți mâncarea? îl apostrofez eu, enervată de comportamentul lui de copil răsfățat.

Baekhyun mă privește, parcă gânditor, pentru câteva momente. Se oprește din mestecat, și înghite în sfârșit mâncarea, spre mulțumirea mea, dar din păcate trebuie să fie needucat în continuare și se asigură că scoate sunete obscene în timp ce o face. Se uită pe masă, dându-mi impresia că se află în căutarea a ceva, dar apoi renunță, optând să mă privească direct în ochi și ștergându-se sugestiv cu degetul mare de mâncarea rămasă.

- Eu mereu înghit, îmi zâmbește, făcându-mă, în mod paradoxal, să înghit și eu în sec. Nu scuip niciodată, continuă el, exasperându-mă.

- E adevărat, confirmă Chanyeol printre îmbucături, deși nu pricep de ce a trebuit să se bage în conversația noastră, având în vedere că nu are nicio valoare aprobarea lui.

Cred că Jaehyun spune o rugăciune în șoaptă, pentru că și-a dat o palmă peste față și acum se uită în jos, într-un punct fix, pierdut. Probabil nici el nu înțelege comentariul în plus a lui Chanyeol.

În mod normal aș întreba care e problema, dar nu am energia în acest moment să mă gândesc și la el. Evenimentul dinainte mi-a tăiat nu doar pofta de mâncare, ci și pofta de viață.

- Vai, ești bine? mă întreabă blondul cu o îngrijorare surprinzătoare. Nu arăți prea bine.

Chiar sunt șocată de atenția pozitivă pe care mi-o oferă? Oare s-a deșteptat acest idiot? Dacă ar fi așa mereu, ar fi un bărbat decent...

- Nu că arăți prea bine în mod normal, a completat Baekhyun, afișându-mi un zâmbet larg.

Îmi dau ochii peste cap, enervată. Normal că trebuie să se strice, ce pretenții aveam?

- Cum mă simt eu nu e treaba ta, scrâșnesc eu din dinți.

- Hei, eram și eu politicos, îmi răspunde, uitându-se la mine parcă rănit.