Căsătorie din prima (Volumul I) ✔

Capitolul V - Încă un membru

"I'll fix these broken things

Repair your broken wings

And make sure everything's alright

My pressure on your hips

Sinking my fingertips

Into every inch of you

Cause I know that's what you want me to do"

-Maroon 5 - This love

Sheila povesteşte:

Îmi strâng genunchii mai bine la piept şi imaginile din acea seară încep să îmi revină în minte.

Stăteam pe canapea şi vizionam unul dintre serialele mele preferate, până când aud nişte lovituri puternice venind dincolo de uşa apartamentului. Am dat TV'ul pe mute şi am mai ascultat odată poate doar mi s-a părut, însă soarta a fost prea dură cu mine şi m-a lovit unde doare mai tare.

M-am mutat de la Nikolay să am o viaţă liniştită şi uite unde m-a adus destinul... Într-un apartament, singură şi fără griji până să apară el, cel care m-a răpit.

De fapt nici nu ştiu ce vrea de la mine, singurul lucru care mi la spus a fost cum că prin mine îl poate face pe el să sufere. Care el, şi ce legătură am eu cu el ? Sunt multe întrebări care nu-şi au răspunsul şi dacă aş pune toate cap, coadă tot nu mi-aş da seama ce vor de la mine.

În urmă cu o săptămână am fost la un doctor care mi-a spus că sunt însărcinată în două săptămâni, dar mulţumită acestui monstru probabil nici nu îmi voi cunoaşte copilul. Nu am înţeles niciodată ce câştigă aceşti oameni dacă fac rău oamenilor, cu ce s-ar alege dacă distrug o fiinţă vie, nu ştiu poate se hrănesc cu suferinţa noastră. Da, mai mult ca sigur asta e, se hrănesc cu suferinţa noastră, le place să vadă oamenii cum suferă şi îi imploră să înceteze , le place să le vadă neputinţa lor, le place să conducă acea persoană şi să o stoarcă de viaţă pe zi ce trece. Însă aceşti "oameni" nu merită să îi numeşti aşa, pentru că ei nu sunt oameni, ei sunt monştrii, monştrii fără inimă ce nu se gândesc la ce consecinţe vor avea acţiunile lor.

Ştiţi, m-am gândit de multe ori la moarte, la sentimentul care îl simţi atunci când mori. Să simţi cum se scurge viaţa din tine lin şi uşor, să simţi liniştea şi pacea aceea sufletească cum că mori, cum că pleci din acestă lume mizerabilă şi te duci într-un loc mai bun, mai liniştit unde răufăcătorii nu sunt primiţi. Eu cred că moartea este cel mai plăcut sentiment, de vreme ce iubirea nu se prinde de mine.

Însă am ales să trăiesc, am ales să trăiesc pentru fiinţa care o purtam în pântece. Poate vă întrebaţi de ce spun că "o purtam", nu? Cum am spus şi înainte, datorită monstrului s-ar putea să nu cunosc niciodată fiinţa aceea micuţă şi pură. "Pur" defineşte fiinţele inocente care abia trec prin viaţă şi nu cunosc partea aceea mizerabilă a lumii. Mi-aş fi dorit ca nici eu să nu o cunosc.

-Haide, spune unul dintre răpitori trăgându-mă de braţ spre ieşirea din cameră.

-Ce mai vreţi de la mine? întreb ridicând tonul.

     După mult timp văd în sfârşit lumina soarelui. Nici nu ştiu cât timp am fost închisă, fiind mult mai ocupată să mă scald în propria-mi agonie. Ştiu doar că în fiecare zi venea cineva şi-mi aducea mâncare zicându-mi să mănânc, dar tot ce făceam era să mă holbez la un colţ al camerei în timp ce mă legănam înainte şi-napoi  cu lacrimile scurgându-mi pe obraji. Sunt trezită din gândurile întunecate de către glasul matahalei şi privesc buimacă la acesta.

-Ce vrem noi, spune mângâindu-mi mâna de jos în sus, nu putem avea prinţesă, termină acesta de vorbit şi mă trezesc scuipându-l. Dacă ai ştii tu că altceva ar trebuii să te îngrijoreze, spune începând să râdă.

