Capitolul Treizeci Și Unu

5K 368 40
                                    

În sfârșit! Vacanță!

Oh wait... Nici măcar vacanță nu se poate numi la mine. Nu știu despre voi, dar eu săptămâna viitoare trebuie sa stau zilnic șase ore la liceu sau să fac alte activități în afara ei, dar tot cu profii. Așa, probabil că voi ajunge acasă mai obosită decât în mod normal. Yeey!

În fine... Mai am puțin și voi începe să postez încă o carte, de data aceasta una fantasy. Probabil că pe la sfârșitul lunii voi începe.

Oricum, vă las să citiți. Enjoy ;)
P. S. : Poză la media în care e și actorul lui Samuel. Love him!

Capitolul Treizeci Și Unu


Nu îmi mai aminteam ultima dată când m-am simțit atât de încărcată de adrenalină. Aproape că devenea copleșitor nivelul atât de ridicat, încât nici măcar nu mai puteam gândi limpede, doar să acționez conform propriilor mele instincte, care în acel moment nu erau de prea mare încredere. Nu m-aș fi mirat dacă vreo idee nebună mi-ar fi trecut prin cap din senin, ducându-mă mai aproape de un final nu tocmai plăcut. Dar nu eram oracol pentru a prevesti astfel de lucruri, nici călătoare în timp, așa că mă lăsam la voia sorții.

- Să nu scoți niciun sunet, spuse Blake pe un ton autoritar, în timp ce eu am aprobat din cap deși nu găseam scopul acestui gest.

Cunoșteam și eu pericolele ce ne pândeau la fiecare colț. Întreaga clădire era în alertă, luminile pâlpâind pe holuri făcând întreaga situație și mai complocată. Era imposibil să mă concentrez cu acele zgomote imposibil de tolerat și care îmi zgâriau timpanele. Dar chiar și în ciuda faptului că nu se mai putea auzi absolut nimic în afara alarmelor interminabile, asta nu însemna că nu trebuia să fim cât mai silențioși. Orice pas greșit, orice mișcare prost executată și întreaga noastră misiune era compromisă.

Mergeam în spatele lui Blake, lăsându-l pe el să mă conducă prin labirintul de coridoare deoarece el cunoaștea acel loc. Ne opream de fiecare dată înainte de a lua o cotitură, moment în care Blake investiga zona, apoi îmi făcea semn să-l urmez. Oricât de rănită ar fi fost feminista adânc ascunsă în mine, nu puteam să fac nimic altceva decât să îi urmez fiecare ordin.

- Unde mă duci? am întrebat, simțind curiozitatea arzând în mine.

Blake mi-a răspuns, dar nu înainte de a-mi arunca o privire plină de frustrare și de a-și da ochii peste cap :

- Ți-am spus să nu scoți niciun sunet! șopti el. Kaleb a reușit să îi strecoare înăuntru dar numai printr-o intrare secretă de la subsol, unde îi ținem pe captivi.

Deși Blake nu făcuse nimic altceva decât să mă ajute, nu puteam să nu simt o urmă de îndoială când mă aflam în preajma lui. Din toată experiența mea cu sentimentul de trădare, am învățat că nu trebuia să am încredere în nimeni, atâta timp cât nu îmi dovedea că avea intenții bune. Însă, luând totul în considerare, nici Kaleb nu a avut parte de toată încrederea mea, dar prin acțiunile sale mi-a dovedit că puteam să-mi pun baza în el. Indiferent de cât de mult m-ar fi enervat la început, imaginea lui pe care o aveam în cap înainte de toată această operațiune s-a dizolvat într-una complet diferită. Așa că, poate și Blake putea fi de încredere.

- Nu mai avem mult, dar fii cu ochii-n patru, spuse el, timp în care eu am strâns mai tare pistolul pe care mi l-a dat.

Deși eram familiarizată cu senzația metalului greu din mâna mea, tot speram să nu ajung în clipa în care trebuia să apăs pe trăgaci, în mod special nu pentru a omorî pe cineva. Dar asta nu însemna că nu eram pregătită să fac acest lucru dacă viața mea sau a altei persoane importante pentru mine era în joc. Deja începeam să regret faptul că nu terminasem mai repede cu Samuel, că nu am fost în stare să îl sfârșesc, dar adevăratul război nu este numai între conducători ci și între oamenii care îi urmează. Așa că era datoria mea să îi ajut pe cei care își riscau viața pentru mine, să îi protejez pe ei, apoi să elimin răul.

Academia SecretelorWhere stories live. Discover now