Academia Secretelor

Capitolul Trei

Enjoy.

Capitolul 3

Abia ajunsesem în casa părinților mei; abia simțeam ca aveam o șansă să-mi umplu golul din inimă... și deja îmi făceam planuri de plecare pentru a da examenul la academie. Minunat.

Unchiul meu a insistat să-mi împachetez și câteva haine, în cazul în care examenul avea să dureze mai mult decât credeam noi și am fi nevoiți să stăm peste noapte. Eu una speram să nu fie nevoie. Numai gândul ca o să fiu într-o clădire înaltă cât statuia libertății mă îngrozea, dar probabil că trebuia să mă obișnuiesc pentru orice eventualitate. Până la urmă, eu aveam să dorm oricum acolo dacă treceam de acel examen.

Will și Martha, cu siguranță că erau mai emoționați decât mine. Amândoi au avut grijă ca totul să fie perfect, în special ținuta mea pentru acea zi, pentru care a trebuit să mă cert cu ei. Ambii voiau ca eu să port o rochie elegantă, care aproape ca urla 'Sunt bogată', motiv pentru care o detestam, dar am reușit să-i conving să mă lase să mă îmbrac cu ceva mai lejer în final. Tot am fost obligată să port o bluză și un sacou scump; deși dacă mă gândeam mai bine, toate lucrurile ce au fost cumpărate pentru mine se încadrau în aceeași categorie. Ca să nu mai menționez nimic și de faptul că ei voiau să-mi facă părul.

Mă simțeam ca și cum mă pregăteam pentru o cină cu președintele Statelor Unite ale Americii .

- Will, Martha, opriți-vă. Maze arată foarte bine, spuse unchiul meu, salvându-mă. Nu vă mai stresați atâta. Important este ce are în cap și nu cu ce se îmbracă la acest examen, moment în care eu am făcut un mini-dans de fericire în sinea mea, pentru faptul că cineva în sfârșit spunea adevărul indubitabil.

- Asta e fenomenal! Frate-tu obișnuia să spună aceleasi bazaconii! exclamă Martha, trăgând disperată de mâneca sacoului pe care-l purtam. Normal ca este important felul în care arata! E o femeie!

Unchiul meu s-a încruntat, aruncându-le o privire ucigătoare.

- Unu: ea nu este încă o femeie. Doi: o să întârziem. Hai mai repede! spune el luându-mă de braț.

Cu o oarecare ezitare mi-am luat rămas bun de la Will și Martha, care mi-au zâmbit încurajator și și-au ridicat degetele mari de la mâini în semn de noroc. Trebuia să recunosc că avea să îmi fie dor de ei, chiar dacă plecam numai pentru câteva ore, cel mult o zi (dă Doamne să nu fie așa). Deja mă gândeam cu tristețe la zilele în care aveam să plec la academie-asta dacă treceam de acel examen care devenise coșmarul meu în ultimele nopți.

Acum că ne mutasem, iar viața noastră se transformase din săracă în luxoasă, era și normal să schimbam și mașina, nu? Mai ales când mergeam într-un loc atât de important. Dacă m-ați întreba pe mine, as spune ca preferam vechea mașină în locul celei noi, care era de doua ori mai mare decât vechiul mini Cooper. Bineînțeles că motorul era pe măsură, iar interiorul era învelit în piele naturală ce îi dădea un aspect și mai modern. Aș fi vrut să fiu eu cea care să o conducă.. Dar unchiul nu m-ar fi lăsat niciodată. Deja știam că acel lucru era bătut în cuie, lege care nu putea fi încălcată în familia Karshkov, deși avea 16 ani, nu 10 precum credea unchiul meu.

- Pune-ți centura. Nu știu dacă o să mă descurc cu noua mașină, spuse el. N-am mai condus așa ceva din tinerețe.

- Un alt motiv pentru care eu ar trebui să conduc.

- Renunță, Maze. Nu se va întâmpla. Încă nu sunt bătrân ca să mă bazez pe sprijinul tău, zise el, morocănos și porni mașina.

În ultima perioadă, unchiul meu se comporta, de parcă ceva l-ar măcina pe dinăuntru. Era mult mai protectiv, mi se adresa ca unui copil și mă privea ca și când ar fi fost ultima oară când mă vedea. De asemenea puteam citi pe fața lui și alte emoții care nu le mai întâlnisem la el până atunci. Sentimente pe care numai un părinte le poate avea față de copilul său. Nu mai era același unchi Alfred care venea acasă beat.