Step Brothers III: Inseparably

Capitolul 20

Doctorul intra în salon dupa câteva ore.

Doctorul: Încă nu s-a trezit?

Dau negativ din cap oftând, ținându-i in continuare mana intr-ale mele.

Doctorul: Nu te descuraja, tinere. O data și-o data tot se va trezi. Anestezicul își va diminua efectul în curând.

Mă încurajează acesta verificându-i perfuzia.

Doctorul: Ar trebui sa mergi sa te odihnești. Ești aici de mai bine de 12 ore. Și presupun că veneai de la vreo petrecere când ai găsit-o așa că cu siguranță nu ai dormit de mai bine de 24 de ore.

Aici avea dreptate.

Jungkook: Nu vreau sa plec de lângă ea până se trezește. Vreau să știu că e bine.

Doctorul: Părinții ei sunt aici. Asistentele sunt aici. Eu sunt aici. Îți promit că nu o vom scăpa din ochi. In plus, părinții ei și-ar dori sa intre și ei.

La asta nu m-am gândit. Am fost atât de entuziasmat sa o vad încât am uitat că So Joon și Loren sunt la fel de îngrijorați pentru fiica lor. Acest gând mă înmoaie.

Îi las mana ezitând pe patul de spital și mă ridic. Doctorul aștepta să fac o alegere.
Oftez, îi sărut fruntea, apoi merg in urma lui. Părinții ei stăteau pe scaune sprijinindu-se unul de celălalt și când ne vad So Joon se ridică în picioare.

Loren: Putem sa intrăm și noi?

Medicul aprobă.

Doctorul: Tânărul acesta vrea sa ii promitem că nu o s-o scăpăm din ochi până se întoarce el. Spune acesta zâmbind și așezându-și mâna pe umărul meu.

Îmi mut privirea în altă parte iar cei doi zâmbesc.

Doctorul: Va las, mai am pacienți care mă așteaptă. Însă nu-ți face griji, sunt aici daca se întâmplă ceva.

Mă asigură apoi pleacă.

Loren: Te aștept înăuntru. Îi spune soțului ei.

So Joon aprobă și după ce Loren intra în salon acesta se întoarce spre mine.

So Joon: Putem vorbi puțin?

Dau aprobator din cap intrigat de ce are să-mi spună.
Incepe sa meargă iar eu îl urmez. Ajungem pe un hol al spitalului împrejmuit de geamuri mari pe ambele părți și plante decorative. Se oprește în dreptul unui geam stând cu mâinile la spate.

So Joon: O mai iubești? E prima întrebare pe care mi-o pune, privind gazonul verde.

Îmi era frica de întrebarea asta. Dar sa fiu sincer, da, încă o mai iubesc.

Jungkook: De ce mă întrebați asta? Întreb ezitând.

So Joon: Pentru că îmi doresc să știu ce vrei mai exact de la fiica mea. Spune de data asta întorcându-se și privindu-mă în ochi.

Ochii săi erau calmi însă curioși.
Oftez din nou.

So Joon: Ea nu ar vrea sa știi asta, dar în noaptea aceea când m-a sunat sa merg după ea la muntez a plâns tot drumul. De fapt toată noaptea. Abia a doua zi am aflat ce s-a întâmplat mai exact. Jungkook, nu îți spun toate astea că sa te judec. Ci pentru că nu vreau sa o mai vad plângând așa cum a plâns atunci.

Îmi las privirea în pământ simțindu-mă vinovat. O cunosc pe Sara destul de bine încât să știu că încearcă să pară bine chiar daca sufletul îi urlă de durere...

Jungkook: Îmi pare rău..

So Joon: O mai iubești? Repetă acesta.

Nu are rost sa mint. Probabil și-ar da seama după moaca mea. Totuși nu vreau sa afle Sara despre asta. Probabil as rani-o și mai tare.