Acum mai mult ca niciodată aş vrea ca Nikolay să fie aici, dar ştiu că n-o să-l mai văd niciodată. Dacă îl înţelegeam acum eram lângă el, nu lângă aceşti mizerabili. Cel care mă ţinea de braţ mă împinge brusc într-o încăpere, cad jos şi în timp ce încerc să mă ridic aud mormăind o voce cunoscută. Ridic capul brusc, ochii mi se măresc din cauza şocului, iar în colţurile lor mi se adună râuri de lacrimi.

-Nikolay! stig cu putere şi dau frâu liber lacrimilor. Ce...ce i-aţi făcut? întreb la vederea sângelui ce pornea de la cap şi i se prelingea pe tot corpul, însă mâinele lui mi-au atras atenţia. Era legat de ele cu lanţuri, iar în jurul încheieturilor avea rana. Sunteţi nişte idioţi, asta sunteţi. Nici nu meritaţi să trăiţi.

-Oh, nu ştii că nu este bine să vrei răul oamenilor, Sheila? întrebă cel care a distrus esenţa inocentă din mine. Deschid gura să spun ceva, dar mă opreşte. Ştii când ţi-am spus că "te-aş păstra pentru mine, dacă nu aş ştii că prin tine pot să-l fac pe el să sufere"? întreabă şi eu dau din cap, semn că îmi amintesc. Ei bine, acum cred că ţi-ai dat seama despre cine era vorba sau vrei să îţi fac un mic rezumat? Nu, nu cred că vrei asta, doar eşti "fetiţă" mare acum, spune zâmbind ironic.

-C-Cum poţi face asta, ce fel de om eşti? întreb scârbită de persoana din faţa mea.

-Sheila dragă, cu toţii suntem la fel numai că unii nu îşi lasă latura întunecată la suprafaţă, dar să lăsăm asta. Ce-ai spune dacă ţi-aş prezenta motivele pentru care eşti aici? Nu e nevoie să răspunzi, oricum ţi le-aş spune. Păi, Nikolay, iubirea vieţii tale a încercat să mă ducă în eroare. Ştii de ce? Normal că nu ştii, aşa că îţi spun eu. A încercat să scape de această lume, lumea tuturor posibilităţilor. Îţi vine să crezi? întreabă începând să râdă ca un isteric. Nu, nu ai avea cum să crezi asta, ce naiba doar este tatăl copilului tău, spune şi eu îmi închid ochii la auzirea afirmaţiei sale. Acum poate te întrebi de unde ştiu despre asta. Simplu, te-am urmărit, spune şi îmi deschid ochii la fiorii ce m-au cuprins. Nikolay credea că poate scăpa de asta aşa de uşor. Însă s-a înşelat, nimeni nu poate scăpa de asta vreodată, decât cu picioarele înainte, spune dându-i un picior în burtă, iar ochii mi se închid şi câteva lacrimi îşi fac apariţia pe obrajii mei.

-Stai, încetează, încetează te rog! şoptesc pe o voce stinsă. F-Fac ce vrei tu, numai nu îi mai face rău. Te rog!

-Prinţesa colaborează. Ia să auzim ce are Nikolay de spus despre asta, spune făcându-i semn unuia dintre matahale să îi de-a cârpa de la gură jos.

-Sheila, te rog nu face asta iubito! vocea lui mi-a transmis fiori plăcuţi în tot corpul, dar trebuie să fac asta. Nu pot permite să păţească ceva.

-Taci, strigă el. Sheila dacă vrei să îţi salvezi soţul, trebuie să vii cu mine. Ce alegi "iubito"? întreabă acesta şi la auzul alintăturii îmi îngheaţă sângele în vene.

-Eu,Eu...

-Nu face asta scumpo, mă imploră Nikolay.

 

Privirea mi-a rămas blocată pe chipul său răvăşit de durere, nu aş putea trăi dacă el ar muri. Pur şi simplu m-aş stinge şi eu odată cu el.

Ce credeţi că va alege Sheila? Va alege libertatea lui Nikolay, sau viaţa sa?