Legenda străveche în prezent (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul I)

Capitolul 23: Speranţă

Nu știu cât de rezistenți sunteți la o parte mai sadica sau horror, așa că vă voi atenționa: am făcut o asemenea parte pe care am marcat-o între steluțe, 3 la număr. Spor la citit!

Ben rămase înmărmurit. Nu sunetul declanşat de arma de foc îl speriase, ci imaginea din faţa sa. Sângele i se scurse din obraji iar inima îi tresărise puternic oprindu-şi activitatea pentru o perioadă de timp. Nu era sigur de ceea ce vedea în faţa ochilor. Ochii păreau că îl înşeală amarnic când zăriseră trupul soţiei sale căzut pe asfaltul din parcare. În cealaltă parte a câmpului său vizual văzuse trupul criminalului depărtându-se. Nu ştia cum să acţioneze. Corpul nu îi mai respecta ordinile impuse de creier. Timpul se oprise lăsând să se scurgă doar lichidul vieţii din iubita lui soţie. În momentul în care văzuse un alt trup alergând pe lângă el, îşi revenise. Din doi paşi ajunse lângă trupul căzut pe asfalt. Îngenunchiase lângă acesta şi privise absent pata roşiatică de pe rochia iubitei lui soţii. O strânse de mâna rece nefiind nevoie de vorbe care să îi explice ceea ce simţea.

Două trupuri total străine îl îndepărtaseră de consoarta lui. Speriat de depărtarea bruscă faţă de aceasta scoase un mârâit şi se împinse în aceştia. Să ajungă la Camy era cel mai important lucru. Unul dintre trupurile străine îi cauzase o rezistenţă prea mare iar Ben se pregătea să atace. Un braţ puternic îl întoarse de la traiectoria sa spre consoarta lui oprindu-l. Îşi simţise capul întors la nouăzeci de grade dar nu simţise deloc palma ce îl atinse. Datorită impactului căzuse în fund. Privise absent cum o şatena îi striga la propriu cuvintele pe care nu le auzea. O altă palma urmase cu o intensitate la fel de puternica ca şi prima dar Ben nu o simţise. Capul său doar se întoarse într-o direcţie fară nici o urmă de durere.

Şatena îşi ridicase capul privind undeva în spatele lui Ben şi vorbi  ceva indescifrabil. În secunda următoare, Ben privise cum soţia sa era urcată într-o maşină mare şi roşie cu luminiţe. Înainte ca uşile din spate să se închidă, reuşise să vadă chipul palid al consoarte sale.

Ca şi electrocutat, Ben sărise în picioare. Ameţise pentru câteva secunde dar când îşi reveni realizase că simţurile îi reveniseră complet. Se întoarse spre şatenă şi o recunoscu ca find Bella. În spatele ei îl văzuse pe Ronnie şi pe fetiţa de la carusel. Merse la fiul său şi îl îmbrăţişă. O privise confuz pe fata din faţa sa fără să înţeleagă motivul prezenţei sale.

- Tată, ea e Kayla, părinţii ei o duc pe mama la spital.

Vocea mezinului era ştrangulată de sughiţuri repetate şi stinse. Ben aprobase din cap iar câteva secunde mai târziu pornise motorul maşinii având pe cei doi copii pe bancheta din spate iar Bella pe locul pasagerului din dreapta. Nu durase mult până când ajunsese ambulaţa în interiorul căruia Camy era transportată. Ben îşi ţinuse maşina cât mai aproape cu putinţă. Nu respectase foarte mult semnele de circulaţie dar suspinele înfundate de pe bancheta din spate îi reamintise că nu era singur în maşină. Aruncase fugar o privire în oglinda retrovizoare în timp ce era atent şi la drum. Ronnie era consolat prin îmbrăţişări de Kayla în timp ce faţa îi era brăzdată de lacrimi. Cei doi îi înduioşaseră inima şi îl făcuse să se bucure de apropierea lor. Ronnie se apropiase pentru prima oară de o persoană din exteriorul familiei sale.

Ben oprise maşina şi intrase în spitalul central. Câteva minute mai târziu aflase că soţia lui supravieţuise glonţului, trăia când fusese adusă, dar de îndată ce ajunse fusese băgată în sala de operaţii.

**********

Scaunul din sala de aşteptare mai avea puţin şi devenea una cu scheletul lui în timp ce îşi trecea mâinile prin păr la fiecare cinci secunde. Stresul şi grijile îi măcinau inima iar teama că o va pierde pentru totdeauna pe Camy îl sfâșia. Prin minte îi treceau zeci de momente petrecute cu ea. Primul lor sărut, prima întâlnire, prima noapte de dragoste precum și primele certuri. Momentele de bucurie pe care le avuseseră când Jason se născuse, stresul pe care îl oferea precum și nașterea celorlalți doi fii ai săi. Nu fuseseră nici odată o povară pentru el cei trei fi, dar existau momente în care ar fi făcut orice pentru un moment de liniște. Acum, exact de acest lucru nu va mai avea parte. Fără Camy în viața lui nimic nu mai avea sens. Ea îl ținea pe linia de plutire, ea știa ce îl frământă fără să întrebe, ea îl putea iubi, îi putea oferi afecțiune ca nimeni altcineva, ea... ea era totul.