Căsătorie din prima (Volumul I) ✔

Capitolul XII- Dar îmi pasă...

"Inima mea nu mai bate. Nu am murit. Dar ai plecat din viaţa mea, din inima mea ... ai şters totul cu buretele şi oare de ce, a meritat? Eu acum stau şi sufăr în tăcere, plâng, suspin dar merg mai departe. Oare inima mea va mai bate odată? Mă voi mai îndrăgosti vreodată?"

Sheila povesteşte:

     Mă asigur că uşa este închisă şi mă las sprijinită de ea în jos. Îmi strâng genunchii la piept şi îmi afund capul între picioare. Las lacrimile să îmi spele faţa şi suspin îndurerată când îmi proţopesc palmele pe abdomen. "Nenorocitul. După ce că a profitat de mine şi m-a răpit a mai avut curajul să decadă atât de jos. Cu ce i-am greşit de a putut să-mi facă asta? Ce i-am făcut de a glumit pe seama copilului meu, care tot din cauza lui a ajuns în ceruri? Îmi doresc să arzi în iad Alexander!" Gândesc şi o bifnitură îmi atrage atenţia.

-Iubito, unde eşti draga mea? vocea sa mizerabilă se face auzită foarte aproape de uşa băii şi îmi dau seama că a spart uşa dormitorului. Oh, haide dragă... Ştim amândoi că nu ai nicio şansă să ieşi vie după ce ai auzit acea conversaţie, spune şi corpul meu împietreşte atunci când clanţa uşii este forţată pentru a se deschide.

-Eşti un idiot, asta eşti. Un om fără inimă, vocea mea tremurândă face ecou în încăperea rece ca gheaţa.

-Aici erai, scumpo. Am crezut că te-am pierdut, sarcasmul sau reuşeşte să îmi pătrundă pe sub piele şi tresar atunci când uşa se cutremură uşor.

-Eşti un criminal, te urăsc.

-O să i-au asta ca pe un compliment, spune parcă meditând la ceva. Acum ce-ar fi dacă ai ieşi din baie cuminte fără să faci vreo altă scenă, hm? spune şi aproape că îmi doresc să deschid uşa asta şi să îmbrăţişez moartea.

     Trei sunete de împuşcături se fac auzite dincolo de uşă, ca mai apoi liniştea să se lase şi mai apăsătoare. Uşa este forţată şi mă dau doi paşi în spate înspăimântată.

-Sheila deschide sunt eu William, recunosc imediat vocea tatălui lui Nikolay şi mă repăd să o deschid.

     Mă întâmpina zâmbind, ca mai apoi să sar în braţele lui, acesta mângâindu-mă pe şira spinării îmi şopteşte că totul va fi bine. Am mai auzit asta şi s-a întâmplat exact contrariul, dar chiar şi aşa sunt fericită că a venit singur.

     Privirea îmi cade asupra podelei şi simt cum inima mi se strânge cât un purice. Încep se tremur, atrăgând atenţia domnului William asupra mea. Mă desprind brusc din îmbrăţişare şi îmi acopăr cu mâna dreaptă gura lăsând alt rând de lacrimi sa îmi brăzdeze obrazul.

-E-E...m-mort? întreb abia auzibil.

-Nu. Stai liniştită, este doar leşinat şi dacă vrem să ieşim de aici vii trebuie să plecăm cât mai repede.

     Răsuflu uşurată şi încerc să îmi calmez bătăile inimii mult prea alerte.

-Haide, spuse punându-şi o mână pe spatele meu. Trebuie să plecăm, reia când suntem pe holul pustiu.

     Mă las purtată de domnul William până la maşină şi acesta îmi deschide portiera de la bancheta din spate, ca mai apoi să îşi de-a sacoul jos pentru a-l pune pe umeri mei. Murmur un mulţumesc şi mă aşez pe banchetă. Acesta înconjoară maşina aşezându-se apoi pe locul şoferului calcă acceleraţia brusc.

-Domnule William? întreb încet şi acesta îmi răspunde pe un ton blând.

-Fetiţo stai liniştită, nu te duc la Nikolay. Mergem la hotelul la care stau şi nu, el nu stă acolo, vorbeşte văzând că sunt şi mai neliniştită.

-Aaa, atât reuşesc să scot pe gură după ce am revăzut în mintea mea imaginile cu el de la ultima noastră întâlnire.

     Restul drumului a fost parcurs în linişte. Atât eu cât şi domnul William păream pierduţi în gânduri. Eu gândindu-mă la Nikolay, chiar dacă s-a purtat cu mine că şi cum aş fi ultima cârpă nu voi putea să îi uit vreodată sărutările, mângâierile sale electrizante şi ochii săi albaştri ce mă priveau cu intensitate. Iar domnul William, eh...numai el ştia unde-i era gândul.