Capitolul Doi

9.7K 613 22
                                    

Soooooooo.... Încep sa se mai adune cititori. Încă sunteți putini dar nu contează. Cum am spus și eu mai devreme, nici mie nu prea-mi place sa citesc o carte abea începută. Încerc sa fac niște sacrificii în ultima perioada, pentru ca și eu ma aflu în aceeași situație ca scriitorii care abea au început sa posteze.

Capitolul 2 (Yeey)

"De mâine începe noua ta viață"

M-am gândit la aceste cuvinte întreaga noapte. Probabil că am dormit în jur de cinci ore, pentru că m-am trezit la ora patru dimineața și n-am mai adormit de loc după aceea. M-am gândit la câte lucruri am experimentat la vârsta adolescentei; deși nu mă plângeam având în vedere că existau persoane pe lumea aceasta care au trecut prin mult mai multe decât eu însămi. Îmi era greu să mă gândesc la aceste lucruri dar era aproape imposibil să nu fac asta.

Refuzam să plâng. Ar fi trebuit să fiu fericită ; să dau din aripi și să zbor de bucurie știind că mă aflam în orașul meu natal și că dormeam în camera pe care părinții au aranjat-o special pentru mine. Dar de ce aveam sentimentul că ce era mai rău abea începea? Că trecutul a fost numai o pregătire psihică pentru ce urma?

M-am ridicat din pat la opt dimineața, simțindu-mă ca un zombi. Am dormit îmbrăcată în hainele de aseară, fiind mult prea obosită pentru a mă mai schimba în pijamale. Acum sudoarea îmi acoperea fiecare centimetru expus sau mai puțin expus din piele, iar răcoarea dimineții se simțea minunat în urma nopții călduroase de vară. Abea după ce am cercetat mai bine camera am observat aparatul de aer condiționat în colțul camerei și m-am simțit ca o prostuță pentru că mă chinuisem atât de mult.

Am răscolit printre hainele mele dar nici una nu se potrivea. Dacă locuiam într-o casa pretențioasă nu însemna că stilul meu de a mă îmbrăca se schimba, însă nu puteam să hoinăresc prin casa îmbrăcată în haine rupte sau decolorate.

În minte mi-au venit vorbele lui Will, cum că această cameră fusese concepută special pentru mine și că, practic, mă aștepta. Deși șansele de a găsi haine în dulapuri erau minime, aproape inecistente, mi-am încercat norocul.

Am deschis unul dintre dulapuri pentru a-l vedea plin ochi cu rochii de toate culorile. Materialele scumpe și aproape necunoscute mie din care erau făcute erau atât de catifelate încât mâna mea tremura la atingerea lor. Eram complet terifiată, ca și când, dacă luam vreuna dintre ele avea să dispară complet, să se evapore sub atingerea mea neîndemânatică. Fusesem orice în viața mea dar nu răsfățată. Oricât de mult aș fi vrut să încerc una dintre ele, mă simțeam de parcă nu meritam să stric valoarea lor purtându-le. Nu le meritam. Deja mă simțeam de parcă încălcam vreo lege prin simplul fapt că mă uitam la ele.

Așa că m-am îndreptat spre celalalt dulap și am găsit paradisul tricourilor și pantalonilor în el. Puteam să jur că multe dintre bluze le admirasem cândva în vitrinele magazinelor sofisticate din diferitele orașe în care ne mutasem. Deasemenea, teniși, adidași și sandale erau aranjate pe câteva rafturi. Totul părea prea frumos ca să fie adevărat și mă aștemptam ca totul să se termine foarte curând, fiind spulberat prin trezirea mea burscă din acel vis minunat. Dar nu s-a întâmplat acest lucru.

Nu încă, cel puțin.

Aproape că am țipat când mi-am văzut reflecsia în oglindă, deși era de așteptat, oarecum, având în vedere noaptea precedentă. Părul meu a fost înlocuit de un animal sălbatic ce stătea pe capul meu, iar în jurul ochilor mei, cearcăne vizibile ce păreau a fi evidențiate cu pixul și-au făcut apariția. Ca să nu mai spunem de rimelul care se împrăștiase peste întregul meu chip alb ca varul.

Academia SecretelorWhere stories live. Discover now