Capitolul Treizeci Și Șase

4.8K 326 46
                                    

.....

Știu știu că am întârziat și vreau sa va mulțumesc că ați avut răbdare să încă o săptămână pentru acest capitol.


Și acum.... tobele va rog.... AVEM TREILER LA ACADRMIA SECRETELOR!!

Îi mulțumesc fetei geniale căreia îi este dedicat acest capitol pentru incredibilul treiler, în mod special pentru că l-a făcut fără ca măcar să îi cer eu și i-a ieșit super! A alocat o perioada destul de lunga din timpul ei creării acestui filmuleț când nici măcar nu era obligată și de aceea nu știu cum să îi mulțumesc cu adevărat pentru asta. BlackSights / @mywesley , îți mulțumesc din tot sufletul!!!


Asa... Acum, acest capitol și următorul se concentrează mai mult pe Ryder și Maze pentru ca am simțit ca v-am tot tachinat pe parcursul cărții cu relația aceasta dintre ei doi. Tachinarea rămâne anyway. Nu vă las.

Enjoooy!!


Capitolul Treizeci Și Cinci



Să fii de față când un inamic moare, nu e atât de dureros, deși firea umană, în mod normal nu ar suporta să-și vadă semenii pierind. Să vezi un străin cum moare, poate să te lase cu o amintire neplăcută. Dar să-ți vezi propriul prieten, sau părinții murind sfâșietor. Trezea o emoție inexplicabilă și o durere nefirească atât în trup cât și în suflet , în esență; o emoție pe care nici celui mai mare dușman al meu nu i-o doream să o experimenteze. Aceea avea puterea incredibilă de a schimba un om într-o clipă, într-un moment de cumpănă, creând astfel cu totul alte persoane față de cele care au fost înainte.

Dacă aș spune că moartea lui Emily nu m-a schimbat în niciun fel, aș minți. Numai un animal lipsit de sentimente și-ar privi prietenul cum moare și nu ar fi afectat de acele imagini. Așa că nici eu nu am fost scutită de amintirile tulburătoare care aveau să-mi bântuie mintea pentru mult timp și nici de vinovăția cu care venea la pachet.

Mai întâi Emily... Apoi dacă urma Patricia? Dintre toți, fata cu părul precum lanul de grâu și ochii ca două smaralde reușise să-mi cucerească sufletul din primele clipe. Acea flacăra care ardea în ochii ei, acea bucurie incomensurabilă ce o sugera zâmbetul ei, dar și loialitatea de care dădea dovadă m-au făcut să mă atașez de ea mei mult decât oricine altcineva.

Așa că spuneți-mi... cum aveam să mă împac cu faptul că ar fi putut să moară? Că ar fi putut, în mai puțin de o secundă, să plece de pe lumea aceea și totul numai din cauza mea. Pentru că eu nu am fost destul de atentă, pentru că eu mi-am lăsat garda jos și nu am fost în stare să o apăr. Da, eram egoistă, voiam ca Patricia să trăiască o viață frumoasă, modestă precum și-o dorea, lungă și nelipsită de iubire, pentru mine. Voiam să îi văd zâmbetul acela larg și sincer pentru mine, pentru sănătatea mea mintală, ca să prind curajul de a mai zâmbi și eu din când în când. Avem nevoie de suportul ei, oricât de mult mi-ar fi fost alături Ryder, Zach sau Gabi. Nimeni nu se compara cu ea.

- Maze, mai ești în viață? vocea slabă a Patriciei mă trezi din transă.

Oarecum speriată și nedumerită, mi-am întors capul înspre ea și i-am întâlnit perechea de iriși verzi care mă priveau cu intensitate. Nu era prima dată când Patricia suferise de pe urma acțiunilor mele, însă nu o mai văzusem niciodată astfel : tenul Și-așa alb ca varul era acum parcă mai palid, ochii sticloși care aveau ca și tovarăși niște cearcăne adânci și corpul ei slăbit îmi dădeau impresia că vorbeam cu o fantomă, nu cu prietena mea care numai acum o zi fusese nevătămată.

Academia SecretelorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum