Legenda străveche în prezent (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul I)

Capitolul 32: Acesta e... sfârşitul(?)

- Încetineşte, naibii! O să ne omori!

Un sunet înfundat de lovitură se auzi în dubiţa demodată.

- Idiotule! Nu avem altă soluţie.

- La dracu'! Mergi cu 220 de kilometri la ora pe un drum cu limită de 60.

- Mă doare fix undeva de limita de viteză. Suntem în întârzâiere iar doar tu şi K sunteţi de vină.

Dubiţa se clătina puternic în timp ce şoferul virase cu viteză mare. Trupul Bellei se clătinase dintr-o parte în alta începând să se trezească. Efectul substanţelor pe care le inhalase şi o făcuseră să leşine dispărea treptat. Îşi simţea trupul amorţit iar simţurile începeau să îşi revină. Auzise înfundat concervsaţia celor doi fără a înţelege despre ce vorbeau de fapt.

Dubiţa intrase într-o groapă iar Bella fusese săltată în portbagajul încăpător şi rece. Scoase un geamăt de durere din cauza loviturii. Braţul său drept nimerise sub greutatea ei şi se rugă să nu i se fi rupt nimic.

- Se pare că cineva s-a trezit, spuse unul dintre cei doi.

- Du-te și ai grijă să nu scape.

- Poftim? În nici un caz! Nu îmi risc viaţa când tu conduci aşa prost.

Bella reuşise să audă un sunet de pumn încasat. În secunda următoare inerţia reuşise să răspândească mirosul sângelui până la nasul Bellei. Înghiţise în sec şi încercă să îşi forţeze corpul să îi răspundă la comenzi. Fiecare muşchi, fiecare tendon o durea şi cerea în cele mai dureroase moduri schimbarea poziţiei. Câteva secunde mai târziu un corp străin intrase în spaţiul rece al dubiţei.

- Hei, ai avut dreptate, s-a trezit! spuse corpul străin.

- Fireşte că s-a trezit, deşteptule! Dacă păţeşte ceva suntem ca şi morţi.

Bella simţise cum noul oaspete din portbagaj se aşezase pe podea. Îi putea simţi privirea cercetându-i formele generoase şi apetisante pentru masculi. Câteva secunde mai târziu simţise ceva moale atingându-i spatele şi încălzind-o. Nu îndrăzni să se mişte mult prea tare dar văzu o pătură pufoasă. Se gândi că răpitorii o puseseră pe o pătură ca să nu răcească. Dubiţa intrase într-o groapă şi reuşise să scoată un curcubeu de cuvinte frumoase din gura celui care o ardea cu privirea.

- Condu mai cu grijă!

- Aş fi condus dacă aţi fi respectat afurisitul ăla de plan!

Cel care conducea dubiţa tăcuse câteva secunde pentru a scoate o înjurătură înfloritoare.

- Deja a început! Rabla asta nu poate merge mai repede?!

Bella simţise mărirea vitezei şi încercă să se odihnească. Răul fusese făcut şi nu mai avea nici o şansă să scape din mâinile celor doi care o capturaseră.

După o scurtă perioadă de timp în care crezuse că trecuseră ore maşina se opri. Auzise sunetul de portieră trântită iar apoi cel de portieră deschisă. Îşi simţise trupul adormit scuturat spre trezire.

- Haide! Trebuie să ne grăbim.

Bella fusese trasă afară din dubiţă şi ridicată forţat în picioare. Pentru câteva secunde trupul ei cedase sub propria greutate. Senzaţia scurtă de cădere o cuprinse când două braţe o prinseseră şi o restabiliseră pe propriile picioare. Privise cu ochii împăienjeniţi chipul celui care o prinse dar fără să îl poată vedea prea bine. Bărbatul o sprijinise de caroseria dubiţei şi se distanţase de ea.

- Cine e? se auzise o nouă voce.

Bella privise spre cel care vorbise în încercarea de a-i distinge chipul. O pată de culoare mai depărtată de ea fusese tot ceea ce zăriseră ochii ei de vârcolac.