Legenda străveche în prezent (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul I)

Capitolul 10: Disperare

În mod normal, v-aş spune că acest capitol mi se pare plictisitor şi v-aş ruga să ignoiraţi greşelile făcute... dar v-aş ţine prea mult din lectura capitolului şi suspansul ar creşte în voi plus curiozitatea de a afla ce se va întâmpla... şi deja am scris enorm de mult la nota autorului... şi nu vă mai ţin. Lectură plăcută! :*

Stând călare pe Jason, Bella încă plângea. Capul ei se sprijinea de umărul lui ud de la atâtea lacrimi. Nu-i venea să creadă că Jason, cel care a salvat-o de Brad, era mort. Din cauza ei, din cauză că ea avusese chef de glume, din cauză că a vrut să se joace. Din cauza ei stătea acum şi plângea peste cadavrul lui. Din cauza ei, familia Clark, va fi nevoită să îşi mai îngroape un copil. Primul copil, cel dintâi născut.

O zdruncinătură puternică o speriase pe Bella. A fost trântită pe spate. Acum avea să moară. Închise ochii pentru a nu vedea expresia lui Camy. Cu ajutorul urechilor ei de vârcolac, Camy auzise râsul, ţipătul sau poate chiar plânsul ei. Aştepta cu nerăbdare moartea. Moarte care îi va fi oferită de ruda cadavrului ce fusese sub ea. Moarte care nu va putea fi evitată. Sfârşitul ei va fi unul dureros. Unul extrem de dureros. Unul care nu va putea fi evitat. Unul de care nu va mai putea fi salvată. Nimeni nu o mai poate salva, nu după ce a avut neruşinarea de a deveni vârcolac, de a fi acceptată într-o haită şi de a ucide pe unul dintre aceştia.

Strânse puternic din pleoape şi trase adânc aer în piept. Nu îşi dorea să ţipe, să implore milă, nu putea accepta aşa ceva. Nu merita aşa ceva.

Două buze tremurânde le atinsese pe ale ei. Se aştepta la altceva din partea lui Camy. Poate că Ben, soţul ei îi va fi călăul, cel care îi va lua viaţa. Buzele insistaseră tremurând peste ale ei. Şocată, atât de ultima atingere cât şi de răceala acestora, Bella deschise ochii.

- Jason! ţipase ea.

În faţa ei văzuse un Jason palid cu buzele vineţi.

Nu îi venea să creadă că Jason trăia. Era în faţa ei... era rece. Foarte rece.

Fără să mai stea pe gânduri îl dase la oparte de pe ea. Alergase la unul dintre dulapuri şi scoase un pulover mare, tricotat. Alergase la pat şi îl puse peste trupul vineţiu al lui Jason. Fără să se gândească de două ori, se dezbrăcase de tricoul-fustă. Se urcase şi ea peste trupul lui şi trase plapuma peste ei. Trupul lui era rece ca gheaţa şi i se oprise inima când la atins. Jason o prinse într-o îmbrăţişare care se dorea caldă în ciuda temperaturii sale corporale.

Îi putea simţi clănţănitul dinţilor. Inima lui pulsa nebună în urechea ei. Nu putuse să îşi stăpânească lacrimile şi le dăduse drumul pe pieptul lui. Plânse şi mai tare când simţise buzele lui apăsând-o liniştitor pe creştetul capului. Mâna lui o mângâia pe spate iar glasul lui uşor răguşit îi şoptea cuvinte liniştitoare la ureche.

Nu ştia cât timp stătuse îmbrăţişaţi. Simţise că îi era prea cald dar tot nu dăduse plapuma la oparte. Nu vroia să îi fie frig, să răcească, să îl mai tachineze. Vroia ca Jason să se facă bine, să îşi revină, să o ierte.

- Ţi-e destul de cald?

Vocea lui, care acum nu mai era răguşită, a surprins-o. Şi-a ridicat capul din pieptul lui. Nici nu îşi dăduse seama că trupul lui devenise cald, prea cald. Jason îi şterse obraji de lacrimi şi o privi mângâindu-i locul ud.

- C-c-ce v-vre-vrei să s-spui?

Abia putea vorbi din cauza sughiţului de la atâta plâns.

- Tremurai. Eşti bine acum?

Bella nu putea să îi răspundă. Ştia că nu tremurase de frig, ci din cauza spasmelor de la plâns. Nu îi venea să creadă că după ce aproape că la omorât, încă îi mai păsa de ea. Un alt rând de lacrimi îi curse pe obraz.