Academia Secretelor

Capitolul Treizeci Și Doi

Neața! Nu este dimineață, dar nu contează. Sărbători fericite tuturor, oriunde ați fi, indiferent dacă ați sărbătorit în vreun mod special sau de loc pentru că oricum trebuie sa vă bucurați de aceste zile frumoase.

Îmi cer scuze că am întârziat o zi, pentru că știu cât de nerăbdători sunteți să aflați ce se întâmplă în continuare, dar heeei capitolul este mai lung! Sper să nu fie greșeli multe, pentru că nu am apucat să recitesc, iar dacă vedeți ceva vă rog să-mi spuneți ca mai târziu să modific.

Lectură plăcută și sper să vă placă! Enjoy.

Capitolul Treizeci și Doi

Puteam să jur că inima mi-a stat în loc atunci când privirea mea s-a oprit asupra chipului lui Ryder. Nu îl vedeam prea des într-o astfel de stare, dar furia pusese stăpânire pe întregul lui corp și felul în care se manifesta mă speria, toată durerea de mai devreme fiind doar o amintire care avea să aibă ca dovadă fața mea învinețită. Încă mai durea, dar absolut tot părea estompat în comparație cu scena violentă din fața ochilor mei. 

           Blake fusese luat complet prin surprindere, dându-i lui Ryder un atu incomparabil și destul timp cât să îi trimită câțiva pumni serioși -  ca să nu mai spunem și de loviturile de genunchi în abdomen, care l-au lăsat fără aer pentru mai bine de jumătate de minut. Nici nu îl mai recunoșteam pe bărbatul din fața ochilor mei, pe Ryder, care întotdeauna a știut cum să își ascundă sentimentele și emoțiile în spatele unui zid imbatabil de care abea reușisem să trec. Dar acum...acum persoana aceea era cu totul altcineva ; era un Ryder care acționa impulsiv și fără a gândi înainte, consecințele acțiunilor sale fiind mai grave decât orice altceva aș fi făcut eu până atunci.

            Nemaiavând control asupra corpului meu, m-am băgat în mijlocul luptei, încercând să îi despart pe cei doi înainte ca Ryder să facă ceva chiar mai nechibzuit. Blake nu merita loviturile pe care le primea, nici seria de înjurături incorigibile pe care atacatorul lui i le arunca din când în când și cum nimeni altcineva nu făcea nimic, responsabilitatea de a o opri toata acea încăierare cădea pe umerii mei. 

             - Drace, oprește-te Ryder! strig la el, apoi sar în spatele său. 

             Ryder îl ținea cu putere pe Blake de tricou, lovindu-l încontinuu. Nici măcar nu a acordat atenție vorbelor mele sau nici măcar nu le-a auzit din cauza urletelor celor doi. Deja nu mai puteam îndura starea deplorabilă în care se afla Blake; întreaga lui două răni sângerânde îi urâțeau chipul altădată chipeș, iar nasul îi era mai mult ca sigur spart. Nu înțelegeam cum putea Ryder să dea dovadă de atâta agresivitate, dar nu îmi era frică de el. Nu îmi era frică să mă bag între cei doi, deși eram convinsă că rana care se formase pe fața mea avea să fie un impuls mai mare pentru el. 

              - Trădătorule! Eram sigur că nu putem avea încredere în tine! strigă Ryder, luându-l și mai tare de tricoul pentru a-l fixa cu privirea lui ucigătoare și plină de ură. 

              - Controlează-te! Ce naiba?! urlu și eu, la rândul meu, simțind cum începeam să îmi pierd cumpătul.     

              Nici măcar nu a ezitat înainte de a-i mai dărui un genunchi în abdomen. Atunci am știut că era momentul perfect pentru a acționa. M-am năpustit asupra lui, intenționând să-i blochez brațul, dar  se pare că în ziua aceea Ryder mă lua din ce în ce mai mult prin surprindere. Pregătindu-se pentru o nouă, lovitură, cotul lui Ryder face contact cu fața mea, adăugându-mi încă o rană la colecție. 

             Și ce era cel mai rău nu era durerea din cauza forței cu care mă nimerise. Nu, nici pe departe. Nu mă interesa faptul că mă lovise, pentru că știam că nu făcuse acel lucru intenționat, nici faptul că puterea pe care o folosise s-a dovedit a fi mai mare decât cea a lui Blake, nici că nasul meu începuse să îmi sângereze. Ci faptul că, după tot ce s-a întâmplat, Ryder tot nu se oprise.