Shadow // j.jk

16 // adevărul

- Prea bine, a oftat Baekhyun, așa rămâne.

Nu pot să cred: după o discuție ce a durat aproximativ 10 minute, am reușit să ne înțelegem ca oamenii. Nu a fost atât de greu pe cât credeam acestor mafioți fără scrupule să cadă de acord, probabil pentru că Jungkook a știut exact cum să le explice pe înțelesul lor.

Planul era unul simplu: având în vedere că mă aflu în pericol iminent, trebuie să știu să mă apăr. Dar, având în vedere de asemenea că abia am aflat că părinții mei au un trecut criminal, și că sora mea este și ea implicată, nu știu încă să lupt. Așa că Jungkook le-a propus colegilor lui să mă antreneze, deoarece astfel voi fi și eu pregătită de orice. Au fost de acord, surprinzător, fără a râde ca de obicei în felul lor idiot, deci în sfârșit voi ajunge să fiu și eu capabilă de a mă proteja singură.

- Abia aștept să-mi încep lecțiile, i-am zâmbit eu lui Jungkook.

E clar că voi sta doar foarte puțin spre deloc cu restul mafioților, pentru că Jungkook se va asigura personal că nu pune nimeni mâna pe mine în afară de el.

- Dar le-ai început deja, îmi răspunde Baekhyun, deși evident nu mă adresasem lui.

- Unde să le încep deja? am râs eu de el enervată. Ești de-a dreptul tâmpit, nu vezi că aberezi? Singurul motiv pentru care ne-am adunat aici este că pentru a mă putea proteja de una singură, pentru a fi competentă pentru standardele voastre ridicole de mafioți ce ucid fără milă.

Nu știu de unde-mi provine noua încredere în sine, dar nu am de gând să dau înapoi odată ce am redobândit-o. Jungkook mă privește confuz, puțin îngrijorat chiar, dar îi fac semn din cap că totul este în regulă și că știu ce fac - trebuie să mă impun de acum, iar înainte de a învăța să mă lupt fizic, o luptă a cuvintelor nu îmi poate fi străină.

- Și mai am un motiv, zâmbesc eu, uitându-mă către Youngmi. Am nevoie de ceva de la tine.

Femeia mă privește ciudat, întorcându-și privirea către Jaehyun, care nu știe ce răspuns să-i dea, iar nici Baekhyun nu o duce prea bine, pentru că dă din umeri încercând să pară dezinteresat.

- Hayoon, mi se adresează Jungkook, oprește-te un moment...

- Nu, e în regulă, îl asigur eu, crede-mă. Nu trebuie să întrebi doar tu, până la urmă e problema mea. Așadar, îi spun iar lui Youngmi, oricât de puțin mi-ar plăcea să o recunosc, am nevoie de ajutorul tău.

Youngmi continuă să mă privească nedumerită, puțin amuzată chiar, spre exasperarea mea, dar într-un final îmi face semn din mână să continui.

Eu îi arăt fața mea, la care femeia izbucnește în râs.

- Știu că fața ta e tragică, dar nu mă ocup cu operații estetice. Adică, aș putea căuta pe cineva, dar la cum arăți, nu cred că vreun doctor ar fi dispus să încerce...

- Youngmi! a întrerupt-o Jungkook pe un ton sever. Știi că nu despre asta era vorba, nu te mai prosti, te rog!

- Dar nu a zis nimic greșit, i-a răspuns Baekhyun, încă odată băgându-și nasul într-o discuție ce nu îl avea pe el inclus. Youngmi nu poate să o ajute cu marea ei problemă, până la urmă.

Jungkook a oftat, ducându-și o mână prin păr, fapt ce m-a distras pentru câteva secunde.

- Aici nu minte, mi-a spus bărbatul aproape instant, șocându-mă. Nu de la Youngmi trebuie să cerem ajutor, ți-am mai spus doar.

- Cum adică? întreb eu panicată. Ca să-mi șterg mâzgăleala asta dezgustătoare lăsată de sora mea îmi trebuie acetonă, iar singura persoană din casă care are așa ceva la îndemână-