Capitolul XXIII - Iubito?

5.2K 224 35
                                    

Autorul povesteste:

Daduse navala in salon speriat ca s-ar putea sa nu o mai gaseasca acolo si-si vazu ambele familii plangand la capul ei. Incremenise in loc, nevenind in ultimile patru luni s-o vada. Nu suporta sa o vada acolo, palida si fara culoare in obraji, parea ca si cum ar fi moarta. Stia ca asta nu da bine in fata familiei mai ales ca el era sotul, ba chiar acestia se gandisera ca acesta incetase sa o mai iubeasca.

Primii care iesisera pe usa erau Luis si Amalia, urmati apoi de fiecare in parte. Pasi temator spre pat, asezandu-se pe scaunul din fata lui, luase apoi mana Sheilei intre a lui sarutand-o bland, cateva lacrimi prelingandu-se pe obrajii acestuia. Insa acele lacrimi se transformase intr-un plans in toata regula, avea sa o piarda definitiv.

-Nu ma parasi, iubito. Stiu ca ma auzi, doar urmeaza-mi glasul si iesi la lumina, soptise mangaindu-i obrazul drept. Daca tu pleci, iti jur ca vin dupa tine! Vrei sa o lasi pe fiica noastra fara parinti? o intrebase pierdut.

S-a ridicat din scaunul vechi si-si lipi buzele de ale ei, sarutandu-le tandru. Lacrimile ce cadeau din ochii acestuia se prelingeau pe fata ei din cauza aplecarii peste ea si parca ploapele i se miscase. Acesta clipi uimit, nevenindu-i sa creada, vazand apoi ca degetele de la mana ce inca era intre a lui se miscau. Isi duse privirea spre chipul ei suprinzandu-i ochii aceia verzi si mari chiar atunci cand se dischisesera. Zambi larg, dar privirea ei pierduta il facu sa se incrunte si incepu sa tremure cand aceasta deschisese gura punand cea mai dureroasa intrebare:

-Cine esti?

Se intoarse cu spatele, strangandu-si ochii, iesind apoi din salon.

-S-a trezit, spuse cand dadu ochii cu familia.

-Poftim?! mama Sheilei strigase confuza, dar acesta era deja in drum spre iesirea din spital.

"Nu-si aminteste de mine!" gandi ingrozit in timp ce mergea fara o destinatie anume prin ploaia deasa ce tocmai incepuse.

Ajunsese apoi deasupra unui pod, destul de pustiu. Privea fascinat in josul lui la apa ce se lovea de stalpii podului si fara sa stea pe ganduri se urcase pe marginea acestuia. Inchisese ochii rostind apoi: "Te iubesc, Sheila!" si cand sa-si faca vant sa duca la bun sfarsit ce avea in gand, un glas cunoscut il intrerupse:

-Ce naiba faci, Nikolay? La dracu'! Da-te in clipa asta jos.

-Pleaca, Luis.

-Astai a-i vrea nu?! Dar uite ca nu pot sa-ti fac pe plac.

-Omule, doar pleaca, rosteste obosit.

-Esti un egoist, nu te gandesti decat la tine! Ce naiba, pe Zilya cui i-o lasi?!

-Familiei, rosteste scurt.

-Si Sheila?

-Nu-si aminteste de mine frate, si cu siguranta nu ma vrea in apropierea ei.

-Ti-a spus ea asta? intreaba enervat si Nikolay pufneste ironic.

-Nu, dar e de la sine inteles ca daca nu mai simte ceva pentru mine s-a dus tot pe apa sambetei.

-Uite nu stiu de ce nu-si aminteste de tine si din cauza ca am venit dupa tine nu stiu prea multe, dar poate cu un tratament isi va reveni. Haide omule, nu-i poti face asta! Nu-i poti face asta nici mamei tale, abia te-a regasit. E stupid ceea ce faci, mai ales ca nu-si aminteste. O poti face sa-si aminteasca, rosteste cu speranta.

-Si daca nu merge, daca nu-si va mai aminti de mine?

-O ai pe Zilya, printesa aia mica nu va rezista fara tine Nikolay.

Căsătorie din prima (Volumul I) ✔Where stories live. Discover now