ANONIMUL (Needitată)

Capitolul 1

In ultimul timp nu eram eu, nu stiam ce mi se intampla. Asa ca am decis sa consult un psiholog.

Era ora 20:00, ma plimbam linistit pe o strada si vad un afis cu un un cabinet de psihologie.

Eram convins ca dupa saptamani de cautare, am gasit persoana care avea sa ma ajute.

Am luat datele de pe acel afis, hotarat sa fac acest pas.

Dupa jumatate de ora hoinarind stazile, ma indrept spre casa.

Odata ajuns acasa, imi scot masca, intru in baie sa fac un dus.

Nu am mai tinut cont de notiunea timpului si cand ies din baie ceasul arata ora 21:00. Imbrac niste pijamale lejere si cobor dupa un pahar de lapte, iar apoi revin din nou in dormitor.

Ma bag in pat si inca ma gandesc ce sa fac cu acele date.

Era duminica.

Ma trezesc cu greu, gandindu-ma la acelasi cosmar ce ma urmareste in fiecare noapte.

Ma dau jos din pat, ma duc in baie fac un dus si cobor sa mananc ceva.

-Matilde, e gata masa?
-Da, baiete, in cateva minute.
-Ies in curte sa dau un telefon, anunta-ma cand e gata.
-Sigur.

Merg in curte inca indecis si sun.

-Buna ziua, cabinetul de psihologie a doamnei Irene Diaz?
-Da, aici este. Cu ce va pot ajuta?
-As vrea sa imi fac o programare la doamna Irene.
-Da, sigur. Maine la ora 14:00.
-Voi fi acolo.
-O zi buna. La revedere.
-Multumesc. La revedere.

Ma asez la masa de pe terasa.
Ca de obicei, Matilde, imi seveste masa aici.

Dupa ce termin de mancat, urc in dormitor, imbrac un trening, imi pun masca si decid sa ma plimb asa cum fac in fiecare duminica.
Ies din curte, imi afund castile in urechi si pornesc la drum.

Ca de fiecare data, oameni ce ma vad, ma privesc cu teama din cauza mastii. Dar, nu ma mai mira nimic din toate astea. Viata mea e deja prea neagra, sa ma mai deranjeze ceva.

Ma gandeam la tot felul de lucruri ... si imi sare gandul la Irene Diaz.

Ce o sa fac cand voi intra in cabinetul ei? O sa incep sa-mi destainui viata in fata unei necunoscute? Ma voi simti mai bine, daca voi vorbi cuiva despre viata mea?

Aceste intrebari si multe altele nu-mi dadeau pace.

Timpul trecuse de parca ar fi zburat.

Era ora 14:00, iar eu ma plimbam de nebun prin oras. Nestiind ce sa mai fac, ma intorc acasa.

Mergeam, eram atent la telefon si dintr-o data cineva se ciocneste de mine.

-Imi ce scuze. (rusinata)
-Nu face nimic. (neatent)
-Aaa ... eu sunt Irene (vrand sa ma priveasca in ochi)
-Irene? Irene Diaz? (surprins)
-Chiar eu. Ne cunoastem?
-Maine, ar fi trebuit sa ne cunoastem.
-Inteleg. Atunci, pe maine domnule ...
-Pe maine.

Am continuat sa merg. Eram aproape sigur ca ea a ramas in acel loc, nemiscata.

Din perspectiva lui Irene:
Ce barbat ciudat. De ce o masca? Sunt sigura ca ascunde multe lucruri. Poate le voi afla la momentul potrivit. Cine stie.

Ajuns acasa, urc scarile catre dormitor si acolo imi petrec restul zilei.

Mi-am dat jos masca. M-am saturat sa o tot port. De 10 ani, fac asta de fiecare data cand ies din casa.

Dupa prostia pe care am facut-o, niciodata nu am data ochii cu lumea fara ea. Face parte din viata mea, chiar daca uneori imi este greu sa accept asta.

Ma foiesc prin camera. Eram plictisit nu stiam ce sa mai fac.

Ma asez la birou, decis sa termin un colier pe care il incepusem de ceva vreme, dar nici pana in ziua de azi nu l-am terminat.

Pierzand vremea cu munca nu imi dadu-sem seama cand timpul a zburat.

Era ora 22:00.

Intru in baie si fac un dus.

Ies dupa o jumatate de ora.

Ma cocolosesc in patul meu mare, adorm gandindu-ma la viata mea.

Ma tot foiam ... ma intorc pe o parte, pe alta visand.

" -Lasa-ma, nemernicule. Da-mi drumul ! (speriata)
-Nu asta iti doreai? Asta primesti. (tragand de ea)
-Da-mi drumul ! (lovindu-ma)
-Bine, gata. (indepartandu-ma de ea)
-Ce vrei de la mine? Esti beat !

Vazand ca ma apropii de ea, luase ceva in mana.

-Sunt beat? Vino aici !

Nici nu am apucat sa o ating, cand simt cum ceva imi strapunge fata ..."

Ma trezesc tipand.

-Nuuuu ... fata mea !

Din nou, ma trezesc visand acelasi cosmar.

Cobor la bucatarie, dupa un pahar de lapte ... deschid frigiderul, i-au cutia cu lapte si ma asez la masa.

Ma uit la ceasul din perete care imi arata ora 03:00 .

Ma tot framanta acel cosmar, care ma urmareste in fiecare noapte.

Nu stiam ce sa mai fac, nu intelegeam de ce nu ma lasa in pace ... poate cosmarul acesta este unul din motivele pentru care am nevoie de Irene.

Sper ca poate ea ma va ajuta.

Cu mii si mii de ganduri pozitive si negative, plec spre camera mea ... dupa cateva minute reusesc sa adorm.

A doua zi.

Ma trezesc la ora 07:00.

Intru in baie, fac un dus. Dupa, 15 minute ies cu un prosop legat de abdomen.

Intru in dressing, imi aleg un costum negru, simplu si o pereche de pantofi, oarecum lacuiti.

Ma imbrac, i-au masca in mana si cobor la bucatarie.

-Buna dimineata, Matilde.
-Buna dimineata, baiatul meu. Te servesc masa?
-Nu. Plec, la birou. (zambind)
-Cui i se datoreaza acest zambet? (curioasa)
-Cuiva care sper sa ma ajute sa scap de asta. (punand masca pe masa)
-Sper sa te ajute, baiete. (zambind)
-Multumesc, Matilde, nu stiu ce m-as face fara tine.
-Termina. (inrosindu-se)
-Bine. Plec, ne vedem cand ajung.
-Ai grija de tine. (sarutandu-ma pe obraz, inainte sa-mi pun masca)

Ies in curte, stau cateva minute, dupa care intru in masina.

Ca de fiecare data pornesc catre agentie cu muzica aproape la maxim.

Asa cum fac mereu, in drum spre agentie, ma opresc intr-un parc.

Pentru a uita cateva minute de tot ce mi se intampla.

Sper ca va placut acest capitol !
Vom afla ce se va intampla, in capitolele urmatoare ! :*