Capitolul Douăzeci

6.8K 517 22
                                    

Nu-mi vine să cred cât de departe am ajuns cu această carte. Când am început-o pentru prima dată credeam că o să fie ca una dintre acele cărți pe care nu le mai termin niciodată cu toate că la început am fost atât de entuziasmată.

Oricum, gata cu vorba. 'Să trecem la treabă!'

Capitolul Două-freakin-zeci

Intrarea lui Ryder mi-a făcut inima să mi se zbată în piept din două motive - eram terifiată de felul în care putea să reacționeze, de nervii pe care îi putea elibera, dar, în același timp, îmi doream să sar în brațele lui și să îi mulțumesc pentru faptul că întrerupse acel coșmar.

Nu știam că acel coșmar abea începuse...

Privirea lui plină de furie se plimbă prin încăpere până ajunsese la mine. Atunci, ochii lui s-au întunecat atât de tare, încât nu i se mai puteau distinge pupilele aproape de loc. Puteam numai să îmi imaginez felul în care arătam - ciufulită, palidă, speriată... beată - dar, cu siguranță, mă simțeam mai rău de atât,iar în acel moment, tot ce îmi doream era să mă întind și să cad într-un somn adânc.

Apoi, privirea lui coborî asupra sticlelor de bere și ale shot-urilor înșirate pe podea.

- Abea aștept să văd cum reacționează doamna Hoffman,spuse el, dar nu zâmbi de loc ; nu puteam citi nici o urmă de amuzament în vocea sa.

Fără să vreau, ochii mei s-au îndreptat spre Adam, care părea gata să aibă un atac de panică. Simțindu-mi privirea asupra lui, se întoarse spre mine și înghiți în sec.

- Trimiteți trei rezidenți în camera 15C, vorbi Ryder la receptor. Cât mai repede.

Adam, în culmea disperării, mă apucă de braț dar eu mi l-am smuls imediat din strânsoarea lui slabă.

- Maze, te rog. Trebuie să vorbesc cu tine

Auzisem bine ce spusese mai devreme despre bibliotecă și despre pericolul din Academie, însă eram atât de șocată de evenimentele din acea seară încât puțin îmi mai păsa de ceea ce spusese.

- Stai departe de mine,am spus, ignorând privirea plină de confuzie a lui Ryder ce se plimba de la mine la Adam.

- Maze, nu e nevoie să mă ierți, dar chiar trebuie să îți vorbesc, zise încet, în încercarea de a nu fi auzit și de ceilalți din cameră.

- Nu mă interesează ce ai de spus, am răspuns, simțindu-mi propria otravă din cuvinte.

Adam veni mai aproape de mine, în ciuda împotrivirii mele. Așa cum era el, în genunchi, pe podea cu întreaga lui imagine de băiat fără pic de control, nu puteam să nu mă simt puțin intimidată de el mai ales din cauza stării deplorabile în care mă aflam.

- Nici pe mine nu mă interesează faptul că nu vrei să mă asculți ; e important, spuse, oprindu-se la câțiva centimetri distanță de mine. Nu am vrut să fac asta, crede-mă...îmi pare nespus de rău.

- Nu forțezi pe cineva să te sărute, oricât de beat ai fi! am ridicat tonul, în ciuda faptului că Ryder mă auzea foarte bine. Puteam să îi simt furia de la o milă distanță.

- Nu mă refeream la sărut, Maze.

Asta îmi stârnise atenția.

- Atunci la ce? am întrebat.

Academia SecretelorWhere stories live. Discover now