Step Brothers III: Inseparably

Capitolul 5

26 Decembrie
ora 10:09 am

Dimineața următoare mă trezesc singura in pat si in camera. Nu știu pe unde e Jungkook, dar totuși mi-ar fi plăcut să mă trezesc în brațele lui..

Șterpelesc tricoul negru pe care îl găsesc pe locul unde dormise el, gândindu-mă că cel mai probabil îl lăsase intenționat acolo, îl îmbrac și ies din cameră gândindu-mă pe unde ar putea fii. 
Decid sa cobor pentru că poate ia micul dejun cu restul, insa ceva îmi spunea că nu e acolo. Și așa și e. Zici că l-a înghițit pământul.

Jimin: Neața!

Sara: Buna dimineața. Nu l-ați văzut pe Jungkook? Întreb așezându-mă langa Namjoon și Jennie.

Rose și Jimin se uită unul la altul îngrijorați și deja îmi dau seama că ceva nu e in regulă. Totuși îmi păstrez calmul și aștept ca cineva să-mi răspundă.

Taehyung: Nu l-am văzut azi. Poate a ieșit să se plimbe. Își dă cu părerea ridicând din umeri.

Aprob deși privirile celor doi și faptul că evita sa facă contact vizual cu mine mă neliniștesc. Incep sa mănânc in liniște gândindu-mă pe unde as putea să-l caut. După aproximativ 15 minute un Jungkook cu parul ciufulit coboară scările și când îmi întâlnește privirea îmi zâmbește.
Ce naiba se întâmplă cu toți în dimineața asta?

Jungkook: Buna dimineața.

Se așază pe ultimul loc liber de la masa și începe să mănânce fara sa mai spună ceva. Toți își vedeau în liniște de ale lor, unii dintre ei mai schimbând cateva cuvinte, in afara celor doi și a mea. Îl analizez din cap până în picioare apoi îl întreb:

Sara: Unde ai fost?

Când adresez întrebare toată lumea tace și își ridică privirile. Inclusiv Jungkook.

Jungkook: Ce vrei sa spui?

Nu apuc să răspund că o vad pe Lily coborând scările, având același rânjet enervant pe față. Deși de data asta, știu că e pentru mine.

Sara: Dimineața când m-am trezit nu erai in camera și nimeni nu te-a văzut azi. Spun ignorând-o pe ciudățenia așezată undeva în spatele meu.

Jungkook înghite în sec apoi privește undeva in spatele meu după care mă privește în ochi și-mi răspunde.

Jungkook: Am fost să mă plimb apoi cand am urcat în camera nu te-am mai găsit acolo.

Îl privesc în continuare în ochi observând o urmă de îngrijorare in ei.

Sara: Și de ce arăți așa?

Jungkook: Așa cum?

Sara: Ciufulit. Si..

De parcă te-ai sărutat ore in sir, as vrea sa spun dar mă abțin.

Jungkook: Și?

Sara: Obosit.

Jungkook: Știi tu mai bine de ce sunt obosit. Rânjește făcându-mi cu ochiul apoi continuă. Și sunt ciufulit pentru că am făcut un dus.

Roșesc când aud prima propoziție apoi îmi las privirea în jos zâmbind timid. Mereu știe cum să-mi vorbească. Mereu știe cum să mă facă să roșesc. La naiba! Sper că nu m-am văzut cineva.

Terminam de mâncat și mergem sa ne îmbrăcăm pentru a ieși la zapada.
Ziua trece repede. După vreo 2 ore Jungkook plecase înăuntru și nu se mai întorsese, dar nu m-am mai dus după el. Seara la cina lipsește din nou. Nici pe murătură nu am mai văzut-o de azi-dimineață, dar nu pot spune că-mi pare rău pentru asta.
Scap din greșeală furculița in farfurie făcând-o să scoată un sunet ascuțit și pe Jennie sa se sperie.

Sara: Îmi pare rău. Îi spun zâmbindu-i vinovată prietenei mele, in timp ce mă ridic de la masa.

Rose: Unde te duci? Nu ai mâncat aproape nimic.

Sara: Mă întorc înapoi. Merg sa îl caut pe Jungkook. Nu a mai mâncat nimic de dimineață. Îi raspun zâmbind.

- NU! Țipă Rose, Jennie și Jimin la unison ridicându-se in aceași timp de pe locurile lor.

