ANONIMUL (Needitată)

Capitolul 21

Inca o zi in care nu am stiut nimic de tine ! Unde esti? De ce ai disparut? De ce am un sentiment rau?

A doua zi dimineata...

Ma trezesc cu greu. Fac un dus, cobor la micul dejun si plec la Agentie.
Sentimentele-mi sunt confuze. Nu stiu daca sa imi fac iluzii ca o voi gasi. Totul e ciudat. Trebuie sa apara un indiciu, cat de mic, dar sa apara. Te rog, Doamne !

-'Neata, Sebastian.
-Buna dimineata. Ai totul pe birou.
-Multumesc.

Intru. Ma asez la birou, aruncand un ochi peste toate hartiile ce stateau sa cada.
Imi amintesc de corespondenta si plictisit incep sa ma uit prin ea...

-Facturi, facturi, scrisoare anonima, facturi, facturi...stai ce? Scrisoare anonima?! Ce e asta? (deschizand-o)

"Cum e sa primesti o scrisoare anonima, Anonimule?
Ce e cu tine? Inca esti ingrijorat pentru scumpa ta Irene?
Nu-mi spune ca ti-e dor de ea ! Ti-e dor de ea?
O sa o vezi curand, poate. Moarta sau vie ?!?
Ne auzim pe aici...cu o scrisoare, cu un telefon poate, cine stie !"

-Lucy, spunei lui Sebastian sa vina in biroul meu, te rog.
-Imediat, domnule.
-Multumesc.

Dupa cateva minute...

-Pot sa intru? (batand in usa)
-Intra. Vino, trebuie sa vezi asta ! (intinzandu-i acea scrisoare)
-Nu pot sa cred ! (citind)
-Nu mai suport, Sebastian ! Sunt disperat ! Au trecut zile, ea nu e de gasit si acum asta? Ce fac?
-Calmeaza-te, vom gasi o solutie !
-Daca a patit ceva?
-Nu a patit nimic, termina !

* Dupa cateva zile *

~Agentia Anonimul ~

-Comantante, ai gasit ceva?
-Avem o pista, dar nu e sigura...
-Trebuie sa o gasim, comandante. De aproape o luna e de negasit !
-Iti inteleg ingrijorarea, Gabriel.
-Chiar intelegi? Nu cred !
-Trebuie sa inchid. Vorbim...
-Bine.
-Sa nu faci vreo prostie.

-Ce a zis?
-Nimic nou, ca de obicei.

In acel timp, bate cineva la usa.

-Se poate?
-Maria...sigur, intra. Ce faci?
-Ma plictiseam, eram prin zona si am zis sa trec pe aici...
-Inteleg...
-Voi ce faceti? Pareti putin stresati, ingrijorati, nu?
-Da, stii si tu cum e cu Agentia...
-Aaa...(sunandu-i telefonul)...scuzati-ma. (refugiindu-se intr-un colt al biroului)

-Ce e?
-Doamna, avem o problema...
-Nu poate asteptat?
-Nu ! Un barbat e aici !
-Ceee? (tipand)
-Nu stiu cine e ! Intreaba de dumneavoastra !
-Nu se poate ! Vin acum ! (inchizand)

-Trebuie sa plec, scuzati-ma !
-Maria...stai !

-Gabriel, te superi daca plec cateva ore?
-Nu.
-Mersi. (plecand)

De ce toti se poarta asa ciudat? Nu mai inteleg nimic ! Mai intai Maria pleaca, dupa Sebastian dispare si el, parca zici ca ar vrea sa o urmareasca !

~ In acel loc ciudat ~

-A spus ca vine imediat !
-Se pare ca aici tot dispare ea. Ce loc e asta? Ce face ea aici? (plimbandu-se)
-Nu intrati acolo !
-De ce? (intrand)
-Nuuu !
-Oh, Doamne !

-Emilio, ce cauti aici?
-Tu ai rapit-o ! De ce?
-Cum ai ajuns aici?
-Ce conteaza asta ?
-Spune-mi ! (tipand)
-Te-am urmarit ! Cum ai putut sa faci asta ?! (tragand-o de mana)
-Da-mi drumul ! Ma doare !
-De ce ii faci rau?
-Ce-ti pasa tie? Au !
-Esti geloasa !
-M-am saturat de femeia asta ! Imi fura dragostea lui Gabriel !

Fara ca ea sa-si dea seama, Sebastian a urmarit-o.
Nestiind ce sa faca, il suna pe Gabriel.

-Fii atent, ti-am trimis un mesaj cu adresa unde sunt, trebuie sa vii aici urgent ! (vorbind incet)
-Despre ce vorbesti?
-Doar vino !
-Bine. Cat mister !

