ANONIMUL (Needitată)

Capitolul 7

                              

-Noapte buna, Irene.

-Noapte buna, Gabriel.

Noaptea trecuse repede.
Dimineata ma trezisem la ora 07:00.
Facusem un dus, m-am pregatit, am mancat si am pornit direct spre agentie.

-Buna dimineata, lume !
-Buna dimineata, absentule ! (sarcastic)
-Sebastian …
-Sebastian, ce? Stii ce? M-am cam saturat de tine in ultima luna ! Parca nu mai esti tu, Gabriel cel pe care-l stiam ! Ce naiba ai, omule? (furios)
-Nimic !
-Nimic? Pe bune? Crezi ca am doi ani, sa ma duci cu zaharelul? Hai sa fim seriosi daca nu aveai nimic, nu te faceai nevazut in fiecare zi ! (tipand)
-Sebastian, exagerezi.
-Tot eu? A da stai, eu sunt marele creator de moda ce isi permite sa lase intreaga echipa muncind, iar el sa plece cine stie unde si cu cine stie ce femeiusca ! (sarcastic)
-Sebastian, termina !
-Hai, omule, ma lasi? Tu te uiti putin la tine?
-Ce vrei sa spui?
-S-au acumult multe, Gabriel ! Mult prea multe…
-La ce te referi?
-In cea mai importanta zi, pentru firma asta, ai lipsit ! De ce? Femeiusca ta ti-a sucit mintile, cumva?
-Termina ! (lovindu-l in fata)
-Hmm … si mai culmea e, ca rasfatata ta prietena, Maria, venise atunci ! Stie ca ai o amanta?

Calmul lui ma uimise.

-Ce ai spus, Sebastian? (uimita)

Cea mai proasta zi ! Sebastian indraznise sa o faca femeiusca pe Irene, iar acum apare si Maria.
Ma simt oribil, a trebuit sa-mi lovesc cel mai bun prieten din cauza unei femei pentru care nici macar nu stiu ce simt sau daca simt ceva. Iar acum trebuie sa-i dau explicatii unei femei, care isi imagineaza ca suntem un cuplu.
Totul a luat-o razna ! Incepand cu mine !

Vrea sa scap ! Ajutooooor !

Acum ce ma fac? Ce sa-i spun Mariei?

Gandeste !!

Intrasem in birou. Maria, venise dupa mine.

-E adevarat?
-Poftim?
-Ce a spus, Sebastian, e adevarat?
-Nuu…
-Si atunci de ce a spus asta?
-Nu stiu… nu vrei sa ne vedem mai tarziu? Am mult de lucru, stii tu, maine e prezentarea..

-Dar…bine, Gabriel ! Ne vedem !

Se apropiase de mine si m-a sarutat. Desigur i-am raspuns, dar parca nu era ca de obicei. Ma simteam ciudat. De ce?

-Buna ziua, domnisoara.
-Buna ziua. Cu ce va pot ajuta?
-As vrea sa vorbesc, daca se poate cu Gab..Anonimul.
-Sigur.

Toata linistea fusese spulberata de sunetul telefonului.

-Spune-mi, Lucy.
-Domnule, va cauta o doamna.

Maria, cand a auzit, parca luase foc.

-Sa intre, Lucy.
-Da.
-Multumesc.

-Puteti intra !
-Multumesc.

Nu stiam cine ar putea fi. In niciun caz nu ma gandeam la ea.
Cand deschise usa, parca tot ce ne inonjura, disparuse.

-Irene?
-Buna ziua. Ma scuzati. (stanjenita)
-Intra. Ma bucur sa te vad.

M-am apropiat de ea, sa o sarut pe obraz.
In acel moment, Maria se lovise de birou, sau asta a vrut sa arate.

-Auu..
-Esti bine?
-Da.
-Scuzati-ma, am uitat. Maria, ea este Irene …

Nu stiam cu ce sa continui. Ma uitam la Irene speriat si ea a continuat.

-Sunt o veche prietena.
-Da...Irene, ea este Maria ..
-Iubita lui.
-Imi pare bine.
-De asemenea.

Ca am auzit “Iubita lui” parca mi se puse un nod in gat. Iubita mea? De cand? Ma uitam la Irene si incercam sa ii spun prin expresiile fetei, ca nu este adevarat.
Ma simteam stanjenitor intre doua femei. Precum in acea vorba: “Intre doua nu te ploua, dar nici bine nu iti este.”
Cateva minute fusese liniste, nici unul dintre noi nu spunea nimic. Ele se uitau una la alta cu niste priviri ciudate, iar eu ce puteam sa fac?
Maria, parca tot inghitea in sec pana cand reusise sa vorbeasca.

-Dragilor, eu va las. Tebuie sa plec. Ne vedem maine la prezentare, Gabriel? (venind spre mine)
-Aaa..da la 20:00.. (sarutandu-ma)
-La revedere !

Cand s-a inchis usa in urma ei, m-am lasat in fotoliu usor.

-Iarta-ma, Irene. Ia loc, te rog.
-Multumesc. Gabriel, eu…despre ziua de ieri…
-Nu e nevoie sa spui nimic. A fost un moment de slabiciune, tuturor ni se mai intampla cateodata.
-Da…nu vroiam sa ma vezi asa. (plecand capul)
-Priveste-ma…
-Eu… (privindu-ma in ochi)
-Nu te mai gandi la asta, bine? Ma bucur ca am fost eu acela care s-a asezat langa tine. Asta e tot ce conteaza. Vino…(luand-o in brate)
-Ai dreptate.
-Poate e un pas inainte catre o prietenie.
-Da. (zambind)
-Acum…schimband subiectul…vino cu mine. (intinzandu-I mana)
-Unde? (surprinsa)
-In lumea mea ! Haide !
-Bine !

Eram asa fericit. I-am aratat tot ce inseamna Anonimul. La sfarsit ne-am oprit sa vedem pregatirea pentru defilare.
Cand a vrut sa plece, am condus-o pana in parcare la masina.

-Multumesc.
-Eu iti multumesc ca mi-ai permis sa intru in lumea ta.
-Ne vedem maine.
-Desigur.

Ma sarutase pe obraz si apoi plecase. Nu imi pot explica fericirea pe care o simt. Acum, nimic nu mai conteaza, doar fericitrea asta imensa. M-am intors inapoi la toata munca care ma astepta. 

Sper sa va placa !! :*