Shadow // j.jk

9 // soția

Deși au trecut doar câteva clipe, probabil secunde, cel mult minute, simțeam cum a trecut o eternitate de când tremuram de frică.

Liniștea s-a lăsat peste încăpere: singurele zgomote care se mai auzeau, din când în când, erau din cauza lui Jaehyun și a lui Youngmi, soția sa, (aparent). Jaehyun nu îmi arăta a tipul de băiat care să fie însurat, și de aceea mi se pare puțin ciudat, dar măcar acum are sens inelul pe care îl poartă.

- Ai de gând să-mi spui ceva? Sau... am deschis eu gura fără să-mi dau seama.

Am regretat instant alegerea, pentru că Chanyeol s-a ridicat de pe scaun deodată, și am închis ochii de spaimă: părea că vrea să mă lovească.

La auzul scaunului fiind tras înapoi sub masă, am deschis ochii din nou; din fericire pentru mine, Chanyeol se așezase la loc.

Între timp, blondul se ștersese pe față cu un șervețel, pe care l-a aruncat cu o oarecare greață în farfuria cu pricina.

Cum am putut să fac așa ceva? Câtă minte am avut să atac un mafiot așa? Idiot cum e el, tot ucigaș în serie rămâne, până la urmă e unul dintre oamenii lui Jungkook de bază, și a și menționat doar că nu l-ar fi ținut aproape, oricâte prostii îndrugă, de nu și-ar fi făcut treaba perfect.

Baekhyun le-a făcut semn cu mâna gărzilor de corp să nu se miște de la locul lor. Știu că sunt oamenii lor în general, al mafioților, dar în primul rând ei îi răspund șefului, adică lui Jungkook. Dacă s-au oprit așa și pentru blond, înseamnă că e mult mai respectat aici decât mi-am putut imagina vreodată... Deși nu credeam că cineva ca el poate fi așa de important pe lângă un bărbat ca Jungkook.

- Mai am ceva pe față? a spart Baekhyun gheața, făcându-mă să înghit în sec.

Tonul lui nonșalant, și faptul că m-a ignorat complet, adresându-i-se colegului, m-au surprins.

Chanyeol l-a privit cu atenție, dar ceva în ochii lui îmi dădea de gândit că nu căuta mizeria de pe fața bărbatului, ci căuta să înțeleagă următoarea lui mișcare.

- Nu, ești curat, i-a răspuns el într-un final, la care blondul a dat aprobator din cap.

Calmul lui mă speria la alt nivel: de ce era atât de liniștit? De ce nu avea nicio reacție?

- Ah, cred că mi-a intrat în ochi ceva, a râs Baekhyun. Mă duc să-mi scot lentilele, s-a ridicat el de la masă, luându-mă prin surprindere.

- Stai, am țipat disperată, ridicându-mă după el. Nu... nu ești supărat?

Blondul s-a oprit, întorcându-se cu fața spre mine. Spre șocul meu, mi-a afișat un zâmbet perfect, dar în același timp sinistru. Față de zâmbetele lui precedente, acesta era sinistru prin simplul fapt că părea calculat, și, în mod paradoxal, rece. Părea mai degrabă un avertisment decât o urare de bine.

- De ce aș fi supărat? a continuat el cu același zâmbet pe buze. Nu ești atât de importantă pe cât crezi, ți-am mai spus. Până la urmă, sunt conștient că te comporți așa doar pentru că vrei să atragi atenția asupra ta, și nici nu știi prea bine ce e cu tine. Și, ca să fiu sincer, nu m-am gândit încă la ce să fac... Adică, s-a oprit el, uitându-se în gol, parcă alegându-și următoarele cuvinte, nu știu dacă merită să depun efort în a-ți face ceva. Oricum te faci de râs singură. Mă mai gândesc, stai fără griji.

- Cum să stau fără griji? am spus eu pentru mine, dar se pare că am fost auzită, pentru că blondul a izbucnit în râs.

Baekhyun a dat din umeri, lăsându-mi impresia că s-a plictisit de conversația noastră, și a optat pentru a o bate pe Youngmi pe umăr în loc.