Dupa ce terminase convorbirea cu Gabriel, incepuse sa asculte conversatia celor doi.

-Despre ce vorbesti, Maria?
-Gabriel se indragosteste de ea, Emilio ! Trebuia sa fac ceva sa impiedic asta !
-Si asta e solutia ta ? Sa o tii legata, drogata la marginea orasului intr-o fabrica parasita, aproape o luna ? Ce ai rezolvat cu asta ?
-Nimic ! El se tot gandeste la femeiusca asta !
-Vino cu mine ! Sa discutam in pace.

Din perspectiva lui Sebastian:
Nu-mi vine sa cred ! Am gasit-o, Doamne ! Gabriel, vino odata. Maria ? Ea a facut asta ? Ce minte sa aiba ? Nu mai zic de inima ! Niciodata nu mi-a placut de ea, iar acum ca a facut asta, imi da un motiv in plus sa cred ca nu e o persoana asa buna cum vrea sa pretinda ca este. Si cine e acest Emilio ? Amantul ei ? Ce femeie ingrozitoare !

Dupa putin timp apare si Gabriel.
Parcheaza masina pe marginea soselei, acolo unde il astepta Sebastian.

-Am venit. Ce era asa urgent?
-Am gasit-o pe Irene !
-Sebastian, nu am chef de glume ! Serios acum, de ce m-ai chemat?
-E aici, Gabriel ! Vorbesc serios !
-Sa mergem dupa ea ! (grabit)
-Nu ! Asteapta !
-De ce? Trebuie sa o scot de aici !
-Da, dar nu asta. Sa ne organiza putin. Persoana care a rapit-o, a pus doar un barbat sa o pazeasca. Si dupa prima vedere, barbatul asta e un bleg.
-Deci, vom putea actiona cu usurinta.
-Exact !
-Il voi suna pe comandant sa-i spun.
-Bine, eu ma duc sa ma uit prin jur.

Dupa ce Sebastian a plecat, l-am sunat pe comantant, am vorbit cu el si am stabilit ca ne vom vedea aici.
Doamne, nu-mi vine sa cred ca am gasit-o. Abia astept sa o vad.

~ In cladire ~

-Haide ! Mananca, nu ai mancat deloc azi.
-Da-mi drumul ! De ce inca ma tine aici legata?
-Nu e treaba mea ! Acum macanca ! (obligand-o)
-Nu vreau ! Lasa-ma !

-Nu te atinge de ea, nemernicule !

-Ce? (intorcandu-se sa vada cine e)

-Anonimule !? Esti aici !
-Nu-ti face griji ! Sunt aici !

-Cine esti tu ? Ce cauti aici?
-Am venit dupa ea ! (apropiindu-ma)
-Nu ! (lovindu-ma cu pumnul in fata)
-Asta nu ramane asta ! (lovidu-l la fel)

-Anonimule, te tog, nu !

Cand am auzit-o spunand asta, m-am oprit brusc. Nu vreau sa par o bestie de om. Nu merita !

Dupa putin timp a venit si comandantul cu un echipaj de politie, arestandu-l pe acel barbat.

-Irene, esti bine?
-Da..cred..
-Hai, sa te dezlegam, mergem acasa !
-A fost imgrozitor...
-Imi dau seama...vino, pune-ti mainile in jurul gatului meu. Te iau in brate.

A inceput sa planga. Imi era asa mila de ea. Ce om fara suflet a fost in stare sa faca asta?
Oh, Doamne, ma bucur asa mult ca acum e bine. O sa am grija sa fie si mai bine.

Irene...daca ai stii cat de mult de iubesc, si cat timp te-am cautat ca un nebun, oare ce ai face?

Dupa cateva ore...

~ Acasa la mine ~

-Gabriel?
-Da? (vorbind in soapta)
-Eu plec.
-Asteapta-ma putin, te rog.

M-am dat jos din pat foarte incet, incat sa nu o trezesc, si am plecat jos.

*In living*

-Multumesc, Sebastian ! Datorita tie, ea e acum aici, cu mine, e bine.
-Nu ai de ce sa-mi multumesc. Am vazut cat de mult tii la ea si nu am putut sa stau cu mainile in san !
-Spune-mi un lucru...cum ai stiu ca e acolo? Pentru ca ai plecat asa dintr-o data, fara sa spui nimic.
-Aaa, eu...

-Gabriel, te cauta cineva la telefon.
-Vin acum, Matilde !

-Scuza-ma, trebuie sa raspund.
-Vorbim maine la Agentie.
-Sigur...

Am ramas pe ganduri dupa ce a plecat el, oare ascunde ceva?

Pareri ?!