Îmi dispare zâmbetul și îi privesc surprinsă.

Sara: Ce "nu"..?

Jennie: Umm..voiam să spunem că...nu trebuie să-ți faci griji pentru el. A mâncat.

Jimin: Da. La asta ne-am referit. Continua acesta la fel de îngrijorat ca și cele două.

Sara: Umm..bine? O sa merg totuși să-l caut..

Rose: Nu-i nevoie, Sara. Jungkook e...bine. Spune aceasta uitându-se la cei doi.

Namjoon și Tae asistau nedumeriți.

Îi privesc incercand să-mi ascund frica și îngrijorarea de pe chip apoi mă îndrept încet spre scari, cu cei trei pe urmele mele.

Jimin: Sara, pe bune, vino sa mâncăm. Jungkook e in regulă.

Jennie: Exact. O să-l cauți după aceea.

Încearcă ei să mă convingă, deși, cu fiecare treaptă pe care o urcam simțeam din ce in ce mai mult că rămân fără aer.
Ajunși în fața camerei mele și a lui Jungkook îi privesc câteva secunde vânzând că se uitau îngrijorați unul la celalalt.
Deschid ușa cu inima cat un purice și când văd că nu e in camera simt cum cerul îmi cade în cap.

Sara: Unde e? Întreb privind în continuare camera goală.

Știu sigur că atât Jungkook cat și cei trei îmi ascund ceva. Dar nu vreau să mă gândesc la cei mai rău.

Rose: Sara-

Sara: Spuneți-mi naibii unde e. Spun simțind cum lacrimile îmi încețoșează privirea.

Niciunul nu spunea nimic doar se uitau triști la mine.
Îmi trag nasul, îmi șterg lacrimile apoi trântesc ușa camerei și pornesc spre camera din capătul holului.

Jennie: Sara, te rog, întoarce-te!

Rose: Jungkook nu e acolo! Nu e nevoie sa-

Nu apuca sa termine ce voia să spună pentru că deschid ușa camerei viperei și simt cum inima mi se oprește pentru câteva milisecunde.
Un Jungkook ciufulit și transpirat depunea săruturi pe corpul târfei in timp ce aceasta gemea disperată. El era fără tricou in timp ce Lily era doar in lenjerie. Cei trei ajung in spatele meu privind frustrați imaginea din fata lor.
Jennie își pune mana pe umărul meu iar eu tresar încă privindu-i șocată.

Jungkook ne observa in mai puțin de 3 secunde și se uită la mine îngrijorat și agitat.

Jungkook: Sara. Sara, îți jur că nu e ceea ce pare. Te rog, lasă-mă să-ți explic.

Îmi las privirea în podea doua secunde inspirând și expirând că să-mi calmez tremuratul și incerc să înghit nodul din gât. Apoi îmi ridic capul privindu-l drept în ochi in timp ce îi răspund cat de calmă pot.

Sara: Am văzut destul. Nu mai trebuie să-mi explici nimic. Am înțeles totul.

Mă întorc cu spatele la ei când Jungkook deschide gura și vrea să vorbească și încep să merg spre camera noastră.
Lacrimile îmi curgeau șiroaie pe obraji, acum că nu mă vedeau ei. Totuși reușesc să rămân calmă până ajung in camera. Înainte sa închid ușa îi văd pe Namjoon și Tae urcând scările grăbiți și cand fac contact vizual cu Tae acesta se oprește din mers. Mi-a văzut lacrimile.
Incui ușa înainte sa ajungă Jungkook și mă preling pe aceasta până când fundul meu atinge podeaua. Lacrimile îmi inundau ochii și obrajii dar nu mă grăbesc să le șterg pentru că oricum sunt înlocuite de altele. Îmi dau voie sa plâng pentru că știu că nu ma poate vedea. Deși, bănuiesc că mă poate auzi. Bătăile sale și a celorlalți in ușa se aud ca prin ceață, la fel și strigătele. Îmi spuneau să ies. Dar pentru ce? Că sa mă vadă așa? Sa mă vadă distrusă din cauza lui?
La naiba, aseară îmi spune că mă iubeste și că sunt singura din viața lui. Mi-a spus că Lily nu înseamnă nimic pentru el. Și azi il găsesc sărutând-o la fel cum mă săruta pe mine. Dumnezeule.