ANONIMUL (Needitată)

Capitolul 9

               

Eu, am salutat niste parteneri, furnizori, prieteni...

 -Gabriel?!

-Daniel?

-Nu pot sa cred ! Ce te-ai schimbat !

-Cine vorbea ! Cum ai stiu ca sunt eu? Adica ... stii tu..

-Masca? Nu e o problema. Gesturile te dau de gol.

Amandoi incepusem sa ne amuzam. Daniel, e un fost coleg de scoala si un fost prieten foarte bun. Dar, intre timp am pierdut legatura. Dupa ce mama a murit cand aveam vreo 8 ani, viata mea s-a schimbat. M-am indepartat incet-incet de toti oameni ce imi erau alaturi, sau cel putin asta credeam eu.

Nu pot sa cred ca ne-am reintalnit dupa atatea ani. Incepusem sa ne povestim vietile. Ne-am amintit toate traznaile pe care le-am facut impreuna. I-am facut cunostiinta cu Sebastian.

Nici nu am mai tinut cont de timp. Cand vine Sebastian la mine sa ma anunte ca Prezentarea e aproape de sfarsit.

M-am simtit bine, in ciuda faptului ca tot timpul ma uitam dupa Irene, iar cand o vedeam ca rade cu acel Victor, deveneam usor nervos. Sau poate gelos?

Ora 23:00.

Mai e putin si se termina prezentarea.

Arunc o privire peste toata lumea si o vad pe Irene singura, am profitat de moment si m-am dus la ea, sau asta incercam sa fac.

Im drum spre ea, imi aparea in cale multi invitati, care imi spuneau ca totul a fost perfect, frumos...

Nu puteam sa fiu nepoliticos, dar incercam sa termin cat de repede puteam.

Pana cand mi-a aparut in cale, ea.

-Iubitule.

-Ce e Maria?

-Totul a fost minunat. Te felicit. (imbratisandu-ma)

-Multumesc. (plecand)

-Stai...

-Scuza-ma.

Probabil ca a ramas socata. Dar ce era sa fac? Am asteptat toata seara sa manana singura, iar acum ca am ocazia sa vorbesc cu ea, sa nu o fac? N-am sa ratez ocazia asta, pentru ca fiecare minut langa ea e unic. Si n-am de gand sa pierd vreo unul.

Daca as fi fost alta persoana si nu m-as cunoaste, as zice ca sunt indragostitt de ea. Oare asta sa fie? Simt ceva pentru ea?

-Buna, Irene.

-Gabriel...

As fi putut jura ca i se luminase fata cand ma vazuse.

-Singura?

-Asa se pare...

-Dar, iubitul tau?

-El...(apropiindu-se de mine)...a plecat.

Cred ca pentru o secunda am crezut ca va spune ca el nu este iubitul ei. Prea multe iluzii?

-Imi pare rau. Nu a fost multumit de Prezentare?

-Nu...nu e vorba de asta, a primit un telefon si a trebuit sa plece..

-Inteleg.

-Gabriel, vino. Prezentarea e gata. Ultimele cuvinte !

-Scuza-ma, Irene.

-Sigur.

-Daca vrei, ma astepti si te duc eu acasa.

-Mulltumesc.

Am urcat pe scena. Aveam mici emotii. Nu inteleg de ce.

-Doamnelor si domnilor, va multumesc pentru prezenta dumneavoastra din aceasta seara. A fost o seara de neuitat, unde fiecare model in parte, a stalucit. Aceasta a fost Colectia de Primavara. Sper ca ati fost multumiti. Cat de curand posibil vom incerca sa scoatem produsele pe piata. Va multumesc inca o data. Va doresc o seara placuta in continuare.

In marile aplause am parasit scena. Incet-incet toata lumea plecase. Echipa ramasese sa stranga echipamentele.

-Gata.

-Ma bucur. Putem pleca? Mi-e cam frig.

-Poftim. (punandu-mi sacoul pe umerii ei)

-Multumesc.

-Acum e mai bine?

-Mult.  Mergem?

-Sigur. Dupa, dupa dumneavoastra doamna. (razand)

Cand a auzit a facut o fata serioasa, dar apoi a inceput sa rada si ea cu mine.

Drumul catre apartamentul ei, nu as putea spune ca a fost plictisitor, ba chiar a fost distractiv, trist... o combinatie de sentimente.

Acele momente pareau a fi nesfarsite. Pentru mine, nu era ceva rau, parca imi doream asta. Oare si ea isi dorea asta? Intr-un final, ajunsesem.

-Ei bine, pana aici ati platit, doamna. (razand)

-Multumesc, domnule sofer. Cat costa? (era amuzata, dar parea putin serioasa)

-Un zambet !

Imi zambise. Si inca foarte frumos. M-as fi putut pierde in privirea ei,  daca continua.

-Multumesc.

-Eu iti multumesc.

-Pentru?

-Pentru seara asta, pentru ca ai fost acolo. Pentru ca m-ai lasat sa iti tin companie si sa te aduc acasa.

-Nici chiar asa. (inrosindu-se)

-Cred ca orice barbat s-ar fi bucurat sa se afla in compania unei femei ca tine. Eu ma bucur ca am ocazia asta.

-Daca vei continua, ma voi inrosi si mai tare. (razand)

-Bine, ma opresc, desi nu cred ca vreau asta.

-Gabriel, eu...(apropiindu-se)...eu...

-Tu...ce?

-Eu...trebuie sa plec. Imi pare rau.

-Inteleg. Nu-i nimic. Nu-ti face griji.

-Ne vedem...

-Maine e duminica, zi libera. Probabil ca voi alerga...habar n-am.

-Inteleg. Atunci, ne vedem...

-Luni.

-Sigur.

-Noapte buna, Irene.

-Noapte buna, Gabriel.

Si am plecat. Azi a fost una din cele mai bune si de succes zile, din viata mea. Ma simt asa bine.

Sper sa va placa !! Astept parerile si comentariile voastre !! :*