Legenda străveche în prezent (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul I)

Capitolul 54: Povestea Lylei- partea II

În urmă cu cincisprezece ani

Lyla deschise ochii. O durea întereg corpul. Îi era frig iar fiecare oscior cerea disperat schimbarea poziţiei. Încercase să se ridice când o mână fermă o opri.

- Nu încă, drăguţă, îi spuse o voce plăcută.

Lyla se lăsă moale sub atingerea femeii. Expiră adânc şi îşi întinse corpul.

- Ce s-a întâmplat? întrebă ea.

Privirea ei era în ceaţă iar tot ceea ce reuşi să distingă era un corp de femeie în câmpul ei vizual. Era lumină în încăperea în care se afla dar aceasta nu provenea de la soare.

- Ai fost atacată de un vârcolac.

- Poftim?

Femeia venise în centrul câmpului ei vizual şi o privi. Nu putea distinge nimic clar din chipul ei, doar doi ochi de un verde spălăcit.

- Ai fost atacată de un vârcolac iar acum eşti unul.

Lyla era confuză. Nu credea în aşa ceva, toate astea nu erau decât poveşti. Femeia dispăruse pentru câteva secunde din câmpul ei vizual iar când se întoarse avea un bol în mână.

- Am să îţi dau câteva ierburi care vor grăbi procesul de vindecare. Ar trebui să fi ca nouă foarte curând.

Lyla nu înţelegea cee ce vrea femeia din faţa ei. O văzu doar cum îi îndreaptă bolul cu o substanţă verde închis spre gură. Înţelese că trebuie să o bea şi se supuse, nu avea nimic de pierdut, poate doar durerea.

Brusc se simţi foarte obosită. Ploapele îi erau ca de plumb şi nu le mai putea ţine deschise.

- Dormi, draga mea, te vei simţi mai bine când ai să te trezeşti.

Lyla se supuse şi căzuse în pânzele visurilor.

Când se trezi era mult mai bine. Durerea din corp îi dispăruse aproape complet iar acum vederea i se mai îmbunătăţi. Putea distinge perfect detaliile locului în care se afla. Era în mijlocul unei camere imense. Pe ambii pereţi de lângă ea se întindeau rafturi pline cu borcane. În faţa ei văzu o uşă mare din lemn luminată slab de becul atârnat din tavan cu ajutorul unui cablu. Camera îi transmitea o senzaţie de răceală şi de discomfort. Nu ştia unde se afla dar cu siguranţă nu era pe lumea cealaltă aşa cum crezuse iniţial.

- Oh, văd că te-ai trezit! răsună vocea femeii din spatele ei.

Lyla se întoarse spre ea şi o privi. Lumina becului nu putea străbate până la ea iar doar umerii şi chipul i se puteau vedea. Femeia era mult mai bătrână decât crezuse iar argintiul din cap o făcuse iniţial să creadă că avea o cu totul altă culoare.

- Trebuie să recunosc că eşti o luptătoare, puţini supravieţuiesc unui vârcolac de nivel doi şi sunt mult mai puţini cei care rezistă în primele zile.

Lyla o privi pe femeia din faţa ei neînţelegând ceea ce vrea să spună.

- Vârcolaci?

- Draga mea, putem face asta în două moduri: fie mă crezi pe cuvânt când îţi spun că eşti un vârcolac şi mai salvezi nişte timp, fie poţi începe cu întrebările iar ei vor avea de suferit.

- Ei? Care ei?

- Familia ta. Domnul Hugo crede că nu ai vrut să mergi la el şi este hotărât să îţi pedepsească familia.

- Poftim?

Lyla se agită. Aşa ceva nu era posibil, gândea ea. Trebuie să se întâlnească cu el şi să îi explice ceea ce s-a întâmplat, trebuie să îl oprească.