Capitolul 13

296 18 3
                                    



~ In apartamentul lui Victor ~

-...Cred ca ma inseala cu acel mascat...

~ La casa de pe munte ~

-Te ascult, Anonimule.

-Irene, eu...chiar vrei sa stii tot?

-Da. Altfel, nu te pot ajuta.

Eu nu am spus nimic.

-De ce nu vrei sa-mi spui?

-Eu...(apropiindu-ma si mai tare de ea)

Eram asa agitat. Nu stiam ce sa fac. Nu m-am apropiat asa tare de ea, niciodata.

De aproape, e mult mai frumoasa.

-Sa stii ca nu o sa-mi para rau.

-Ce vrei sa faci? (agitata)

Mi-am scos masca. Nu cred ca si-a dat seama.

Nu am mai resistat si am sarutat-o.

Nu pot sa cred ca am facut asta.

Abia daca aveam curajul sa vorbesc cu ea, pentru ca inima incepea sa-mi bata mai tare decat de obicei.

Si acum am sarutat-o? Ce mi se intampla?

Am senzatia ca si ea isi dorea asta.

A fost ceva incredibil. Niciodata nu am simtit un  sarut atat de magic. Ea il facea unic.

Nici nu pot sa descriu in cuvinte tot ce am simtit.

~ Agentia Anonimul ~

-Unde esti Gabriel? De ce nu raspunzi?

Sebastian parea ingrijorat.

Nu era de ajuns ca era stresat, agitat, acum venise si Maria.

-Sebi !!

-Nu se poate ! Asta imi mai lipsea.

-Sebi !!

-Sebastian. Ma numesc, Sebastian.

-Nu conteaza. Unde e Gabriel?

-Il vezi aici?

-Nu fi ironic, servitorasule.

-Nu sunt servitor, Maria.

-Da da da, cum zici tu. (uitandu-se peste tot prin receptie)

-Nu este. Gabriel, nu a venit azi. Precis e acasa sau alearga prin oras.

-Alearga prin oras?

-Se vede cat de bine il cunosti. In fiecare duminica, daca nu stiai, alerga prin oras.

-Aaa...schimband subiectul...

-Am treaba.

-Dar...

-Scuza-ma.

A.plecat.

Maria ramasese cu vorbe nespuse. Nervoasa ca a ramas vorbind singura, a plecat.



~ La casa de pe munte ~

Sarutul a continuat pana cand eu, m-am indepartat.

-Gabriel...(agitata)

-Irene...iarta-ma. (agitat)

-De ce te-ai oprit, Anonimule?

-Nu e bine, ce facem.

-De ce? Daca amandoi, ne-am dorit asta.

-Nu e bine. Se presupune ca amandoi avem o relatie.

Nici mie nu mi-a placut ca am spus asta. Dar, a trebuit.

Din perspectiva lui Irene:

I-am raspuns. Doamne, nu pot sa cred ca i-am raspuns la sarut. Cred ca imi doream asa sa fac asta. A fost un sentiment unic. Nu am mai simtit asta, cu nimeni.
Va ramane o amintire unica, in inima mea...

-La ce te gandesti, Anonimule? La cum să-mi spui de ce te simti asa vinovat? Sau ce?

-E ceva legat de mama...

-De ce nu ai spus asa de la inceput? Imi pare rau, ca te-am presat.

-Cand am venit de la scoala, toti servitori casei erau ingrijorati ca mama nu era acasa...

-Si unde era?

-Eram agitat, nu stiam ce sa fac, unde sa ma duc. Si mi-am amintit de o cladire veche, pe care o vazusem eu si ea, cand ne plimbam. Agitat, am rugat soferul sa ma duca acolo...cand am ajuns, era pe acoperis. Eram ingrozit. Am urcat, fara ca ea sa ma vada. Am incercat sa vorbesc cu ea, sa o conving sa nu sara. Dar, degeaba...dupa ce mi-a spus ca ma iubeste, a sarit. In fata mea, fara sa stiu de ce face asta, fara sa fac nimic.  

S-a apropiat de mine, si-a pus capul pe umarul meu si incepuse să planga.

N-am spus nimic. Nu vroiam sa o ranesc.

Dupa cateva minute, i-am luat capul în palme.

-De ce plangi?

-Tu de ce plangi?

-Pentru ca plangi tu. (razand)

-Gabriel...

-Gata. Vino...(imbratisand-o)

Am ramas asa. Amandoi plangeam.

Am stat acolo pana spre seara.

~ Acasa ~

Acum o ora venise Maria, sa ma caute acasa.

-Mai doresti ceva, Maria?

-Nu multumesc, Matilde.

In acel timp, eu si Irene, am intrat in casa.

-...si atunci am varsat cafeaua peste hartii. (razand)

-Nu pot sa cred cat de neatenta esti. (razand)

Maria si Matilde au ramas uimite.

Eu si mai tare cand le-am vazut.

-Gabriel !! Ce inseamna asta?

-Eu...noi...

Ce se va intampla? Cum vi s-a parut acest capitol?:*

ANONIMUL (Needitată) Hikayelerin yaşadığı yer. Şimdi keşfedin