ANONIMUL (Needitată)

Capitolul 11

                                 

 

M-am oprit brusc si am tipat dupa ea.

-Ireeeneeee ... !!

Am tipat din toata puterea mea. Ea, m-a auzit, dar cand a vrut sa se intoarca catre mine, a vazut masina. A ramas blocata, vazand cum acea masina se apropie din ce in ce mai tare de ea.

Frica ca o voi pierde, a pus stapanire pe mine. Fara sa ma mai gandesc la altceva, am fugit din nou catre ea. Impingand-o din fata masinii, eu cazand peste ea, iar masina mergand in continuare cu aceasi viteza. De ce exista astfel de oameni? Nici nu se oprise sa vad daca suntem bine. Fara cuvinte.

M-am ridicat simtind o durere ce imi cuprinde piciorul drept. Ea se ghemuise, aducandu-si picioarele la piept, era speriata, nu a scos nucio vorba.

-Irene...Irene...esti bine?

Cand am vrut sa pun mana pe ea, se cutremurase.

-Irene...sunt eu, Gabriel. Nu iti voi face niciun rau. Vino... (incercand sa ma apropii)

-Gab-bb-riel. (balbaindu-se)

-Da, eu.

-Mi-e f-f-rica. (venind cat mai aproape)

-Nu-ti face griji.

A venit si mai aproape de mine. Am luat-o in brate. Eram ca doi copii, stateam pe marginea strazii. Ma simt asa rau. Mi se rupe sufletul cand o vad in starea asta. Nu era de ajuns ca ea nu era bine, acum mi-a observat si piciorul. Dar, nu a zis nimic pana cand se horatase sa vorbeasca.

-Du-ma de aici !

-Poftim?

-Du-ma de aici !

-Unde?

-Oriunde !

-Bine ! Haide ! (luand-o in brate)

-Nu. Piciorul tau. Lasa-ma jos !

-Nu-ti face griji, voi fi bine.

-Dar, acum nu esti.

-Mergem?

-Gabriel...(trista)

-Nu e nimic grav. Mergem?

-Bine.

-Da-mi cheile de la masina, te rog. (punand-o jos)

-Dar, unde mergem? (urcandu-se in masina)

-Intr-un loc special. Mergem?

-Da.

Amandoi am uitat de tot. Eu am uitat sa ma mai intorc acasa dupa ce am alergat, iar ea a uitat de tot ce trebuia sa  faca.

~ In apartamentul Carolinei ~

-Mereu faci ceva sa raman.

-Am secretele mele.

-Ce o sa-i spun lui Irene?

-Victor, nu-ti mai face atatea griji. Probabil are treaba azi, nici nu o sa iti observe lipsa.

-Poate.

-Pana o sa-si amiteasca de tine, te voi  rasfata eu. Vino, aici... (ducandu-se in dormitor)

~ In masina ~

Toata linistea fusese tulburata de soneria telefonului meu.

-Da.

-Unde esti?

-Faceam o mica plimbare, si m-an gandit sa merg la casa aia veche pe care a cumparat-o mama pe acel deal.

-Ce faci acolo? Nu ai mai fost de mult.

-Stiu, Matilde, dar mi-e dor de mama si...

-Baiete...-Vorbim acasa bine?

-Bine. Apropo, vezi ca te cauta Maria.-Stiu, m-a sunat de vreo cateva ori. O sa vorbesc cu ea, dupa.

-Bine, ai grija de tine si de ea.-Dar, cum...?

-Vorbim. (inchizand)

-Matilde, ce bine ma cunosti...(razand)

Irene nu a spus nimic. Probabil, era confuza.

Nu peste putin timp, imi suna din nou telefonul.

-Ce e, Maria?

Irene era putin agitata cand a auzit.

-Vreau sa ne vedem.-Nu sunt acasa.

-Unde esti?-Am treaba.

-Mereu ai treaba ! -Vorbim.

-Dar...-Pa, Maria.

-Ce femeie !

-Sa intamplat ceva?

-Nimic, doar ca exagereaza.

-Stiu cum e. Mai avem?

-Putin.

Dupa discutia asta, mi-as fi dorit sa vorbesc cu ea, despre ce se intamplase acolo, dar imi era frica.

~ In apartamentul Carolinei ~

Carolina, era putin trista.

-Caro, esti incredibila.

-Ca si ea?

-Adica?

-Asa ii spui si ei, nu?

-Nu-mi spune ca esti geloasa.

-Si tu crezi ca imi convine locul 2?

-Carolina...

-Incep sa ma cam satur. Mereu cand ea te refuza, vii la mine. Si daca ea iti da un telefon acum, imediat ai disparut.

-Eu...

-Uneori ma intreb de ce eu? De ce trebuie sa imi tradez prietena cea mai buna pentru tine? M-am saturat, Victor ! (imbracandu-se)

-Termina, cu porcariile astea !

-Asa e, porcarii ! Stii ce? Mai bine pleci.

-Bine. (imbracandu-se)

~ In masina ~

-Am ajuns.

-Asta e?

-Locul meu preferat !

-E incredibil.

-Ma bucur ca iti place.

-Gabriel, eu...

Ce perere aveti de acest capitol? :*