Legenda străveche în prezent (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul I)

Capitolul 7: O să te omor!

- Ce-ai făcut?! se auzi vocea Bellei mai puternică ca niciodată.

Își ignoră sentimentele de surprindere asupra decibelilor pe care îi urcase vocea ei și se ridică. Să fi fost de vină ridicarea sa bruscă sau faptul că a petrecut câteva zile în pat? Cert este că trupul îi cedă sub propria greutate și se întrepta cu viteză spre podea. Impactul era inevitabil. Corpul său nu răspundea la comenzile oferite de creier pentru a-i atenua căderea. Simțea cum tot corpul i se oprise din orice activitate. Singurul lucru care mai funcționa era căderea liberă. Aproape simți impactul când două brațe au prins-o oprindu-i căderea. Vedea cum trupul ei era ușor ridicat de la pământ și pus pe propriile picioare. În fața ei vedea fața lui Jason care îi zâmbea îngrijorat. Brațele lui au tras-o mai aproape lipindu-și pieptul său imens de al ei. Pentru o secundă Bella uită să mai respire și se concentră doar pe detaliile feței lui. Buzele sale erau și mai frumoase de aproape. O îndemnau atât de mult să le lipească pe ale ei de ale sale încât împotrivirea era aproape imposibilă. Momentul în care acestea se apropiau încet de ale îi făcuse inima să își accelereze ritmul. Ochii săi imenși și minunați o priveau cu interes iar ea aproape se pierdu în ei. Aproape.

O palmă puternică în plesni pe Jason pe neașteptate.

După câteva secunde, acesta își întoarse capul șocat privind-o pe cea din brațele lui. Expresia facială a Bellei îl făcuse să icnească surprins. Privirea ei putea ucide o armată de oameni. Își slăbi strânsoarea brațelor pentru a se depărta puțin de ea, dar tot nu îi putea da drumul. Știa că va cădea. Mușchii picioarelor sale nu se obișnuiseră încă cu greutatea corpului. Trebuia să tragă puțin de timp până când va putea să meargă pe picioare.

- Mi-ai omorât iubitul... mormăise ea.

- Care a încercat să te mănânce de vie, o întrerupse el.

- Nu ți-a cerut nimeni să îl omori! strigase ea.

- Am făcuto ca să te protejez!

- Puteai să îl lași inconștient, nu să-l omori! îi reproșase.

Vocile lor strigau una împotriva celeilalte. Bella îi atinse pieptul tare iar un fior îi trecu prin corp. Cu greu se înfrânase să nu îi mângâie pielea expusă sub degetele ei. Îl ignorase alături de celelalte sentimente care îi spuneau să îl sărute și se împinse în pieptul lui.

- Dă-mi drumul! spuse împingând.

- Nu pot, spuse el cu o voce tristă.

Felul în care vorbise aproape că îi înmuie picioarele. Se blestemă în gând pentru felul în care a început să o afecteze și cu greu se abținuse să nu îi mai tragă o palmă. Se oprise din împingerea în pieptul lui. Oricum nu reușise să facă nimic.

- De ce?

Vocea ei scăzuse în decibeli la fel ca a lui. Acum părea că aveau parte de o conversație aproape normală. Aproape.

- Pentru că vei pica. Nu vreau să te rănești.

Vocea lui era atât de calmă și de seducătoare încât Bella simți că picioarele ei se înmoaie. Îl plezni folosind o forță mai mică de data asta. Profitând de uimirea lui, se împinse puternic în pieptul lui. Brațele lui îi dăduseră drumul și pentru o secundă ea simțise lipsa lor. Corpul ei se dase înapoi câțiva pași. Își simțise picioarele traversate de aceiași colonie de furnici care îi traversau și umărul drept. Chiar dacă tremurau ușor, picioarele îi puteau susține greutatea corpului fără nici o durere. Jason o privea destul de uimit. Nu-i venea să creadă că deja putea sta pe propriile picioare.

- Ți-ai revenit! spuse el zâmbind.

Înaintase spre ea fericit cu gândul de a-i oferi o îmbrățișare. Se oprise când văzuse expresia ei de pe chip.